În Evul Mediu, alchimiștii au încercat să transforme materialele de bază în aur printr-un proces de reconfigurare a materiei. Au fost etichetați ca șarlatani. În prezent, lumea S.F.-ului este populată de aparate de teleportare, de mașini care pot produce aproape orice obiect fizic (de la arme la alimente), de ființe anorganice inteligente, superioare omului, care se înmulțesc și distrug lumea organică (replicanți), de aparate care transforma orice material în aur etc. Cei care scriu aceste lucruri sunt considerați vizionari, nu șarlatani.
Astăzi, oamenii cred că asemenea scenarii sunt o posibilitate reală. Cum a fost posibilă o astfel de schimbare radicală de percepție colectivă? Datorită nanotehnologiei. Nanotehnologiile au jucat un rol important în producerea unor dispozitive din ce în ce mai mici, mai eficiente și multifuncționale. În viitor, viața noastră s-ar putea schimba prin intermediul multor inovații tehnologice.
Termenul „nano-tehnologie” a fost inventat de profesorul Norio Taniguchide la Universitatea din Tokyo, în 1974, pentru a descrie fabricarea cu precizie a materialelor cu toleranțe la nanometri (un nanometru = a miliarda parte dintr-un metru). Nanotehnologia este o știință multidisciplinară, care arată modul în care putem manipula materia la nivel molecular și atomic. Nanotehnologiile reprezintă deci ingineria la o scară foarte mică care operează cu nanoparticule (particulele a căror dimensiune variază între 1 și 100 de nanometri).
Cercetarea științifică în domeniul nanoparticulelor a fost foarte intensă, mai ales în ultimile două decenii, deoarece au potențial de aplicație în numeroase domenii, cum ar fi: medicina, tehnologia informației și comunicațiile, energia, mediul înconjurător etc. Deja există aplicații care și-au găsit loc în viața noastră cotidiană.
Demarcația nanotehnologiei cu zonele conexe sau învecinate (cum ar fi microtehnologia și biotehnologia) este dificil de făcut, deoarece, adesea, se înterpătrund de o manieră indisociabilă. Provocarea din domeniul nanotehnologiei constă în faptul că nano-particulele au proprietăți diferite de particule mai mari ale aceluiași material și deci trebuie să învățăm mai multe despre materiale și proprietățile acestora la scară nanometrică.
Proprietățile și modul de acțiune al nanoparticulelor nu sunt încă complet elucidate și necesită cercetări suplimentare.
Fără îndoială, viitorul aparține nanotehnologiilor. În medicină, avem sau vom avea (într-un interval estimat la 5-10 ani) mecanisme individuale (tatuaje pe piele) de supraveghere a parametrilor biologici și depistare precoce a bolii, medicamente care vor fi dirijate țintit doar spre celula agresivă, nanotuburi pentru generarea de țesut osos nou, medicamente cu nanoparticule pentru tratarea cancerului sau pentru diminuarea durerii, tehnologia de scanare ionanoanalitică (in vitro și in vivo), implanturi biocompatibile și biofuncționale, inginerie de țesuturi, sisteme de transport nanoparticulat etc.
De ce există totuși voci care recomandă prudența?
Eric Drexler, unul dintre „părinții fondatori” ai nanotehnologiei, în celebra sa carte din 1986, Engines of Creation: The Coming Era of Nanotechnology („Motoarele de creație: Era viitoare a nanotehnologiei”) pe lângă avantaje descrie și scenarii apocaliptice. Un scenariu: nanoroboții care se auto-replică de miliarde de ori, consumând rapid tot carbonul din mediul înconjurător pentru a construi mai mulți semenii de-ai lor și unde un dispozitiv sintetic de nano-dimensiune înlocuiește toate materialele organice. Un alt scenariu implică nanodispozitivele realizate din material organic, care distrug Pământul – scenariul „materiei verzi”. De acest motiv el recomandă o reflecție etică profundă.
Discursul bioetic trebuie să abordeze întrebările legate de riscul de utilizare a nanoparticulelor, pe dreptate socială, pe evitarea abuzurilor, pe imaginea de sine umană, precum și pe discursul politic.
1. Problemele de risc se referă la:
- protecția individului și apar mai ales în domeniul aplicării medicale (de exemplu, în legătură cu administrarea medicamentelor). Există situații în care toxicitatea potențială nu a fost încă cercetată în mod adecvat. Nanotehnologiile utilizează materiale la nanoscară, care sunt extrem de mici, și există îngrijorarea că ar putea vătăma oamenii prin penetrarea barierelor de protecție, cum ar fi pielea sau bariera hemato-encefalică, cauzând daune asupra corpului uman. Până în prezent, probele științifice relevă faptul că nanoparticulele nu penetrează pielea și bariera hematoencefalică. Totuși, cercetarea continuă pentru a verifica și detecta orice toxicitate a materialelor la nanoscară, mai ales pentru produsele care intră în contact direct cu corpul uman.
- protecția mediului, deoarece toate produsele devin deșeuri la sfârșitul duratei de viață. Întrebări: nanomaterialele din produsele pe bază de nanotehnologie produc efecte nocive atunci când ajung la groapa de gunoi? Ar putea interfera aceste reziduuri cu animalele și plantele și ar putea produce efecte nocive? Acestea sunt întrebări complexe, iar găsirea unor răspunsuri necesită timp și cercetări numeroase. Unele organizații ale societății civile susțin că bunurile de consum care conțin nanomateriale nu ar trebui să fie comercializate până când nu se găsesc răspunsuri certe la aceste întrebări. Alții susțin că am coexistat deja cu numeroase nanoparticule naturale din mediul înconjurător, din natură și din poluare și nu s-au întâmplat fenomene senzaționale.
2. Problema dreptății/ justiției distributive apare atât în ceea ce privește accesul individual la servicii medicale, dar și în cadrul nano-diviziunii. Termenul nano-diviziune descrie corectitudinea distribuției între țările mai sărace și cele mai bogate. Realizările nanotehnologice pot deveni, pentru țările sărace, o problemă și o povară din cauza competiției economice. Fără un ajutor extern țările sărace nu vor putea satisface interesele tuturor cetățenilor și se vor accentua inechitățile sociale deja existente (mai ales în medicină).
3. Evitarea abuzurilor. Utilizarea obligatorie a sistemelor de biocip și de laborator pentru diagnosticare ridică problema posibilului abuz de utilizare a datelor obținute de terți, precum și probleme care ating conceptul de protecție a datelor, de secret personal și intimitate.
4. Probleme ale imaginii de sine a omului. Identitatea este deosebit de importantă și se realizează în timp. Când schimbăm corpul prin nanotehnologii, prin îmbunătățiri genetice (corporale și/sau neuro) putem avea rezultate negative.
5. Discursul politic este legat, pe de o parte de sarcinile clasice ale statului (funcția sa de protecție generală și de protecție a drepturilor de proprietate), iar pe de altă parte, de proiecția evoluțiilor viitoare prin politica de cercetare, prin politica informațională proactivă etc. Ținând cont de principiul precauției apare, în primul rând, întrebarea dacă legiuitorul a creat un cadru juridic special în domeniu? Există îngrijorări, de exemplu, că nanotehnologia ar putea, să creeze arme mai puternice, atât letale, cât și non-letale, iar noi vom ajunge doar să examinăm implicațiile etice ale nanotehnologiei (în ceea ce privește armamentul), abia după ce dispozitivele sunt deja construite. Prin urmare, o legislație specifică este necesară.
În concluzie, nanotehnologia este un domeniu în care se manifestă, în proporții diferite, optimismul și reticența.
P.S.: K. Eric Drexler (născut la 25 aprilie 1955) este un om de știință vizionar și un inginer genial care este cunoscut pentru faptul că a dezvoltat conceptul de nanotehnologie moleculară (MNT) și a subliniat beneficiile sale potențiale. Drexler este un „produs” al Massachusetts Institute of Technology (MIT): a obținut licența în științe interdisciplinare în 1977, un Masterat în inginerie astro / aerospațială în 1979 și Doctorat în 1991. Teza a fost publicată cu titlul Nanosystems: Molecular Machinery Manufacturing and Computation (1992). A mai publicat Unbounding the Future: The Nanotechnology Revolution (1991), Radical Abundance: How a Revolution in Nanotechnology Will Change Civilization (2013). Cea mai citită, citată și tradusă carte este Engines of Creation: The Coming Era of Nanotechnology (1986).
