PRO VITA București, organizație membră a Uniunii Internaționale pentru Abolirea Surogației Materne, s-a adresat grupului de experți al Conferinței de la Haga privind Dreptul Internațional Privat, care realizează un studiu al dreptului internațional privat cu privire la statutul copiilor, inclusiv în raport cu problematica acordurilor internaționale ce implică mame-surogat. Grupul s-a reunit săptămâna trecută.
„Istoric, chestiunea privitoare la cine ar trebui să fie identificat legal drept părinte a fost, în cele mai multe state, rezolvată. Cu toate acestea, incertitudinea apărută în ultimele decenii ca un rezultat al combinației dintre modelele familiale în schimbare și avansul științelor medicale a dat naștere unor evoluții juridice care au cuprins și modificări în legislația privind recunoașterea părinților,” se arată în agenda reuniunii. „Întrucât aceste evoluții nu au fost uniforme la nivel global, ele au dus la apariția unor dificultăți. Abordarea la nivel național a unor chestiuni precum retragerea calității de părinte (în lumina testelor ADN), tehnologia privind reproducerea asistată și aranjamentele de surogație au variat mult, depinzând de mediul social, cultural și politic al statului. Ca rezultat, nu există, încă, nici un consens internațional cu privire la modalitatea de stabilire sau contestare a calității juridice de părinte în atari noi circumstanțe.”
Ne exprimăm preocuparea față de posibilitatea recunoașterii legale a practicii închirierii uterului (surogație maternă) care va fi inevitabil însoțită de o largă redefinire a relațiilor și legăturilor parentale și cerem să fim consultați ca parte a societății civile.
În acest context arătăm că, în România, practica maternității surogat a atins dimensiunea unei „piețe”, în care „bunurile” tranzacționabile sunt copiii și funcția reproducătoare a femeilor, deși la nivel internațional există o tendință în favoarea limitării sau chiar a unei interdicții a surogației. Opțiunea prohibiției este bazată pe principiul demnității umane și în special al integrității corporale. Surogația folosește femeia ca pe un mijloc de atingere a unei dorințe personale, ceea ce contrazice o universal acceptată implicație a noțiunii de demnitate umană: aceea că ființele umane nu trebuie folosite niciodată ca mijloace, ci sunt întotdeauna un scop prin ele însele. Similar, prin surogație copilul devine obiectul unui contract, un „bun” sau o „marfă”, obiectul dreptului unor adulți.
Surogația este în mod vădit contrară Convenției ONU privind Drepturile Copilului și totodată Convenției asupra adopției internaționale, întrucât logica din spatele surogației este exact opusă celei a adopției, care consistă în oferirea unei familii copilului fără părinți.
În timp ce ne exprimăm convingerea că promovarea adopției este cel mai bun și mai generos răspuns la dorința legitimă de a avea copii, apreciem că în ce privește surogația statele trebuie să coopereze în vederea abolirii și nu pentru a reglementa favorabil o practică ce tratează femeile ca furnizori de servicii reproductive și copiii ca bunuri ale unei tranzacții comerciale.
Puteți citi adresa noastră către Direcţia de drept internaţional, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie civilă şi comercială din Ministerul Justiției aici.
