Experiența mea în grădiniță ma face să pot afirma cu încredere că știu să spun povești. Citesc copiilor povești încă de când eram în clasa a IV-a, mi-a dat Dumnezeu talentul acesta si ma bucur de el împreună cu copiii de câte ori am ocazia. Însă când este vorba să spun o poveste de viață, sunt o persoană care nu atrage prea mulți spectatori și asta deoarece pregătirea mea ca psiholog m-a învățat să abordez problemele în mod pragmatic, să nu spun povești cu nori roz, flori și stele, mai ales dacă este vorba despre o situație de viață cu multe complicații.
Dar astăzi aș vrea să vă spun o poveste adevărată – pentru că la vârsta noastră de adulți ne plac cel mai mult poveștile reale- despre o fată frumoasă ca un înger pe care am cunoscut-o cu mulți ani în urmă. O chema Ioana, era elevă eminentă la un liceu de prestigiu din Cluj-Napoca, olimpică de nivel național la două materii cu competențe neasociate, avea un păr negru și lung, niște ochi verzi ca smaraldele, era subțire și finuță ca o trestie și delicată ca un bonsai. Tot exteriorul acesta de vis ascundea o lume interioară în care exista o furtună perfectă.
Vreau să spun încă de la început că nu am scris despre acest caz ca să judec, poate că nici nu voi schimba vreun gând al unei persoane, dar întâlnirea mea cu Ioana a făcut ca încrederea mea în știință să fie puternic zdruncinată. De ce? Pentru că toate organizațiile serioase de psihologie (vezi Asociația Psihologilor Americani) afirmă că după un avort o femeie nu suferă de o formă specifică de distres post-avort. Am adăugat la acest fapt și pe acela că din nefericire am avut multe dispute destul de neplăcute cu o doamnă profesor universitar pe această temă, însă mi-a fost dat să văd că adevărații clinicieni, cei care cunosc și au de-a face cu pacienți reali îmi susțin vorbele – DA, există distres psihic după un avort oricâte task-force-uri fac americanii și marii psihologi din lumea aceasta! Ioana este un astfel de caz și despre ea vă voi vorbi astăzi.
Nu este o poveste fericită și nu cunosc mai multe lucruri decât cele pe care le-am discutat cu ea vreme de vreo 2 ore. Nu am mai întâlnit-o niciodată de atunci, cu timpul chipul ei s-a șters ușor din mintea mea, dar povestea ei și a altora pe care le-am cunoscut ulterior nu o voi uita vreodată. Dacă acest articol este citit chiar de acea Ioana, aș vrea să îi spun că mă rog mereu pentru ea, că îi doresc tot binele din lume și că sper ca exemplul ei să fie o lecție de viață pentru mulți.
Înainte de a scrie propriu-zis despre acest caz, aș vrea să vă spun că el este prezentat așa cum am învățat de la profesorul meu de psihologie clinică (David, 2006), este o prezentare ceva mai tehnică, dar cred eu că destul de ușor de înțeles atât de psihologi cât și de ceilalți citittori (chiar și fără pregătire academică de tip psihologic) și ea urmează modelul ABC elaborat de A. Ellis (1991).
Ioana (nume real) este elevă în clasa a XI-a la un liceu de prestigiu dintr-un oraș din România și s-a prezentat la o fundație pentru femei pentru a efectua un test de sarcină gratuit. A fost primită de către o consilieră și s-au completat pentru ea fișele de consiliere cu principalele date. Astfel s-a aflat că tânăra are 17 ani, este elevă la liceu, la un liceu foarte important, este o elevă foarte bună, cu calificative foarte bune, este olimpică de nivel național la două materii (limba spaniolă și informatică) și s-a prezentat la fundație deoarece vrea să își facă un test de sarcină.
Când a fost întrebată despre istoricul ei personal, s-a aflat că este fiica unică a părinților săi, locuiește împreună cu ei și ei o iubesc și o sprijină foarte mult. Are o relație fericită cu un tânăr cu un an mai mare decât ea pe care îl iubește foarte mult, sunt împreună de doi ani și nu intenționează decât să își păstreze relația și să se căsătorească pe viitor cu el.
Avea îngrijorări în legătură cu o posibilă sarcină deoarece este elevă și experința din trecut cu o sarcină nedorită ar pune-o în ”cea mai mare criză din viața” ei. Când a fost rugată să explice ce înțelege prin asta, dacă a mai trecut prin experința unei sarcini nedorite, ea a răspuns afirmativ. În urmă cu aproximativ un an a suferit un avort deoarece a rămas însărcinată și nu era vremea să aibă un copil. Întreaga experință a fost deosebit de traumatizantă pentru ea, nu atât din punct de vedere fizic, cât psihic. De atunci nu mai întreține relații sexuale cu prietenul ei, totul rezumându-se numai la petting (mângâieri sau sex oral), nu îi mai permite acestuia să o penetreze din teama de a nu rămâne din nou însărcinată. Nu are încredere în nici o măsură contraceptivă, a folosit până în urmă cu un an prezervativele și când unul s-a rupt, ea a rămas însărcinată. Are o teamă morbidă de o nouă sarcină.
A fost foarte afectată și deoarece iubește enorm de mult copiii și consideră că este o criminală, că și-a ucis copilul și merită să fie pedepsită pentru aceasta. Nimic nu o poate consola, mai ales că peste câteva săptămâni urmează să se împlinească un an de când s-a întâmplat evenimentul. A fost așa de atașată de acest copil încât a păstrat până în prezent testul de sarcină ce i-a ieșit pozitiv și a afirmat chiar zâmbind amar că ”încă se mai văd cele două liniuțe, chiar și după atâta vreme”. Nu poate să interacționeze cu copiii mici, îi evită cât de mult poate.
În privința relațiilor cu părinții, acestea sunt din cele mai bune, recunoaște că a fost influențată de mama ei să facă acest gest, dar este măcinată și de gândul că un copil ar fi fost destul de dificil de crescut în condițiile în care este elevă și are așa de multe obligații educaționale. Nu își face griji cu privire la viitorul ei educațional pentru că fiind elevă olimpică are libertatea de a alege la ce facultate va merge mai departe (la cea de Litere sau la Informatică). Pe de altă parte, faptul că iubește copiii așa de mult și că tocmai la al ei a trebuit să renunțe, acesta este cel mai greu de suportat. Nu o învinovățește pe mama ei pentru asta, este conștientă că ea a fost cea care și-a dat acceptul final.
Tânăra nu prezintă alte probleme în afara celor menționate, este sănătoasă din punct de vedere medical, bine orientată spațio-temporal, cu o pronunțată dispoziție melancolică și anxioasă.
Lista de probleme
- Relația cu prietenul ei a avut de suferit, faptul că nu mai întrețin relații sexuale normale este un aspect negativ. El are răbdare cu ea și este foarte înțelegător, însă sunt momente în care au loc discuții aprinse pe această temă.
- Teama profundă de o nouă sarcină o determină să evite contactele sexuale cu partenerul ei.
- Atașamentul profund pe care îl are cu copilul avortat o determină să adopte comportamente de genul aniversării avortului, să păstreze încă banda de test de sarcină. Afirmă că sunt nopți în care îl visează și se întreabă cum ar fi fost, cum ar fi arătat, dacă era băiat sau fată, ce nume ar fi avut.
- Evită să aibă de-a face cu copiii mici, se teme de ei în sensul că o pot aduce într-o stare profund depresivă, nu știe ce altă reacție ar avea dacă ar ține acum un copil în brațe, în afara aceleia de a plânge mult și de a se simți foarte vinovată.
Conceptualizare clinică a cazului. O abordare din pespectivă cognitiv-comportamentală
A (evenimentul activator). Evenimentul activator a fost avortul suferit în urmă cu un an. Vestea unei sarcini ce a apărut ca urmare a unei partide de sex în care prezervativul s-a rupt a venit peste Ioana ca un șoc. Spera să nu fie însărcinată, că totul a fost un accident și că nu va avea efecte nedorite nici pentru ea, nici pentru prietenul ei.
C (emoții apărute în asociere cu evenimentul activator). Când a văzut banda pozitivă a testului de sarcină a fost un șoc emoțional pentru Ioana. A sperat multă vreme că acest fapt nu se va întâmpla. Atunci s-a simțit copleșită emoțional de veste, dezorientată, confuză, îngrijorată și vinovată.
A vorbit cu prietenul ei și cu mama ei despre aceasta și au luat decizia unui avort. Decizia a fost foarte greu de luat, a durat mai multe zile, timp în care a început să o copleșească îndoiala cu privire la fapta ei, remușcările și tristețea.
După avort s-a simțit și mai deprimată, au fost câteva zile când nu a mers la școală din acest motiv (nu din cauze medicale, el fiind efectuat într-o clinică privată, legală, cu toate măsurile igienice respectate și nu i-au produs nici o repercursiune asupra unei viitoare sarcini), a preferat doar să stea singură în cameră și să plângă mult. Și-a jurat că nu va mai trece niciodată prin așa ceva, și-a spus că ea este vinovată pentru tot, că este o criminală, că nu merită nimic bun în lume de vreme ce a fost capabilă de un astfel de gest. Sentimentul de vină a fost cel mai relevant, a fost deprimată pentru o bună perioadă de timp și s-a străduit să păstreze aparențele deoarece despre acest fapt nu știu decât mama, prietenul și cea mai bună prietenă a ei.
B (evaluarea evenimentului). Ioana se simte vinovată deoarece crede că un copil este ceva deosebit, iubește enorm de mult copiii și consideră că nu merită ca un copil să sufere vreodată. Consideră experința avortului groaznică, o vede ca pe o despărțire extrem de dureroasă de cineva drag și asta îi afectează relația cu prietenul ei pe fondul anxietății față de o nouă sarcină. Îl iubește în contiuare pe partenerul ei, nu îl învinovățește de nimic, dar teama ei majoră este o nouă sarcină și de asta se ferește de relațiile sexuale normale și o determină să nu aibă încredere în nici o metodă contraceptivă de vreme ce la un anumit moment dat oricare dintre cele alese de ea va eșua din motive ce nu țin neapărat de ea.
Consideră că este o criminală, că este vina ei că a luat această decizie, deși este victima unei disonanțe cognitive între ce ar fi făcut dacă păstra copilul și ce poate să facă acum, când e nu mai este. Nu se poate despărți mental de el deoarece asta ar însemna să îl abandoneze definitiv, că ea s-ar minți pe ea însăși că el a existat vreodată cu adevărat și că dacă alegerea ei ar fi fost alta, copilul acesta ar fi fost copilul ei.
Evită copiii mici deoarece în compania lor se simte și mai vinovată, consideră că este o ființă foarte rea dacă a fost în stare să ucidă un copil și că un copil în brațele sale ar fi o judecată dură a vieții cu privire la ceea ce a făcut.
P.S. Aici se termină prezentarea cazului Ioanei. Așa cum am spus mai sus, eu am întâlnit-o o singură dată, la noi la clinică nu a mai revenit (cel puțin câtă vreme am mai lucrat eu acolo), așa că nu vă pot prezenta intervenția psihologică în cazul ei, dar o intervenție în acest caz ar fi vizat validarea sentimentelor Ioanei și focalizarea pe iertare. Consideram că Ioana suferă așa de mult deoarece nu există o validare a sentimentelor sale, nu poate să discute deschis cu nimeni despre ceea ce simte să dacă o face, ceilalți îi spun scurt că altă cale nu exista. În ceea ce privește iertarea, ea are nevoie de aceasta pentru echilibrul ei psihic. Are nevoie de iertare din partea sa, să se reducă nivelul vinei și al remușcărilor, dar (oricât de paradoxal ar suna), are nevoie și de iertare din partea copilului său. Consider că deși este foarte atașată de această sarcină pierdută, ea este în conflict cu copilul ei. Se teme că el o consideră vinovată pentru că nu i-a dat o șansă la viață, deși era un copil sănătos ce ar fi putut avea o viață frumoasă alături de părinți iubitori, chiar dacă într-un moment prea timpuriu din viața acestora.
____
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
David, D. (2006). Psihologie clinică şi psihoterapie: fundamente. Polirom, Iași.
Ellis, A. (1991). The revised ABC’s of rational-emotive therapy (RET). Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy, 9(3), 139-172.
