La jumătatea lunii decembrie 2014 s-au încheiat înscrierile în intergrupurile din noua legislatură a Parlamentului European. Structura acestora a fost definitivată și prezentată conducerii PE, conform website-ului instituției.
Intergrupurile sunt structuri informale, neoficializate (fără aparat administrativ), la care se poate adera pe baza interesului comun pentru un subiect sau o arie a societății. Legitimitatea lor provine din aceea că își propun să fie o interfață între parlamentarii din diferite familii politice sau între aceștia și societatea civilă – desigur, în măsura în care anchilozata hiperbirocrație a conducătorilor europoizi mai poate produce ceva legitim.
Am așeptat cu interes acest moment, întrucât cel puțin 3 intergrupuri vor avea activitate legată direct de instituția familiei și de libertatea religioasă.
Cele mai de interes ni se par intergrupul pentru familie, acum reunit cu cel pentru „solidaritate intergenerațională”, și cel al „minorităților sexuale”. De primul ne vom ocupa în altă postare; privind către cel de-al doilea, o primă remarcă (mai degrabă acidă decât de substanță) este că denumirea „oficială” a acestor minorități se îmbogățește cu câte 1-2 litere (corespunzătoare unor noi „identități de gen”) la fiecare legislatură. Dacă în 2004-2009 intergrupul se ocupa „doar” de lesbiene și gay – LG, în legislatura 2009-2014 au „cerut protecție” transsexualii și bisexualii – LGBT, pentru ca acum să fie „protejați” și intersexualii – LGBTI. Vă întrebați ce-o fi oare un „intersexual”? Despre stupiditatea înmulțirii permanente a „identităților sexuale” fabricate artificial și despre agenda care stă în spatele ei am tot scris, vezi de exemplu aici.
Îmbucurător (pentru noi, evident) este că numărul de membri al intergrupului a scăzut semnificativ, de la 174 (în mandatul 2009-2014) la 109 acum. Chiar și așa, Intergrupul LGBT rămâne cel mai numeros din întregul Parlament European!
Un alt lucru care ne atrage atenția este că toți cei 3 membri (mă rog, cele 3 membre) din România ai intergrupului LGBT afiliați în fostul legislativ european au dispărut acum, deși au fost re-aleși la 25 mai în noul Parlament. Dacă la Corina Crețu este explicabil, aceasta nemaifiind europarlamentar odată ce a preluat funcția de comisar european, ridică întrebări faptul că Renate Weber și Monica Macovei nu se mai regăsesc în listă. Mai mult, nimeni din delegația României nu pare să le fi luat locul. Urmează să adere ulterior, există eurodeputați români printre cei 17 membri care nu și-au declinat identitatea sau… chiar nu vor mai fi români în acest grup?
Nedumerește absența lui Renate Weber, a cărei orientare de stânga în materie de drepturi civile este de notorietate. Acelora confuzați de epitetul „orientare de stânga” aplicat unei membre a PNL le facem cunoscut că liberalismul, astfel cum se manifestă el în legislativul european, este unul stângist și revoluționar – jalnic epigon al liberalismului clasic, ceea ce se vede și din transformarea grupului ALDE/Liberal din Parlamentul European într-o anexă a grupului Socialist.
Mai importantă este însă lipsa de pe listă a d-nei Macovei. Rezerva cu care mulți au receptat mesajul său din campania pentru alegerile prezidențiale, de om onest, preocupat de justiție și lupta contra corupției, a fost și este cauzată de susținerea practic necondiționată a Monicăi Macovei pentru lobby-ul homosexual din România în anii 2000-2011. Semnalele de apropiere de credință și Biserică pe care le-a dat în ultimii ani, dacă sunt sincere, ar fi adus în mod natural părăsirea acestui grup ideologic banditesc, care, nu, nu se preocupă de protejarea drepturilor reale ale homosexualilor, ci este un instrument de presiune politică anti-familie și anti-religie în Uniunea Europeană.
D-na Macovei, vă reamintim, a votat contra infamelor rapoarte pro-avort și pro-homosexualitate „Estrela” și „Zuber” și nu a participat la vot la „Lunacek”, o atitudine pe care am salutat-o, nu fără surpriză, a vremea respectivă.
Așteptăm, deci, un mesaj clar de la Monica Macovei, în perspectiva planurilor sale politice recent anunțate.
Încă și mai interesant este că niciun eurosocialist român nu s-a alăturat intergrupului LGBTI, nici măcar pentru înlocuirea d-nei Crețu. Asta în condițiile în care socialiștii și social-democrații contituie grosul acestei structuri. Să fi abandonat conducerea PSD comportamentul schizofrenic, împărțit între mesajul conservator (ba chiar naționalist, dacă ne uităm la ultimele alegeri prezidențiale) livrat electoratului intern și cel de stânga autentică, revoluționară, pe care îl presupune apartenența la familia socialistă europeană – în favoarea primului? Am precizat de mai multe ori că votul din PE al membrilor PSD este exact opusul celui dat de colegii lor din Parlamentul României, în toate problemele care țin de drepturi civile și religioase.
Lăsăm descâlcirea ițelor în seama analiștilor politici. Noi doar ne mirăm de cât de surprinzătoare pot fi uneori meandrele concretului, ancorate sau nu în universalitate…
Încă ceva: pentru prima dată în P.E. există un grup dedicat libertății religioase. Oficial, acesta a anunțat că va adresa problema acută a creștinilor din Irak și Siria; este însă lesne de înțeles, mai ales după numeroasele încleștări între „seculariști” și „conservatori” din legislatura trecută (cum ar fi cea din jurul inițiativei cetățenești „Unul dintre noi”) că membrii intergrupului nu vor putea ocoli o abordare a provocărilor cu care se confruntă creștinii în spațiul public.
