back to top

Pentru cei care vor să rămână tineri mai mult timp…

„Lupta pentru curăție se desfășoară în interiorul sufletului, între trup și suflet, între simțuri și voință. Simțurile cheamă și caută plăcerea oprită; voința trebuie să le-o refuze, căci legea morală o interzice. Dacă voința e slabă, simțurile o vor trage după sine; dacă voința e tare și hotărâtă, simțurile vor fi învinse. De aceea trebuie căutate mijloacele cele mai apte pentru a ridica energia voinței deasupra simțurilor.” („Castitate” de Guibert)

Duminică, 6 martie 2018 va avea loc Depunerea Angajamentului pentru Castitate la Biserica greco-catolică „Sf. Maria Regina Păcii” din Timișoara.

În program: 
Sf. Liturghie – orele 10.00
Depunerea Angajamentului pentru Castitate
Mini-concert: Alexia Hulea
Agapă frățească cu vizionare film

Dușmanii și scepticii castității sau cei care sunt atât de departe de Dumnezeu, încât nu își pot închipui așa ceva, se vor putea mira că unii tineri se hotăresc să spună astfel lumii că au ales calea lui Dumnezeu. Nu ezitați, dragi tineri! Decât să sfârșiți în decepție, dispreț de sine și pierderea sensului vieții, alegeți castitatea – cât mai aveți timp pentru asta.

Mirii din ziua de astăzi de obicei vin în fața altarului îmbătrâniți înainte de vreme. Odată cu începerea vieții sexuale precoce, se grăbesc și vârstele biologice ale omului. Ei vor îmbătrâni mai repede. Și, nefiind învățați cu autodisciplina, greu le va fi păstrarea fidelității conjugale. Câtă încredere veți putea avea într-un partener care nu prețuiește curăția?

E singura cale care nu aduce regrete, ci doar mulțumire și adevărată bucurie în suflet. De ce să pășiți în fața altarului la căsătorie și totul să fie deja consumat și ofilit, să nu mai fi rămas nimic nou, nici o surpriză, nici o emoție nemaiîntâlnită, nici măcar o trecere la altă etapă… ci căsătoria de fie doar un ritual gol de conținut și un ospăț zdravăn și inutil, precum este el pentru atâția concubini care se trezesc la bătrânețe că au uitat sau au omis să vină în fața altarului pentru a se cununa?? Dacă rezistați în curăție până la căsătorie, veți fi invidiați de prietenii voștri, chiar și atunci dacă aceeași prieteni v-au ironizat înainte.

Curația este regina virtuților care atrage, vă face plăcuți, spontani și integri, iar oamenii spirituali, preoții și duhovnicii o simt la prima vedere când stau de vorbă cu un tânăr.

Angajamentul se poate depune și la distanță! Anunțuri pe adresa darulvietii[@]yahoo.com

Darul Vieții
Darul Viețiihttp://www.darulvietii.ro
Asociaţia Darul Vietii a fost constituită oficial în 11 februarie (ziua Sfintei Fecioare de la Lourdes!) 2003 cu menirea de a contracara înfricoşătorul fenomen al avorturilor în România. Fondatori au fost patru laici şi trei preoţi (unul ortodox şi doi greco-catolici). Filială a Human Life International.

Cele mai recente

Cele mai citite