Violenţa a fost, este şi încă va mai fi o vreme un ingredient nedorit şi neplăcut al istoriei omeneşti. Tot atât de bogată în manifestări ca şi viaţa, violenţa (verbală, fizică, psihică, culturală, economică, militară etc.) produce traume de nevindecat. Escaladată, nu mai face nicio diferenţă între agresor şi agresat, schimbă frecvent rolurile şi lasă în urmă morţi şi răniţi, fizic, psihic si sufleteşte. Prin definiţie, normală pe teatrele de operaţiuni militare, violenţa este de neînţeles în domenii care, prin natura lor, trebuie să fie paşnice: familie, şcoală, întreceri sportive, politică etc. Abia a văzut lumina zilei şi copilul face cunoştinţă cu violenţa, învăţând să se apere şi să riposteze prin grai şi faptă. Mai periculoasă este însă viaţa copilului în faza intrauterină, unde violenţa atârnă deasupra capului său precum sabia lui Damocles, chiar din momentul concepţiei, şi nu poate să se apere în vreun fel, nici măcar ţipând. Chiar când este şi se dezvoltă normal, nu are nicio garanţie că va scăpa cu viaţă până la naştere, darămite când, prin metodele moderne de investigaţie, se descoperă că ar fi ceva hibe.
Am aflat de un caz real şi actual al unor tineri căsătoriţi care, în urma investigaţiei, aflând că fătul în 2-3 luni, prezintă (sau ar prezenta) sindrom Down, au hotărât să recurgă la avort pentru a scăpa de o povară în viitor, nu numai pentru ei ci şi pentru copilul care s-ar naşte cu această deficienţă. Pentru ca să nu-mi dau singur cu părerea, şi pentru că internetul este un mijloc de comunicare rapid, am întrebat şi pe alţii/altele dacă este bine că soţii vor recurge la avort. Va avea aceasta vreo consecinţă în viaţa lor viitoare? Povara de care scapă poate aduce alte poveri mai mari?
Am primit 35 de răspunsuri, din România (marea majoritate), Spania, Turcia, Marea Britanie, SUA, Canada. Ca religie (nu neapărat practicanţi) marea majoritate sunt creştin ortodocsi la care se adaugă doi catolici, o baptistă, un mozaic şi o musulmana. Pentru fair play, am menţionat în dreptul răspunsului doar B (bărbat) sau F (femeie).
Iată răspunsurile în ordinea primirii:
1. Fătul bolnav le-a fost trimis cu voia lui Dumnezeu pentru penitenţă… pentru ca iubindu-l să-şi ispaşească păcatele.
Plus că avortul în sine eu îl văd ca un păcat…
Deci, urmănd calea avortului, nu numai ca “omoar “ calea spre penitenţă, dar mai adaugă un păcat pe listă… (B)
2. Eu zic în felul următor: procedura medicală prin care se află dacă un copil are sindrom Down poate provoca ea însăşi acest sindrom. Oameni buni, nu faceţi ecografii copiilor, dacă nu vreţi să-i omorâţi voi înşivă!
Spunea cineva că societatea merge spre dezastru tocmai pentru că părinţii nu mai sunt în stare să-ţi apere copiii. Din ce cauză? Din cauza că pentru a face aceţti copii şi inainte de aceasta, s-au destrăbălat. Destrăbălarea le-a ucis sentimentul părintesc. De aceea ajung părinţii să-ţi omoare copiii bolnavi, singura lor şansă de răscumparare. (F)
3. Dacă existenţa acestor copii este o probă pentru oameni atunci orice boală/suferinţă pică în aceeaşi categorie, în consecinţa nu ar trebui să ne vindecăm de nimic.
Down syndrome nu înseamnă doar întarziere mentală şi ochii migdalaţi ci câteva operaţii ale inimii şi probleme grave de sănătate toată viaţa. Nu este vorba doar de discomfortul părintelui. (F)
4. Da , este posibil să aibă pe mai departe de trecut şi alte probleme, dacă aşa le este dat să aibă. Nu ştiu dacă e bine pentru părinţi, dar pentru copil cred că este mai bine aşa, să nu se nască bolnav.. (F)
5. Avortul tot avort rămâne. Viaţa unui copil este luată. Scapă de povara grea de a creşte un copil cu probleme, dar.. capătă o povară şi mai grea ca urmare a crimei pe care o provoacă.
Dacă analizăm din ce punct de vedere e o povară mai grea decât alta… se poate observa că… în prima situaţie, a avortului, povara e grea pentru că .. ne raportăm mai mult la partea lumească…. ce o zice lumea de copil, cum o să-i fie copilului pe lumea aceasta, aşa cu probleme.. Dacă însă credem că acel copil este creaţia lui Dumnezeu ţi.. trebuie crescut cu aceiaşi dragoste cu care L-a creat Dumnezeu, şi că trebuie crescut aşa cum îi place Lui, poate că nu ar fi aşa greu. Sigur nu este deloc uşor, deloc uşor. Mai bine zicem Domane fereşte, dar… numai Dumnezeu ştie de ce permite acest lucru , iar noi oamenii nu ar trebui să ne impotrivim voii Lui. (F)
6. Din câte ştiu eu, orice copil are dreptul de la Dumnezeu să se nască. Biserica priveşte suferinţa ca ajutor pentru mântuire, mai exact, atunci când e răbdată cu multă credinţă şi nadejde, cum a facut Iov, de exemplu.
Cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. Vin acuma de la moaştele Sf Nectarie, unde mulţi oameni bolnavi incurabil şi-au găsit vindecarea în mod miraculos şi mulţi copii bolnavi (inclusiv în pântecele mamelor lor) s-au tămăduit, nu prin ştiinţa medicilor, ci prin puterea divină. (Rugăciunile mamei pentru copii sunt foarte apreciate de Dumnezeu şi nu rămân fără răspuns.)
În plus, chiar ştiinţa medicală a oamenilor progreseaza vertiginos, aşa că boli care acuma sunt incurabile, s-ar putea vindeca pe viitor. Puţin optimism nu strică…
Avortul este ucidere şi nimeni nu îl poate recomanda unui creştin, nici măcar pentru a-şi salva propria viaţa. Mamele care mor la naştere am auzit că ajung în Rai, alături de muceniţele Bisericii noastre, iar cele care îşi ucid copiii, binecuvântarea Domnului, dacă nu se pocăiesc, ajung în iad. Multe femei primesc mari chinuri încă din aceasta viaţă dacă îşi omoară copiii. La o adica, dacă ai un copil născut şi ţi se îmbolnăveşte incurabil, nu te gândeşti să îl omori, ca mamă, ci te gândeşti să îl ajuţi să trăiască. De ce să fie altfel pentru un copil nenăscut, nebotezat încă şi pentru care moartea înseamnă că nu va putea fi deplin fericit pe lumea cealaltă, nu va vedea lumina divină. nefiind membru al Bisericii?
În concluzie, cred cu tărie că Dumnezeu e singurul care ne poate da viaţa şi moartea nouă, copiilor Săi, iar noi trebuie să Îi respectăm deciziile chiar dacă nu le înţelegem întotdeauna.
Cuplul de care mi-aţi spus ar trebui să discute cu un preot (dacă nu au duhovnic) şi să înţeleagă ce mare păcat sunt pe punctul să comită. Stiu că sunt şi la Bucureşti moaşte de-ale Sf. Nectarie. Ar putea încerca acolo să afle vindecare pentru copilaş. (F)
7. Asociaţia Pro-vita pentru Născuti şi Nenăscuţi se oferă să preia acest copil spre creştere şi educare, dacă părinţii lui nu doresc să facă acest lucru. (B)
8. De ce ar trebui ca cineva să facă un test de sindrom Down în cazul în care ea / ei nu are/ au de gând, dacă rezultatul a fost pozitiv? Dintr-un punct de vedere religios este incorect , dar toată lumea are dreptul de a lua propriile decizii bazate pe circumstanţe(câti copii au, situaţia financiară, etc). Nu este usor de dat un răspuns, negru sau alb, la această întrebare. Povara de care scapă poate aduce alte poveri mai mari ? – Aceasta depinde de opiniile religioase. (B)
9. Deşi ortodoxia nu ne lasă să credem în existenţa mai multor vieţi (pe bună dreptate într-un fel, pentru că ne roagă să ne plătim toate greşelile în viaţa asta, ne roagă să ne curaţim acum şi nu mai tarziu…) eu cred că tot ce ni se dă de la Dumnezeu sunt încercări, lecţii, examene pentru a testa sufletul nostru şi credinţa noastră pe care ,dacă nu le trecem, ne vor împovăra mai tarziu într-o existenţă ulterioară.
Personal cred că ar fi un mare păcat să nu accepte acest examen dat de Creator şi să avorteze acel copil. (F)
10. Eu zic să ne ferească Dumnezeu de o astfel de situaţie, şi pe tine şi pe mine şi pe copiii noştri. De dat din gură şi de vorbit despre principii este uşor.Când te trezeşti cu această situaţie uiţi de principii.
Sincer, fără ipocrizie, aş fii de acord cu avortul. Nu este vorba numai despre complicaţiile părinţilor ,dar şi de viaţa nenorocită a copilului într-o societate greu dispusă să fie tolerantă şi întelegătoare cu astfel de copii şi viitori maturi.
Am cunoscut o persoană care a avut un copil cu astfel de probleme.O tragedie.Era chiar un caz greu de integrat într-o formă sau alta în societate.Copilul a murit pe la 18 ani (era un monstru). Pe atunci nu erau metode de investigare a fătului intrauterin şi nu se putea interveni în timp pentru avort în cazurile ce se impuneau. (B)
11. Când primeşti cadou un diamant de 1000 de carate, nu importă dacă ambalajul sau cutia sunt mai mult sau mai puţin frumnoase. Ceea ce este impotant este conţinutul.
O fiinţă umană este un diamant de 1000 de carate. Valoarea sa nu se schimbă prea mult dacă este mai frumoasă sau mai puţin frunoasă, dacă este mai puţin sau mai mult inteligentă ( acesta este numai ambalajul). Important este că este o fiinţă uzmană, capabilă să iubească şi să fie iubită. Conosc o familie cu un fiu care are sindrom Down şi sunt foarte fericiţi, chiar dacă viaţa lor este puţin diferită de cea a altor familii cu fii “ normali”.
A avorta ar fi o decizie bazată pe ignoranţă şi egoism. Abortar seria una decisión basada en desconocimiento y egoism. Deşi aş înţelege-o nu aş împărtăşi-o. (B)
12. În primul rând trebuie repetată analiza la alt laborator; majoritatea rezultatelor sunt greşite. Trebuie să fie foarte greu să faci o alegere, în cazul amintit. Când toţi oamenii îşi doresc copii frumoşi şi destepţi, în care să-şi regăsească trăsăturile, cât de generos poţi fi ca să accepţi că al tău va fi invers.
O prietenă, genetician de meserie, îmi spunea, în urmă cu cateva zile, că nu înţelege cum apare acest fenomen: o populaţie dispersată ai carei membri seamană perfect între ei.
Toate deciziile noastre au, cu siguranţă, consecinţe în viitor, pe care ni le asumăm doar dacă reuşim să nu ne lăsăm influenţaţi de prejudecăţile societăţii, părinţi, religie. Ca să dăm vina doar pe noi. Să alegem cu sufletul. (F)
13. Ce faci dacă îl naşti pe copil şi el când este mare se sinucide? E mult de discutat. (F)
14. Părerea mea ( mai sinceră de atâta nu cred că pot fi) este că fiecare viaţă – indiferent de forma ei – este dată de Doamne Doamne şi noi , oamenii ( muritorii de rând) nu trebuie să intervenim în apariţia-dispariţia vieţii. Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea faptelor sale şi să suporte sau să se bucure de consecinţe. Cred că trebuie să rişti puţin pentru a câştiga mult ( şi nu mă refer la lucruri matriale). (F)
15. Dacă medicina îl poate vindeca pe copil… Totuşi, avortul este un păcat. Să fie toată lumea morală să nu se mai nască copii cu probleme. Oricum este greu de ales. Este responsabilitatea fiecăruia. (F)
16. Nu l-aş avorta că sunt milos. (B)
17. Trebuie avortat să nu se chinuie nici copilul şi nici părinţii. Avortul nu e o crimă. (B)
18. E greu de luat o decizie, am auzit cazuri când o altfel de prognoză s-a dovedit falsă, dar nu e mereu aşa. A recurge la avort nu e bine, ştiu sigur asta, dar într-o astfel de situaţie probabil că aş face la fel. In ceea ce priveşte consecinţa în viata lor, bănuiesc că vor trebui să traiască cu asta pe suflet tot restul vieţii. (F)
19. Să hotărăşti într-o situaţie ca cea prezentată de tine trebuie să fie foarte greu şi decepţionant. Sper să nu fiu pusă la încercare niciodată cu o asemenea situaţie. Din păcate ai perfectă dreptate în cazul de faţă. Dar nu-mi place situaţia. Poate că este greu să trăieşti cu un copil cu sindrom Down sau să ai grijă de el, dar… Sunt o fiinţă umană şi un om nu are putere asupra creaţiei. Numai Dumnezeu crează şi cred că le face pe toate bine… Cred că nu voi putea avorta pentru că nu am dreptul să fac acest lucru. Am o cunoştinţă al cărui copil s-a născut cu o dizabilitate. Soţii ştiau încă de la 2-3 luni de sarcină ca evoluţia fătului nu era normală şi au hotărât să lase copilul să se nască şi s-a născut. Doctorii le-au spus că dacă-l vor lăsa să se nască pruncul nu va putea trăi decât cel mult o lună, dar acesta a trăit şase luni şi cred că soţii nu regretă că l-au lasat să se nască. Sunt liniştiţi sufleteşte. Dacă ai putere ( morală şi fizică şi monetară) şi decizi să ai o familie nu e niciun motiv să opreşti naşterea ( să omori fătul). (F)
20. Nu este asta ( avortul) soluţia. (B)
21. Din păcate nu o părere poate convinge, dar dacă tot vă interesează părerea mea, iat- o: copilul trebuie, şi nu numai că trebuie, ci este minunat să traiască indiferent de ce boală suferă. Este un lucru elementar să intelegi ca aceasta este să fie. Dumnezeu ştie de ce şi o să descopere şi parinţilor de ce , dar asta dacă vor. Copilul este binecuvântare mare şi boala cu care vine ispăşeste greşelile multora dintre noi. E sfânt omul care îşi lasă pruncii toţi să trăiască ,şi nu numai ,dar se bucură de cel bolnav mai mult decât de cei sănătoşi pentru că ştie că i se vor da cununi frumoase pentru dragostea care înnoieşte toate.
De multe ori s-a greşit diagnosticul şi din copii diagnosticaţi cu down sau trisomie 13,21, etc ( boli grave) s-au nascut copii perfect sănătoşi. Acum îi intreb pe părinti şi pe Dumneavostră : O mamă care naşte un copil sănătos, pe care şi l-a dorit mult, află că în două luni de la naştere copilul are nu ştiu ce boală necruţatoare, nu va face tot posibilul să-l ajute să fie sănătos sau să trăiască mai mult lângă ea?
Da, copilul care este considerat de părinţi povară şi este lepădat va aduce multe poveri acelora, iar dacă este lăsat în viaţă va aduce cel puţin iertarea acestora, ca să nu mai zicem mântuirea! (F)
22. Este greu de luat o decizie .Înclin să cred că ar fi indicat să fie pastrată sarcina.Cred că trebuie sa fim optimişti in posibilităţile medicinei , mai ales pe termen lung. (B)
23. Sunt mulţi filozofi. E uşor să filozofezi. Şi, mai târziu, când vor dispărea părinţii , cine va avea grijă de copil? Sigur, avortul este o crimă, dar în acest caz e o crima scuzabilă. Cine o scuză? Societatea.. (B)
24. Mi-am pus şi eu , nu o dată, această întrebare…ce-aş fi făcut dacă aş fi stiut de la început …dar de fiecare dată răspunsul a fost acelaşi…un copil este un dar divin, care ne ajută în primul rând pe noi părinţii, care ne învaţă permanent cum să facem să fim mai buni, mai indulgenţi cu semenii noştri, mai milostivi, mai blânzi, mai iubitori, mai răbdători….practic ne ajută să cultivăm adevăratele virtuţi. Nu-i deloc uţor să fii astfel de părinte , dar cu siguranţa este un privilegiu. Eu am învăţat să-i mulţumesc în fiecare clipă lui Dumnezeu pentru minunea din viaţa mea( pentru minunile -că din fericire am două!), să mă bucur de fiecare clipă alături de el( numele copilui cu autism..), şi să zâmbesc la fiecare zâmbet al lui….ce poate fi mai minunat decât să crezi, că toată strădania, durerea, lacrimile vărsate îţi curăţesc sufletul şi -de ce nu- te îndreaptă către mântuire. Uneori ne este greu să înţelegem şi să acceptăm(sau ,poate, nici nu căutăm acest lucru), căci slăbiciunea este omenească dar, privind mai atent, mai detaşat ,mai profund la esenţa lucrurilor, ne dăm seama de măreţia şi înţelepciunea DOMNULUI, şi realizăm cum El aranjează creaţia în aşa fel încât să se piardă cât mai puţin.
Cum scopul final este MÂNTUIREA, EL face ca lucrurile să se întâmple astfel încât să avem şansa să cunoaştem minunatul ‘’’loc cu trandafiri’’.
Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să înţeleg (de-a lungul existenţei mele, până acum), mulţumesc copiilor mei… (F)
25. Da ,cred că sunt multe cazuri de genul acesta şi ştiţi mai bine decât mine că sunt plăţi ale păcatelor părinţilor în cauză sau provenite din neamurile lor…. Avortul fiind un păcat aşa de mare, normal că se va plăti foarte greu, doar infierea unui copil ar putea să ajute la iertarea lui, bineînteles posturi, rugăciuni, liturghii, etc.
Bine, eu având deja un caz în familie nu mă sperie şi nu aş avorta din cauza asta, iar cei cu sindrom down mi se par mai drăgălasi şi uşor de trăit cu ei… (F)
26. Opinia mea? Îmi doresc să mă ferească D-zeu de aşa o situaţie, şi nu-i pot judeca pe cei doi soţi. Avortul e o crimă, însă ştiu personal o tipă care a născut o copilă cu sindrom Down, din cauza căreia a avut probleme cu soacra, s-a despărţit de bărbatul ei, acum a rămas şi fără serviciu şi e într-o depresie cumplită. Nu ştiu cum e mai bine, însă dacă cei doi soţi ar face avort, eu personal, nu-i pot nici judeca, nici condamna.. (F)
27. Nu ştiu ce să zic, nu sunt eu în măsură să judec asemenea cazuri…mai ales că nu am trecut prin aşa ceva. (F)
28. Dumnezeu ne-a dat cele 10 porunci şi porunca a şaptea (dacă nu mă înşel) este: „Să nu ucizi.” (Exodul 20:13). Dumnezeu ştie mai bine de ce îngăduie aceste încercari în viaţa fiecăruia şi nu suntem noi în măsură să hotărâm ce este bine pentru noi sau nu. Copilul este o binecuvantare în viaţa fiecărei familii şi NU o povară, oricât de sănătos sau bolnav este copilul pe care îl primim. Boala şi suferinţa sunt consecinţe ale păcatului nostru. Copiii nu sunt ai nostri, ci sunt ai Domnului. Iar noi ca părinţi suntem datori să avem grijă de ei şi să-i crestem pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu ascultăm de Dumnezeu şi de poruncile Lui vom da socoteală pentru toate păcatele noastre şi vom suporta consecinţele faptelor noastre. (F)
29. Sincer îmi doresc fff mult un copil ..dar în situaţia prezentatî cred că aş avorta..măcar sunt sinceră…nu aş face faţă unei asemenea situaţii …deşi ar fi povară ..şi pedeapsă mare ..după. (F)
30. Din câte am auzit au fost cazuri reale cu copii care trebuiau să se nască ,dupa medicina actuală ,cu grave malformaţii şi părinţii şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi au dus până la capăt sarcina. Şi surpriza: copilul s-a născut sănătos! Dacă îl avorta… Şi chiar de ar fi cu probleme bebe din pântece, totuşi are şi el dreptul la viaţă. Dumnezeu a hotărât asta în momentul în care i-a dat suflarea de viaţă în pântece. Copilul ar putea fi o povară mântuitoare în viaţa părinţilor. Poate că aşa îsi va putea trage parinţii din păcate şi se vor putea mântui. Riscă astfel, prin avort, să îşi piardă mântuirea. Avortul e păcatul uciderii şi se cateriseşte ca atare cu oprire de la Sfânta Împărtăşanie muulţi ani. Hristos a zis: Dacă nu veţi mânca şi nu veţi bea sângele Meu nu veţi avea viaţa în voi!
Avortul aduce după sine grave urmări în trupul femeii şi în echilibrul ei psihic. Am cunoscut o femeie care avea 7 avorturi şi în fiecare noapte visa 7 straturi ca nişte morminte pe care le săpa. Între mamă şi prunc se crează o legatura puternică încă din pântece. Dacă se opreste sarcina această legatură prunc-mamă va crea foarte multe disconforturi psihice mamei. Nu mai zic de pedeapsa divină care poate urma. Nu mai zic că prin sarcină se regenerează trupul femeii. Unele femei s-au vindecat şi de cancer ţinând sarcina. Înteleaptă e şi vorba românească: Cum ţi-aşterni, aşa ai să dormi.. (B)
31. Sunt împotriva avortului dar, găsesc că uneori ar putea fi foarte dificil să te confrunţi cu anumite situaţii şi, poate, acest mod este cel mai uşor să scapi, dar nu sunt sigură că este cel mai bun. Dar nu-i putem judeca pe alţii, deoarece este greu să simţi ceea ce simt ei dacă nu eşti în aceeasi situaţie. . Probabil vor fi consecinţe în viaţa lor viitoare şi probabil se vor gândi adesea cum va fi arătat viaţa lor dacă ar fi făcut contrariul. (F)
32. E greu de dat cu părerea. Te bucuri că nu eşti în situaţia respectivă sau , corect exprimat, mulţumeşti că nu eşti în situaţia respectivă. (F)
33. Dacă Dumnezeu a hotărât astfel, înseamnă că acest cuplu are nevoie de o mare perioadă de jertfă, anume de a creşte un copil cu probleme.
Răspunsul meu însă nu poate fi şi raspunsul unui cuplu. În viaţa mea L-am simţit pe Dumnezeu şi la bine şi la greu. De ce aş evita o astfel de nevoinţă? Cred că Dumnezeu sşie mai bine ce este potrivit pentru mine.După o nevoinţă ,de curând încheiată, am întrezărit lumina din poieniţă. Nu vă puteţi imagina ce bucurie este în această ‘poieniţă’. Cum s-au aţezat lucrurile. Chiar dacă întrun cuplu unul pricepe mai mult şi altul mai puţin. Aceste nevoinţe sunt ca o daltă care slefuieşte o sculptura. Ii oferă viaţă şi elimină defecte. (B)
34. După Biblie ar trebui să păstreze copilul. Dar ca să faci asta trebuie să ai o anumită putere de caracter. Eu personal probabil as opta pentru avort. (B)
35. Cum este bine numai ei, părinţii, pot decide. Nimeni altcineva. Este important că în prezent se poate şti dinainte şi se poate decide în cunoştinţă de cauză. Este o „cauza” pe care dacă ţi-ai asumat-o trebuie să lupţi pentru ea zi de zi. Nu este uşor, şi părinţii care decid altfel nu sunt blamabili. Ce aş decide eu într-o asemenea situaţie? Greu de spus! Societatea a evoluat mult şi în privinţa acceptabilităţii unor oameni diferiţi de noi, încât, poate nu ar mai fi aşa de greu ca în trecut. A evoluat însă destul? Căci este nu numai problema părinţilor, ei nu trăiesc o veşnicie, ci şi a copilului, care devenit adult trebuie să trăiască în aceasta lume fără protecţia părinţilor. (B)
Din capul locului, trebuie să recunoaştem că nu e uşor de dat un răspuns pentru că, obişnuiţi cu normalul, „toţi oamenii îşi doresc copii frumoşi şi destepţi, în care să-şi regăsească trăsăturile” (12). Totodată, datorită carenţelor de educaţie şi informare ştiinţifică şi religioasă (chiar licenţiaţi în ştiinţe şi teologie!) credem că numai după ce-a ieşit din pântecele mamei, copilul devin subiect de drept, cu obligaţii şi drepturi. Născut, indiferent cât de perfect sau de imperfect este, dacă l-ai ucis eşti un criminal şi pedepsit de legile omeneşti ca atare.
Dar înainte de a se naşte?
Codul Civil (atr. 654) spune: “Copilul conceput este considerat că există”. Deci omul este, există, chiar din momentul concepţiei când începe să curgă şi interdicţia de a-l ucide. De ce? Pentru că este viu, cu suflet (ştiinţific nu s-a putut pune în evidenţă sufletul; cântărindu-se muribundul şi apoi mortul, nu s-a constata nicio diferenţă de greutate!!!) Că sufletul este darul lui Dumnezeu primit în chiar momentul concepţiei, că nu este material şi că este nemuritor iarăşi nu se acceptă de către ştiinţa atee. De vreo doua secole, la noi şi prin alte părţi, educaţia este dominant atee, din primii ani de şcoală şi pâna la nivel academic, alimentand confuzia cu privire la multe aspecte ale vieţii, inclusiv cel referitor la cei nenascuţi încă. Această confuzie este cultivată şi prin modul în care sunt formulate aricolele de lege cu privire la avort.
Iată conţinutul întreg al articolului din Codul Penal referitor la avort:
Art.185 – Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni
se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu inchisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă prin faptele prevăzute în alin.1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interezicerea unor drepturi.
În cazul când fapta prevăzută în alin.2 şi 3 a fost săvârşită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic, potrivit art.64 lit.c).
Aşadar, legiuitorul, după ce a jurat cu mâna pe Biblie, (unde porunca este clară: să nu ucizi!) dă liber la avort, dar numai dacă este executat în abatoare, pardon, instituţii/cabinete medicale autorizate şi de către măcelari, pardon, medici de specialitate. Şi numai cu acordul femeii însărcinate şi numai până în săptămâna a paisprezecea de sarcină, vârstă până la care fatul pare a fi mort şi nesimţitor. Ştiinţa medicală spune cu totul altceva.
Codul Penal nu face nicio referire la vârsta femeii pentru a nu discrima minorele (tot mai multe ca urmare a educaţiei sexuale la vârste tot mai mici) şi a le permite să se bucure de această binefacere modernă, bineînţeles cu acordul părinţilor! Pentru a face sex şi a rămâne însărcinată nu se cere acordul părinţilor.
Legislaţia cu privire la avort are o hibă: nu face referire la starea fătului, la eventualele defecte, la sex, care ar putea fi invocate legal pentru întreruperea sarcinii. Aşa cum “evoluează” societatea nu mă indoiesc că vor fi aduse amendamentele legislative ce se impun, în ton cu vremurile.
Lumea se (mai) emoţionează şi (mai) plânge când mor oameni de boli incurabile, în accidente, în inundaţii, în incendii, în războaie etc. dar este inensibilă la milioanele de copiii nenăscuţi sacrificaţi. Dar Cel Care a spus: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi! varsă râuri de lacrimi şi ne spune nouă celor nepăsători, Vai vouă!
Un ocean de sânge nevinovat stă deasupra omenirii şi ne amăgim cu tot felul de drepturi (drumul spre iad e pavat cu drepturi) şi dormim liniştiţi că nimeni nu ne va cere socoteală.
La nivelul unei viziuni secularizate despre viaţă, se recunoaşte că avortul este o intervenţie traumatizantă, atât fizic cât şi psihic, ce trebuie evitată pe cât posibil. Urmările unei întreruperi de sarcină pot fi de natura fizică – hemoragie, perforarea uterului, infecţii pelviene, creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine, (în cazuri extreme) decesul, sau de natura psihică – sentiment de vinovăţie, depresie, neimplicare în activitatea sexuală, teama de sarcini viitoare. Pentru a elimina sentimentele de vinovăţie, depresiile, temerile (oare?) etc., corectitudinea politică pro avort încearcă inocularea unui alt fel de a gândi asupra acestui păcat strigător la cer. Nu se vorbeşte despre avort ca ucidere de prunci, ci de „drepturile femeii”, „drepturile de reproducere”, „libertatea de reproducere”, „libertatea de alegere”, „dreptul de a alege”, „planificare familială”, „întrerupere voluntară de sarcină”.
Conceperea unui copil este o conlucrare divino-umană. Omul oferă vasul, forma fizică a unei noi fiinţe omeneşti, potrivit unui cod, iniţial făcut bun foarte de către Dumnezeu, şi în aceast vas Dumnezeu toarnă suflarea de viaţă, sufletul nemuritor. Întreruperea acestui act cretor divino-uman (chiar şi prin pastilele avortive de a doua zi!) înseamnă un sacrilegiu. Este ca şi cum i-am da peste mână lui Dumnezeu şi L-am alunga. Dacă vasul nu mai este bun foarte nu este de vină Dumnezeu, ci omul căzut care s-a abătut de la vieţuirea cea după fire, la cea împotriva firii. Însoţirea unui singur bărbat cu o singură femeie este potrivit firii, după modelul protopărinţilor Adam şi Eva, model creat de Dumnezeu. Această însoţire o găsim în aproape toate culturile şi religiile, conferindu-i-se un carater solemn şi spiritual. La plinirea vremii, Dumnezeu ne-a descoperit că această însoţire este o Taină prin care El, în sinergie cu omul, lucrează la mântuirea acestuia. În această Taină, a cununiei, cei care se însoţesc trebuie să intre curaţi şi să o păstreze curată până la moarte. În zilele acestea cele mai din urmă, această Taină, este pângărită şi batjocorită chiar de creştini „graţie” aceleaşi corectitudini politice, care corectitudine anesteziază conştiinţele cu mantre de genul „relaţie non-monogamă” şi „sex non-marital” în loc de adulter sau desfrânare. Despre cei care practică păcatul împotriva firii al homosexualităţii se vorbeşte de „altă orientare sau preferinţă sexuală”, de comunitatea LGBT (lesbian, gay, bisexual, transsexual), de “non-conformism sexual” (gender non-conformity), adică, într-un cuvânt diversitate.
Dar noi, oamenii, ne abatem de la cele după fire la cele împotriva firii în toate aspectele vieţii, deteriorând continuu codul după care ne-a zidit Dumnezeu, aşa că nu-i de mirare că se concep şi se nasc vase cu defecte, în care Dumnezeu, nepărtinitor, toarnă chipul Său, suflarea de viaţă, sufletul cu facultăţile noetice. Faptul că acesta, sufletul, nu se poate dezvolta şi nu poate comunica plenar cu lumea creată văzută este vina, păcatul nostru. De aceea suntem bolnavi pentru că ne solidarizăm şi ne încurajăm în vieţuirea cea împotriva firii, adică fără Dumnezeu.
Singura cale de a ne însănătoşi, şi trupeşte şi sufleteşte, şi de a da naştere la vase bune foarte, este de a aduce viaţa noastră, în această lume, în matca firească aşa cum ne învaţă Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.
Ştiinţa medicală, oricâte progrese ar face, nu poate să elimine bolile, deoarece acţionează asupra unor cauze derivate (gene defecte, cromozomi, malformaţii, agenti patogeni, fizici, chimici, etc.) Cauza primă a tuturor bolilor este căderea omului din starea cea firească aceea de comuniune nemijlocită cu Dumnezeul Cel Viu, stare în care nici boala şi nici moartea nu mai au nicio putere. Biserica lui Hristos, cea una sfântă, sobornicească şi apostolească, este singurul spital în care omul se poate trata şi vindeca de cauza primă a tuturor bolilor sale, pregătindu-se pentru comuniunea nemijlocită cu Dumnezeu, în ziua a opta a creaţiei, a veşniciei.
Nicuşor Gliga
17 noiembrie 2010
