Nu Germania nazistă a fost prima națiune îndrăgostită de conceptul purității rasiale și al unei rase a stăpânilor.
A fost America.
La începutul secolului XX, susținătorii eugeniei s-au bucurat aici de o influență imensă. Ei sperau să închidă în colonii milioane de americani „inapți”, să le interzică să se căsătorească sau să-i sterilizeze forțat, astfel încât, în decurs de câteva generații, să rămână doar albii nordici. Și doreau să o facă în mod organizat.
În cartea sa amănunțit documentată War Against the Weak: Eugenics and America’s Campaign to Create a Master Race („Războiul împotriva celor slabi: Eugenia și campania Americii pentru crearea unei rase de stăpâni”), prolificul istoric Edwin Black povestește despre această perioadă întunecată a istoriei americane. El prezintă modul în care diverse studii dubioase au dobândit susținere în rândul populației, concretizându-se prin sterilizări forțate, segregare, interdicția căsătoririi și restricții de imigrare pentru populațiile vizate.
Cartea a fost publicată în 2003; o versiune adăugită a apărut în 2012. Black spune că adunase atât de multă informație încât ar fi putut scrie câte o carte separată, în locul fiecărui capitol. Într-adevăr, doar detaliile pe care le dă despre programele americane – de exemplu, prima parte, în care este vorba de un șerif care tria indieni din munții Apalași pentru a-i steriliza – te înfioară prin cruzime. Iar felul în care îi prezintă pe eugeniștii din spatele programelor și pe miliardarii care le-au susținut ne face să ne întrebăm dacă și în ce măsură au fost aceștia diferiți de naziști.
Ideea de ameliorare a geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție și știința din spatele acesteia erau de origine britanică. Într-adevăr, savantul britanic din secolul al XIX-lea Sir Francis Galton a inventat termenul eugenie, în care prefixul εὖ („bine” în greacă) a căpătat mai târziu o dimensiune distopică. Dar practicarea eugeniei a început în SUA cu susținerea averilor familiilor Carnegie, Rockfeller, Harriman și ale altor miliardari. De asemenea, a beneficiat de sprijin din partea guvernului (ministerului Agriculturii).
Charles Davenport, un discipol al lui Galton și Gregor Mendel și apoi șeful Institutului Carnegie, și-a unit forțele cu acelea ale crescătorilor de animale și ale experților în semințe pentru a înființa, în 1903, Asociația Crescătorilor Americani. Această organizație, beneficiind de sprijinul deplin al guvernului american, a fost cea dintâi care a desfășurat proiecte de cercetare în domeniul eugeniei. Davenport a înființat, de asemenea, Eugenics Record Office (Biroul de evidență al eugeniei, ERO), în 1910, beneficiind de o donație de 10.000 de dolari de la văduva lui E.H. Harriman. ERO a devenit curând „epicentrul mișcării eugenice americane”.
Din 1903 până în 1910, Asociația Crescătorilor Americani a identificat persoanele cu diverse deficiențe, în special mintale, indezirabilii (conform propriilor estimări, 10% din populație), optând totodată pentru sterilizare ca mijloc de eliminare a criminalilor, a bolnavilor psihic și chiar a săracilor, considerați predispuși genetic către lene.
În 1907, statul Indiana a devenit cea dintâi jurisdicție a lumii care a legiferat sterilizarea forțată a acestor populații. În 1909, statul Washington a impus sterilizarea criminalilor și a violatorilor, Connecticut a legiferat sterilizarea întârziaților mintal și a pacienților din azilurile psihiatrice iar California a legiferat, de asemenea, sterilizarea condamnaților și a rezidenților unui cămin pentru copiii cu deficiențe mintale. Câțiva ani mai târziu au urmat Nevada, New Jersey și New-York, care au permis, la rândul lor, sterilizarea grupurilor similare. Unele state nu i-au cruțat nici pe bețivi ori pe epileptici.
Spre frustrarea eugeniștilor, câteva state au declanșat desfășurarea procedurilor necesare în conformitate cu normele constituționale, motivând că astfel de acțiuni radicale, ireversibile, sunt nelegitime. Probabil s-au temut de consecințele legale care ar fi urmat.
Începând cu 1910, ERO, condusă de eugenistul Harry Laughlin și cu inventatorul Alexander Graham Bell drept președinte al Consiliului de administrație, a oferit finanțare și sprijin instituțional mișcării eugenice. Prin intermediul anchetelor și cercetarea arborilor genealogici, organizația i-a depistat pe „deficienți” și s-a angajat să „secătuiască izvoarele care alimentează torentul de protoplasmă degenerată”, considerând că, în acest fel, SUA ar economisi 100 de milioane de dolari anual.
Știința din spatele acestor idei era cu totul îndoielnică și măsurile de recunoaștere defectuoase, dar mulți oameni de știință de elită, experți medicali și educatori s-au înrolat totuși în cruciada pentru eugenie. Astfel, au fost selectate în vederea eliminării zece grupuri: întârziații mintal, săracii, malformații, alienații, cei cu o constituție șubredă, alcoolici, criminalii, epilepticii, cei cu deficiențe ale funcțiilor senzoriale și cei predispuși la anumite boli. Nici familiile lor extinse, despre care se presupunea că aveau „o plasmă germinativă deteriorată” nu trebuiau cruțați.
S-au făcut, de asemenea, încercări de a opri afluxul de imigranți din estul și sudul Europei, deoarece se credea că genele lor vor degrada stocul genetic american. În schimb, programul de stabilire a unei rețele de anchetatori eugenici în străinătate a avut foarte puțin succes.
Universitățile de top și marii gânditori au susținut programul de eugenie iar capitaliștii bogați l-au finanțat cu entuziasm. Asociația de Cercetare a Eugeniei, înființată în 1913, ai cărei membri erau absolvenți ai universităților Harvard, Columbia, Yale, Emory, Brown și Johns Hopkins, a desfășurat acțiuni legislative și administrative și a produs propagandă pentru promovarea eugeniei. În timpul primului război mondial, dr. John Kellog, magnatul cerealelor pentru micul dejun, a fondat înființat Fundația pentru Îmbunătățirea rasei (Race Betterment Foundation, RBF), care susținea crearea unei rase superioare prin sterilizare, încarcerare în masă și restricții de imigrare.
Aceste eforturi au culminat cu două adevărate puncte de reper ale anilor 1920. În 1924, Virginia a adoptat legea privitoare la integritatea rasială, care impunea înregistrarea rasei de către autoritățile statului, în funcție de aceasta stabilindu-se unde ar putea trăi, cu cine s-ar putea căsători, la ce școală ar putea merge și unde ar putea fi înmormântat individul în cauză. Era simbolul supremației albe, falsa înregistrare fiind pedepsită cu un an de închisoare. Al doilea jalon a fost decizia din 1927 a Curții Supreme în procesul Buck contra Bell, redactată de judecătorul Oliver Wendell Holmes, care permitea sterilizarea celor „inapți”. Ulterior acestui moment, în SUA au avut loc 30.000 de sterilizări (14.568 doar în California).
Edwin Black demonstrează că țara care a instituit rasa și sângele ca valori fundamentale, îmbrățișate între 1920 și 1930 de către întreaga Europă, a fost de fapt, America. Eugenia și metodele eugenice erau prezentate în buletine informative, cărți, articole de reviste și conferințe științifice. Eliminarea celor indezirabili și camerele de gazare deveniseră acceptabile.
Naziștii s-au sprijinit efectiv pe aceste valori și metode dar, se poate spune că, în anii 1920, Germania a importat literalmente aceste idei din America. Eforturile „igieniștilor rasiali” germani au primit finanțare și sprijin din partea Americii, în special de la Rockfeller, Carnegie și Harriman. După cum spune Black,
„până la sfârșitul anilor ’20, Davenport și alți americani au creat o adevărată avalanșă de proiecte comune și încârdășiri cu eugenia germană”.
Cea mai ambițioasă dintre acestea era conceperea unor măsurători eugenice pentru fiecare individ de rasă mixtă din lume. Tehnologia emergentă IBM – prin intermediul căreia 25.000 de carduri perforate Hollerith puteau fi înscrise în tabele încrucișate într-o singură oră – urma să fie utilizată pentru procesarea datelor. În următorul deceniu, IBM a fost cea care a proiectat la comandă sistemul folosit de naziști pentru a localiza și exermina evreii.
Pe lângă aceste colaborări, au existat doi purtători majori de idei eugenice: medicul Gustav Boeters, care a aflat despre legile americane privitoare la castrare, sterilizare și restricția căsătoriilor în timp ce lucra ca medic de bord în SUA (1895-1900), și Alfred Ploetz, de asemenea medic, care a vizitat America și a fost fascinat de subiect. Reveniți în Germania, ambii au lucrat în instituii similare. În acea perioadă, teoreticianul social german Adolph Jost susținea că statul are dreptul de a-i ucide pe cei „inapți”.
Mult mai revelatoare a fost, însă, influența ideologiei eugenice americane asupra unui caporal al armatei germane, întemnițat apoi pentru instigare la violență. Se numea Adolf Hitler și era încântat de eforturile americanilor întru prezervarea purității nordice, declarând chiar în carte sa, Mein Kampf, că intenționează copierea programului acestora. După ce a preluat puterea, în 1993, a urmat Holocaustul.
După ce lumea a înțeles amplitudinea răului dezlănțuit de naziști, populația americană a renunțat îngrozită la eugenie. Eugeniștii americani s-au făcut nevăzuți, recalificându-se drept geneticieni, iar ideile lor au dispărut. Dar, așa cum explică Black în secțiunea finală a cărții sale, dedicată noului eugenism (Newgenics), miracolul modern al testărilor ADN provoacă îngrijorări noi cu privire la instaurarea unui nou sistem de inegalitate genetică.
Ne îndreptăm, oare, înspre un alt război împotriva celor slabi? Din nefericire, avem toate motivele să fim îngrijorați.
Traducere și adaptare după The American Thinker
