Toate episoadele precedente aici
Reproducerea asistată medical nu se referă la tratamentele medicale împotriva infertilității (de exemplu, tratamentele care redau funcția de reproducere unei persoane care, din motive medicale, și-a pierdut-o), ci procedurile care au ca scop „crearea unui copil” pentru persoanele care, din diferite motive, cer acest lucru. Un alt termen utilizat frecvent (și aproape sinonim) în acest context este „fertilizarea in vitro” (FIV), întrucât aceste proceduri de obicei presupun fertilizarea ovulului unei femei în afara corpului uman, într-o eprubetă (in vitro).
Chiar și în vremurile noastre, este ușor să ne dăm seama că uciderea unei ființe umane nevinovate este greșită. Ce putem spune, însă, despre acele acțiuni care au scopul de a crea o nouă ființă umană, care altfel nu ar fi existat niciodată? Dacă viața omenească este cea mai înaltă dintre valori, nu este o cauză nobilă să creăm o nouă viață omenească și să îi ajutăm pe aceia care își doresc cu disperare să devină părinți? Nu ar trebui ca toți cei care vor să apere valorile familiei să îmbrățișeze cu bucurie reproducerea asistată, ca pe o modalitate de a face posibilă viața familiei?
Sunt cel puțin trei puncte care ar putea fi aduse în discuție în acest sens:
- Faptul că viața umană este una dintre valorile de cel mai înalt rang nu înseamnă că absolut orice acțiune care ar putea aduce la existență o nouă ființă umană este, în sine și prin sine, acceptabilă din punct de vedere moral. De exemplu, este inacceptabil din punct de vedere moral a viola o femeie (chiar dacă acest lucru nu poate fi văzut ca o justificare pentru uciderea unui copil conceput ca rezultat al unui viol).
- Este naiv și neconform cu realitatea faptică să se pretindă că procedurile legate de reproducerea asistată medical duc numai la crearea unei noi vieți. De fapt, acestea implică, de obicei, crearea unui număr mai mare de embrioni decât este nevoie. Unul dintre aceștia poate fi dus la termen, dar ceilalți sunt congelați și, după un anumit timp, distruși. Reproducerea asistată medical ucide mult mai multe ființe umane decât cele pe care le ajută să se nască.
- Dacă reproducerea este disociată de actul sexual, atunci crearea unui om devine un act de inginerie biotehnologică. Copilul nu mai este un dar al părinților, care trebuie să îl accepte așa cum este, ci se transformă într-un produs care trebuie să fie conform așteptărilor celor care l-au comandat. Dacă aceste așteptări nu sunt atinse, produsul poate fi respins și comandat un altul. Reproducerea asistată subminează, deci, demnitatea egală a tuturor ființelor umane, implicând că unele ființe umane au dreptul de a „crea” altele, în conformitate cu gusturile și preferințele lor.
Este reproducerea asistată o formă de terapie?
În multe țări, reproducerea asistată este (cel puțin parțial) finanțată prin asigurările publice de sănătate. Fără această finanțare, ea ar fi folosită mult mai puțin frecvent.
Utilizarea fondurilor de asigurare de sănătate pentru finanțarea procedurilor de reproducere asistată este o absurditate, din cel puțin următoarele motive:
- În timp ce infertilitatea poate fi văzută ca o boală, faptul de a nu avea copii nu poate fi considerat astfel. Ar putea fi, așadar, potrivit ca asigurările publice de sănătate să finanțeze tratamente împotriva infertilității. Reproducerea asistată nu este, însă, un tratament împotriva infertilității.
- Având în vedere rezervele morale larg răspândite împotriva reproducerii asistate, finanțarea acestora prin asigurările publice de sănătate forțează conștiința persoanelor care, prin contribuțiile lor la schema de asigurări, sunt obligate să susțină financiar activități pe care le consideră inacceptabile din punct de vedere moral.
Acolo unde schema asigurărilor publice de sănătate finanțează procedurile de reproducere asistată, respectiva finanțare ar trebui oprită.
Reproducerea asistată omologă
Facem diferența între reproducerea asistată „omologă” și cea „heterologă”. „Omologă” înseamnă că bărbatul și femeia ai căror gameți (spermatozoid și ovul) sunt folosiți pentru a „crea” copilul, vor fi părinții sociali ai copilului. În contrast, „heterologă” înseamnă că sunt implicați gameții unei terțe sau chiar cvarte persoane (numite „donatori”).
Reproducerea asistată omologă este procedura care pare a se apropia cel mai mult de procesul natural de reproducere, cu excepția faptului că procesul are loc in vitro, și nu în uterul mamei. Obiecțiile morale suplimentare care se pot aduce reproducerii asistate heterologe nu se aplică procedurii de tip omolog, care rămâne totuși inacceptabilă din următoarele motive:
- disocierea între actul conjugal și scopul procreativ al acestuia;
- crearea unor „embrioni supranumerari”, care sunt congelați și, într-o etapă ulterioară, distruși;
- utilizarea practicilor eugenice (anume, selecția „celui mai bun” dintr-un număr de embrioni creați artificial, în timp ce ceilalți sunt eliminați în funcție de criterii cum ar fi sexul sau anumite calități genetice).
Având în vedere ultimele două puncte, reproducerea asistată omologă este asemănătoare avortului (în sensul în care implică distrugerea unei ființe umane nevinovate).
Totuși, chiar și acolo unde nu sunt creați și distruși „embrioni supranumerari”, rămâne faptul că procedurile de reproducere asistată medical transformă copilul într-un obiect care este „fabricat” și trebuie să corespundă criteriilor de calitate stabilite de cei care îl „fabrică”, cu toate implicațiile morale și juridice pe care aceste proceduri le implică (cum sunt „clauzele de garanție” împotriva medicului care efectuează procedura…).
Rezultă de aici că fertilizarea în vitro și practicile similare sunt de o imoralitate gravă, indiferent de circumstanțe, și ar trebui interzise prin lege.
Reproducerea asistată heterologă
Dacă reproducerea asistată medical este inacceptabilă din punct de vedere moral în orice circumstanțe, verdictul moral este exacerbat în cazul în care este implicată și o terță persoană.
Această implicare poate consta în utilizarea ovulelor donate sau a spermatozoizilor donați, sau a ambelor celule donate. Copilul creat în acest mod nu este, deci, copilul celor care au comandat crearea lui. Este ca și când o soție i-ar cere soțului să întrețină relații sexuale cu altă femeie, sau un soț i‑ar cere femeii lui să aibă relații sexuale cu un alt bărbat, sau cupluri străine unele de altele ar întreține relații toți la un loc, numai pentru a avea un copil: pare același lucru. Nu este departe de ideea de a merge la magazin și a cumpăra un copil așa cum ai cumpăra un porcușor de Guineea.
Și bineînțeles, fiecare dorește să aibă un copil cu cel mai „bun” material genetic, de aceea se va asigura că obține ovulul/spermatozoizii unor donatori „buni” (cu un aspect fizic plăcut, erudiți, sănătoși, fără cazier etc.).
Ar trebui să fie evident că aceste practici subminează foarte mult demnitatea umană:
- Privează copilul de propria identitate și de drepturile sale de a-și cunoaște, de a fi crescut și educat de părinții săi adevărați (a se citi, biologici).
- Acești părinți sunt privați, la rândul lor, de rolul lor de părinți.
- În schimb „donatorii” sunt reduși la rolul de „tauri comunali”, lucru care este, în sine, o încălcare a demnității umane.
- Trebuie de asemenea suspectat că, în ciuda afirmațiilor contrare, aceste donații de ovule și spermatozoizi nu se fac, de obicei, cu titlu gratuit, ceea ce reprezintă un schimb comercial de gameți umani. Acest lucru subminează demnitatea donatorilor, dar și rasa umană în general: gameții devin o marfă. Acest lucru s-ar putea descrie ca o formă modernă de comerț cu sclavi.
Maternitatea surogat
Pe lângă utilizarea gameților unor terți donatori, se poate folosi și serviciul unei mame surogat, dacă femeia nu își dorește sau nu poate să rămână însărcinată. S-ar putea imagina o situație în care A merge la o clinică de reproducere unde cumpără un copil care este creat din gameții de la B și C, iar apoi născut de D.
Dacă mama surogat primește o plată, se vorbește despre „surogație comercială”, altfel este numită „surogație altruistă”.
Este evident că, indiferent cum s-ar numi compensația plătită mamei surogat, maternitatea surogat este un mod de comercializare a corpului feminin. Este o modalitate de exploatare a persoanelor vulnerabile, similară cu comerțul cu sclavi sau cu prostituția.
Pentru mai multe detalii a se vedea saitul www.mama-purtatoare.ro.
Practicile eugenice
Diagnosticele preimplantatorii
Reproducerea asistată medical include, în mod tipic, tehnici care încearcă să asigure „calitatea” sau chiar să predetermine identitatea genetică a copilului ce va fi creat. Aceste tehnici includ în general „diagnosticul genetic preimplantatoriu”: mai mulți embrioni sunt creați și supuși unor proceduri de screening genetic, procedură care permite alegerea celui mai „bun” dintre ei. Criteriile de selecție pot cuprinde sexul copilului sau anumite caracteristici genetice, cum ar fi absența anumitor gene care indică o predispoziție pentru anumite boli sau prezența unor gene care ar face din copil un potențial donator de țesut („copilul salvator”) pentru un frate bolnav. „Embrionii supranumerari” sunt eliminați: aceștia fie sunt congelați pentru a fi utilizați în viitoare sarcini, fie sunt „donați” pentru cercetări sau, pur și simplu, sunt distruși.
Clonarea
O altă practică eugenică este „clonarea”: nucleul unei celule somatice a unui adult existent este transferat într-un ovul (căruia i-a fost scos nucleul), după care se induce dezvoltarea într-un embrion identic din punct de vedere genetic cu adultul „donator” al celulei somatice. Aceasta este o tehnologie care ar avea potențialul de a fi utilizată pentru a produce cópii identice din punct de vedere genetic ale unei persoane umane.
Au existat îngrijorări considerabile legate de clonare cu câțiva ani în urmă, când exista teama că, în curând, ar putea deveni o practică obișnuită. Clonarea este una dintre foarte puținele tehnologii de reproducere care este explicit interzisă în multe jurisdicții, în mod notabil la nivel european, în virtutea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Cu toate acestea, sfera acestei interdicții este foarte limitată, întrucât se face o distincție artificială între clonarea „reproductivă” și cea „terapeutică”.[1]
„Clonarea reproductivă” are scopul de a crea un embrion identic din punct de vedere genetic cu persoana în cauză, care este implantat în uterul unei femei și dus la termen de către aceasta. Ideea creării unor cópii identice din punct de vedere genetic ale unor persoane existente a fost considerată atât de îngrozitoare, încât a fost posibil ca, la nivel european, să se cadă de acord asupra interzicerii procedurii.
În schimb, „clonarea terapeutică” este o procedură în care embrionul, în loc de a fi implantat în uterul unei femei, este ținut în viață doar câteva zile, până când pot fi recoltate din acesta celule stem. Se credea că aceste celule stem pot fi utilizate pentru o varietate de scopuri terapeutice, care ar ajuta „donatorul” (identic din punct de vedere genetic) al celulei care a fost clonată. Având în vedere prognozele conform cărora „clonarea terapeutică” urma să dea naștere unor noi utilizări terapeutice, gravele îngrijorări etice împotriva procedurii au fost ignorate, iar „clonarea terapeutică” nu a fost explicit interzisă în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În afară de această Cartă, nu există alt document internațional al drepturilor omului care să trateze în mod explicit subiectul clonării.
Cine va analiza cu atenție la substanța problemei, va găsi artificială și imprecisă distincția între clonarea „reproductivă” și cea „terapeutică”:
- Clonarea este întotdeauna „reproductivă”, deoarece este creată o nouă ființă umană.
- Clonarea „terapeutică” nu este un tratament, întrucât embrionul creat este de fapt omorât atunci când sunt recoltate celulele sale stem.
- Având în vedere că procedura clonării rămâne aceeași, indiferent dacă este folosită în scop „reproductiv” sau „terapeutic”, în toate cazurile afectează demnitatea umană în același fel: o ființă umană devine obiectul unei manipulări care îi determină identitatea genetică. Așadar ambele tipuri de clonare, atât cea reproductivă, cât și cea terapeutică, sunt inacceptabile din punct de vedere moral.
- Dacă trebuie făcută o distincție, atunci clonarea „terapeutică” este chiar mai puțin acceptabilă decât clonarea „reproductivă”, având în vedere faptul că, în afara manipulării genetice inacceptabile moral, aceasta implică și distrugerea embrionului clonat, care este o ființă umană nevinovată. Pare, deci, de o ipocrizie absurdă să se interzică doar clonarea „reproductivă”, dar nu și cea „terapeutică”.
Practicile eugenice sunt o formă de sclavie
Având în vedere că acesta este un domeniu relativ nou al tehnologiei, medicina reproductivă, incluzând diagnosticele preimplantatorii, este departe de a face obiectul vreunei legislații la nivel național sau internațional. Acest lucru creează un anumit vid juridic, în care practicienii fără scrupule pot opera cu ușurință.
Totuși, se poate demonstra că principiile morale și juridice existente, dacă sunt aplicate corect, ar fi suficiente pentru a pune capăt acestei practici abominabile. De fapt, toate diferitele tehnologii reproductive descrise în acest capitol, și în special cele care implică testarea genetică și selecția genetică, sunt o formă modernă de sclavie.
Într-adevăr, sunt mai rele decât formele anterioare ale comerțului cu sclavi. În timp ce unui sclav i se ordonă ce trebuie să facă, ființei umane care face obiectul FIV și al manipulării genetice i se spune cine trebuie să fie. În plus, în timp ce un sclav ar putea cel puțin să încerce să fugă sau să se lupte pentru libertatea sa, sclavia copilului creat artificial este un lucru de care nu va putea niciodată scăpa, ci va fi transmis tuturor generațiilor viitoare.
Toate formele de reproducere care deviază de la actul sexual normal subminează egalitatea tuturor ființelor umane, având în vedere că le supun pe unele dintre acestea (cele create artificial) altora (creatorii lor). Această tehnologie va fi întotdeauna controlată de un număr restrâns de specialiști, în timp ce restul omenirii va fi pur și simplu supus ei.
Așadar, ar fi posibil și potrivit ca, odată ce adevăratul caracter al acestei tehnologii este mai larg înțeles, să se folosească interdicțiile existente împotriva sclaviei pentru a o interzice.
Reproducerea asistată medical în dreptul internațional
Dreptul internațional rămâne, în mare parte, fără un cuvânt de spus cu privire la tehnicile de reproducere asistată medical, lăsând legislativelor naționale o mare marjă de apreciere. Totuși, chiar și la nivel de legislație națională, problema este foarte puțin reglementată.
Singura țară cunoscută în lume ca interzicând reproducerea asistată medical prin Constituție este Costa Rica, datorită unei hotărâri date de Curtea Constituțională, în care s-a argumentat că, având în vedere faptul că (1) reproducerea asistată medical implică, de obicei, crearea și distrugerea unor „embrioni supranumerari” și că (2) Constituția țării apără dreptul la viață din momentul concepției, asemenea proceduri sunt neconstituționale.[2]
Unele țări reglementează anumite proceduri de reproducere asistată și le interzic pe altele, în timp ce multe alte țări (în special cele în curs de dezvoltare și cele mai puțin dezvoltate) lasă problema nereglementată în totalitate.
Acest lucru deschide o imensă „zonă gri” pe plan juridic, în care furnizorii inteligenți și fără scrupule ai acestor proceduri pot opera fără niciun risc real de a fi deranjați. Dacă devine necesar, ei pot întotdeauna recurge la căutarea jurisdicției celei mai favorabile, adică mutarea în țări unde standardele juridice sunt convenabil de reduse.
Singurul tratat internațional care abordează chestiunile legate de medicina reproductivă este Convenția de la Oviedo a Consiliului Europei (1977), care a fost însă ratificată doar de 29 de țări – România fiind una dintre ele. Țări importante ale Europei, cum ar fi Marea Britanie, Germania sau Rusia nici măcar nu au semnat până în prezent Convenția, iar țări precum Olanda, Italia și Suedia încă nu au ratificat-o. Convenția nu oferă protecție completă și cu drepturi depline împotriva practicilor eugenice, dar interzice:
- discriminarea împotriva unei persoane pe criteriul moștenirii sale genetice,
- utilizarea corpului omenesc ca sursă de câștig financiar și
- producerea de embrioni umani numai în scopul cercetării.
Dincolo de aceste trei prohibiții, Convenția are o ambiție limitată. În loc să interzică practici îndoielnice din punct de vedere etic, le plasează sub restricții vagi, cum ar fi aprobarea „comisiilor de etică” pentru proiecte de cercetare sau „consimțământul” persoanei care reprezintă obiectul cercetării biomedicale sau ale cărei țesuturi sau organe sunt înlăturate.
Unele din prevederile Convenției referitoare la „consimțământ” sunt extrem de contestabile, dacă nu chiar inacceptabile. De exemplu, articolul 20 permite eliminarea unui organ sau țesut de la minori cu condiția ca: (a) să fie obținut consimțământul părinților și (b) organele sau țesuturile scoase să fie folosite pentru a salva viața unuia din frați. Acesta este cazul „copilului salvator” discutat mai devreme.
Există un Protocol suplimentar al Convenției, care interzice explicit clonarea ființelor umane și care până în prezent a fost ratificat în 21 de țări. Spre deosebire de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, acest Protocol nu face diferența între clonarea „reproductivă” și cea „terapeutică”.
În absența unor reguli mai specifice, se poate cu siguranță demonstra că regulile generale, cum ar fi dreptul la viață sau interzicerea sclaviei, ar putea fi aplicate tehnicilor de reproducere asistată medical. Acest lucru, însă, a fost prea puțin încercat în literatura academică, și se pare că nu există nicio jurisprudență a organismelor internaționale responsabile cu aplicarea drepturilor omului. Trebuie să concluzionăm că dreptul internațional oferă foarte puțină protecție în situația actuală.
În schimb invers, referitor la întrebarea dacă dreptul internațional obligă statele să legalizeze oricare dintre practicile de reproducere asistată medical discutate mai sus, se poate spune același lucru. Pare să nu fie cazul și, prin urmare, nimic nu poate împiedica un stat să interzică în totalitate aceste practici. Tentativa de stabilire a unui „drept la reproducere asistată” pe baza argumentului „egalității” (adică, dacă un stat a legalizat unele metode de medicină reproductivă, înseamnă că trebuie să le legalizeze pe toate celelalte, astfel încât toate persoanele să își poată împlini dorința de a avea un copil) a rămas, în cele din urmă, fără succes în Europa, atunci când Marea Cameră a CEDO, în cauza S.H. și alții c. Austriei, a inversat un verdict anterior al Camerei, în care un asemenea drept fusese „găsit”.
[1] Art.3 (2) al Cartei statuează: „În domeniile medicinei și biologiei trebuie respectate în special:… interzicerea clonării ființelor umane în scopul reproducerii.”
[2] Această interdicție a fost, însă, răsturnată printr-o decizie extrem de prost argumentată a Curții Interamericane a Drepturilor Omului din 2012 (cauza Gretel Artavia Murillo și alții (Fecundacion In Vitro) c. Costa Rica).
– va urma –
