Documentul doctrinar al viitorului partid „România Unită”, fondat de fostul deputat PSD Bogdan Diaconu, menționează criza demografică, în mod corect, ca pe o amenințare majoră. Din păcate, Bogdan Diaconu nu face notă distinctă față de colegii săi politicieni, eșuând în a identifica și numi cauzele situației demografice dezastruoase din România:
3. A treia criză care a lovit România în ultimii 25 de ani este criza demografică.
Optimismul unei naţiuni este afectat dramatic de scăderea dramatică şi continuă a populaţiei. Este, probabil, unul dintre indicatorii cei mai siguri ai decăderii economice, ai lipsei de perspective şi ai demoralizării unei societăţi.
Dincolo de tragismul cifrelor, se ridică întrebarea: ce e de făcut? Partidul România Unită consideră că măsurile pentru încurajarea natalităţii sunt de două feluri. Unele indirecte, care ţin de nivelul de trai şi de optimismul general al societăţii. Dacă percepţia publică majoritară este că ţara merge într-o direcţie greşită, este de aşteptat ca efectele acestei percepţii să lovească puternic în speranţa de viaţă şi în deciziile familiilor de a-şi asuma creşterea unor copii. Pentru a recupera, e însă nevoie şi de sprijin direct pentru încurajarea natalităţii.
Aşa ajungem la măsurile directe, care trebuie să ţintească veniturile familiei care îşi asumă responsabilitatea foarte serioasă de a creşte copii. Costurile unui copil sunt foarte mari, şi nu spun o noutate. Asta dacă vrem să avem copii sănătoşi şi educaţi. Statul nu poate pretinde cetăţenilor săi să susţină natalitatea reducând indemnizaţiile mamelor sau menţinându-le la un nivel de mizerie. Statul trebuie să investească în viitorul naţiunii şi atunci niciun efort nu este prea mare pentru a susţine părinţii în efortul lor de a-şi creşte în condiţii decente copiii.
Dar criza demografică nu constă doar în aspectul matematic al scăderii populaţiei, ci şi în destructurarea proporţionalităţii distribuţiei populaţiei în sensul scăderii ponderii populaţiei active. Lipsa de echilibru dintre pătura activă şi cea susţinută apasă grav asupra bugetului, însemnând automat deficit bugetar în privinţa asigurărilor sociale cu tot angrenajul de consecinţe negative care rezultă de aici. Desigur că efectele economice ale dezechilibrului amintit sunt grave şi ţin de logica crizei pe care trebuie să o combatem încurajând segmentul activ şi dezvoltarea clasei de mijloc.
Această viziune simplistă, utilitară și eronată în același timp, este prezentă în luările de poziție ale unor politicieni în ultimii ani, de când subiectul a început să își facă loc pe agenda publică. Așa cum am mai scris în repetate rânduri, reducerea dramatică a natalității a fost cauzată prea puțin de situația economică și de perspectivele financiare, ci de o modificare abruptă a modului în care românii înțeleg sensul vieții și se raportează la fizionomia morală și destinul colectiv al neamului (adică ceea ce numim ethos). Natalitatea este o problemă culturală și identitară, înainte de a fi una economică. (Opinia noastră este că germenii răului au fost sădiți în perioada comunistă, când s-a încercat desființarea credinței și a sentimentului identitar autentic – de altfel, faimosul Decret 770/1966 care restricționa avortul n-a fost decât o încercare, catastrofală prin consecințele duse până azi, de a stăvili acest regres spiritual.) De altfel, în întreaga Europă, inclusiv în țările cu nivel ridicat de trai, oamenii nu mai fac copii!
Atunci când au fost luate măsuri precum cele pe care pare a le favoriza dl. Diaconu (stimularea directă a natalității) sau când conjunctura economică a fost mai favorabilă (anii 2006-2007 de exemplu) natalitatea a crescut nesemnificativ. Mai mult, dl. Diaconu nu pare a face separarea necesară între scăderea populației prin emigrare, cauzată fără doar și poate de starea proastă a țării, și prăbușirea natalității.
Culmea este că doar un paragraf mai sus documentul adresează criza morală, dar evită să facă o legătură între cele două.
Suntem siguri că dl. Diaconu, un onorabil fiu de preot, înțelege foarte bine substratul filosofic al acestor aserțiuni. Noi putem încerca, după puteri și în limita statutului nostru total nepartizan politic, să sprijinim bunele intenții ale sale și ale colegilor din „România Unită”. Doar să nu fie prea târziu pentru a se mai repara ceva.
