Partea a II-a | Partea a III-a
Prea Cucernice părinte, cuvioase surori, doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori întru Cristos. Nu sunt doar emoţionat, ci şi onorat să particip la această conferinţă extrem de importantă. Platforma program a organizatorilor mi-a atras atenţia – sunt sigur că toţi aţi citit-o, însă eu nu am reușit să fac acest lucru înainte de a termina textul conferinţei mele. Aş dori să recitesc ideea sa călăuzitoare:
„Family Life International este o asociaţie globală formată din catolici care promovează şi apără caracterul sacru al Vieţii şi al Familiei. Asociația activează pe fiecare continent pentru a construi familii puternice şi a pentru a apăra copiii nenăscuţi, vârstnicii şi pe toți cei cu dizabilităţi. Este un lucru cert că acolo unde copiii sunt bineveniţi în lume, în mijlocul unor familii întregi, se naşte şi o cultură a vieţii.”
Cred că azi vom vorbi mult despre toate aceste lucruri. În ceea ce mă privește, chiar asta voi încerca. Sunt tată a şapte copii şi problematica familiei mă interesează cu adevărat. În același timp consider că am pierdut mult timp spunând: „Acest papă ar trebui să facă asta sau aia, cardinalii ar trebui să facă asta şi aia, preoţii ar trebui să facă asta sau aia.” Ei bine, nu sunt prea bun în a le spune papei sau cardinalilor ce ar trebui să facă, dar cred că pot avea o discuţie rodnică cu dumneavoastră – în marea majoritate laici creștini, taţi, mame și bunici – despre ceea ce putem face noi înşine. Şi cred că putem face destul de mult în această luptă pentru restaurarea creștină – sau, altfel spus, pentru contrarevoluţia[i] creștină.
Tematica conferinţei mi-a adus în minte o cuvântare, puţin cunoscută dar penetrantă, a Papei Pius al XII-lea, cuvântare susţinută în fața directorilor Asociaţiei Familiilor Numeroase din Roma, în data de 20 ianuarie 1958, în ultimul an al pontificatului său. Literalmente, marele Pius al XII-lea, în ultimele sale săptămâni şi luni de viaţă pe acest pământ, a fost extrem de preocupat de aceeaşi problematică împărtăşită astăzi şi în cadrul acestei conferinţe: familia, în general, păstrarea şi apărarea familiei, în special, și, în acest caz particular, apărarea familiilor numeroase.
În acel moment – suntem, deci, în 1958 – Papa Pius al XII-lea afirma următoarele:
„În locurile unde există familii mari şi numeroase, acestea sunt indicatorul sănătăţii fizice şi morale a unui popor creştin; a unei credinţe vii în Dumnezeu şi în Providenţa Sa; a sfinţeniei roditoare şi plină de bucurie a căsătoriei creștine. O familie mare, bine organizată, este un fel de sanctuar vizibil. Pe bună dreptate, familiile mari s-au arătat a fi locurile privilegiate în care se găseau leagănele sfinţilor. Amintim, printre altele, că Sfântului Ludovic, rege al Franţei, provenea dintr-o familie care a avut zece copii, Sfânta Caterina din Siena dintr-o familie cu douăzeci şi cinci de copii, Sfântul Robert Bellarmino dintr-o familie cu doisprezece copii, în timp ce Sfântul Pius provenea dintr-o familie cu zece copii.”
Iată, acesta este Pius al XII-lea, într-un climat şi o eră în care Dumnezeu era autorul vieţii iar familiile erau încurajate să aibă atâţia copiii câţi le trimitea Dumnezeu.
Puteţi să vă gândiţi în sens invers la cuvintele lui Pius al XII-lea pentru a avea o privire de ansamblu mai bună cu privire la situaţia de astăzi, când am început – cu mult timp în urmă – să ne îndepărtăm şi să părăsim sfaturile şi îndemnurile sale. Din acest motiv putem lua în considerare şi faptul că acolo unde nu veţi găsi familii numeroase creștine nu există credinţă în Divina Providenţă ci există mai puţină fericire şi sfinţenie în căsătorie. Şi aceasta, bineînţeles, se întâmplă peste tot în zilele noastre. O lume mai puţin deschisă la viaţă, ca cea în care ne aflăm, este martora distrugerii familiei iar haosul ce rezultă este evident pentru noi toţi. Este redefinită ideea de familie.
Dacă familia este distrusă,societatea este distrusă
Diavolul urăşte familia – care are drept model Sfânta Familie – și care este fundamentată pe Sfânta Treime; o urăşte într-un asemenea grad încât a declarat război nu doar familiei creştine, ci ideii de familie în general. El se află în război cu familia pentru că ştie, şi asta ştim cu toţii, că dacă familia e distrusă societatea e distrusă. Un lucru nu poate supravieţui dacă nucleul lui e distrus iar duşmanii lui Isus Cristos încearcă să distrugă civilizaţia noastră creştină prin distrugerea nucleului: familia creştină. Şi asta vine – nu am dubii – din străfundurile iadului. Este un atac demonic împotriva Dumnezeului cel atotputernic şi a rânduielilor creștine ale societății, culturii și civilizației.
Să nu credeţi că sunt dornic de senzațional: iată, menționez o dată recentă, 19 mai 2017, în contextul celei de-a IV-a întâlniri a Forumului Anual pentru Viaţă, în cadrul căreia participa – cu puțin timp înainte de a muri – Cardinalul Carlo Caffara, un foarte respectat ierarh al Bisericii. A fost preşedintele fondator al Institutului Pontifical de studii despre căsătorie şi familie „Ioan Paul al II-lea” (deci ştia multe despre familie); a fost membru prezidenţial al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice de la Vatican; a fost membru prezidenţial al comitetului Consiliului Pontifical pentru Familie şi membru al Academiei Pontificale pentru Viaţă.
Acesta nu era genul care împrăștie zvonuri și știri de senzație pe baza unor fantezii paranoice; era un bărbat care ştia despre ce vorbeşte. Avem mărturii consistente despre veracitatea citatului pe care-l voi citi acum. Cu acea ocazie, a descris cum Satana încearcă să distrugă cei doi stâlpi ai creaţiei din lumea de azi pentru a-și modela propria lume. Acestea sunt, repet, cuvintele cardinalului Caffara: Satana încearcă să-și modeleze propria sa anti-creaţie. Apoi cardinalul Caffara a continuat, în acea zi, să amintească de o scrisoare scrisă de mână de către ultima vizionară-supravieţuitoare de la Fatima, sora Lucia, care spunea următoarele:
„Va veni un timp în care bătălia decisivă între împărăţia lui Christos şi Satana va fi dusă împotriva căsătoriei şi familiei. Toţi cei care vor acţiona pentru binele familiei vor suferi persecuţii şi încercări.”
Aceste cuvinte sunt spuse de către o femeie care a văzut chipul Maicii Domnului şi care, spre încheierea vieţii ei a atenţionat, din nou, că la sfârşitul istoriei familia va fi atacată. Ținând cont de cuvintele Cardinalului Caffara precum și de cele ale sorei Lucia, putem spune că însăşi Doamna noastră ar fi fericită să vadă toată lumea adunată în această sală – rămășița creștinătății occidentale, acei câţiva rămaşi care-și dau seama că trebuie să facă ceva. Ce? Nimic altceva decât să-şi păstreze, pur şi simplu, credinţa, să susţină şi să protejeze familia – pentru că familia n-a fost niciodată sub un asemenea atac ca în zilele noastre şi nu e necesar să vă spun eu aceste lucruri. Dumneavoastră sunteţi conştienţi de acest lucru aici la fel ca și noi, cei din America.
Deşi homosexualitatea e prezentă de la începuturile vremurilor, nici o civilizaţie nu a ridicat-o la statutul de căsătorie
Haideți să fim oneşti, de exemplu, în ceea ce priveşte căsătoriile homosexuale: nu există precedent pentru aşa ceva – sunt sigur că sunt istorici în această sală, şi, dacă greşesc, vă rog să-mi spuneţi. Deşi homosexualitatea e prezentă în trecut înspre începuturile vremurilor, nici o civilizaţie nu a ridicat-o la statutul de căsătorie. Noi (civilizația modernă – n.tr.) suntem primii care facem aceasta. Putem spune cu onestitate şi acurateţe că nu s-au văzut niciodată asemenea atacuri îndreptate împotriva familiei, așa cum se pot vedea în aceste timpuri.
Şi, bineînţeles, rata divorțurilor a explodat, coabitarea este astăzi considerată normală, căsătoria contractată înainte ca un cuplu să trăiască împreună a devenit o raritate. Ideologia gender nu atacă doar căsătoria ci pe fiecare dintre membrii ei: bărbatul, femeia. Ei atacă însăși ideea că o persoană este bărbat pentru restul vieţii, că Dumnezeu l-a făcut bărbat, că Dumnezeu a făcut femeia femeie. Iată cât de degradat, de corupt este acest atac asupra sexualităţii, asupra familiei, asupra căsătoriei. Liantul care ține unită civilizația este îndepărtat la fiecare nivel (social, politic, economic, cultural – n.tr.), iar rezultatele se văd pretutindeni.
Aţi auzit despre violenţa din America, despre împuşcăturile din şcoli. Lumea vorbeşte despre arme tot timpul dar nimeni nu vorbeşte despre motivele ce stau la baza acestor lucruri. După părerea mea aceste lucruri se întâmplă în primul şi-n primul rând din cauza distrugerii familiei. Cei care împuşcă în şcoli sau îşi aduc armele cu ei la şcoală provin din familii distruse; sunt fii fără taţi, fiice fără mame sau provin din familii unde sunt doi taţi sau două mame. Nimeni nu se uită la aceste evidenţe, nimănui nu-i pasă.
Se iau copiii şi se dau unui cuplu format din doi bărbaţi – unde sunt feministele să spună: nu este mama cea care ar trebui să educe şi să crească un copil? Ceea ce se face cu aceşti copii sunt experimente: „Haideți să vedem ce se întâmplă”. Iar atunci când acești copii cresc şi ajung să aibă probleme de necrezut și fără precedent noi nu ne uităm la dezordinea socială, morală, spirituală ce afectează familia – toate acestea cauzând problemele amintite.
Copiii noştri îşi pierd inocenţa înainte de a atinge vârsta raţiunii şi un astfel de lucru nu poate continua la nesfârșit – pentru că voinţa lui Dumnezeu nu va mai permite asta pentru mult timp. Deci trebuie să așteptăm; însă nu cred că trebuie să aşteptăm o sută de ani; cred că ceva dramatic se va întâmpla curând – despre asta voi vorbi azi. Supravieţuirea noastră ca popoare, ca religie, ca societate și civilizaţie depinde de supravieţuirea familiei. Iar societatea de azi este în război cu familia.
Duşmanul nostru face eforturi să distrugă ultimele vestigii ale ordinii morale creştine în lume prin distrugerea familiei. Încearcă să ne distrugă – fie că admitem sau nu, fie că vrem să ne ascundem sau nu. Vrea ca această conferinţă – şi altele de genul acesta – să se termine, vrea ca oamenii ca noi să tacă. Este sfârşitul jocului şi atacurile se intensifică; motivul pentru care se intensifică este ca ne e frică. Ne este frică să vorbim.
Ca atare, vreau să vorbesc despre oameni din trecut – gloriosul nostru trecut creștin – cărora nu le-a fost frică să vorbească şi care au schimbat istoria făcând două lucruri: păstrând credinţa şi vorbind. Nu le-a fost frică să vorbească în apărarea lui Cristos.
Să luăm, de exemplu, apărarea familiei creştine, azi, în mediile sociale. Toţi aţi auzit poveşti – sunt sigur că (în Anglia – n.tr.) aveţi poveşti mai numeroase decât cele pe care le-am auzit eu in State. Am un prieten apropiat care a predat într-o şcoală publică – spun „a predat” pentru că a fost concediat acum câteva luni. Şi care a fost fapta sa ilegală? A postat pe pagina sa de Facebook, a subliniat încă o dată sprijinul său în favoarea învăţăturii creștine despre căsătorie. Pentru asta a fost concediat. Nu a avut nimic de-a face cu şcoala. Nu a folosit calculatoarele şcolii când a scris comentariul; era acasă şi avea o conversaţie așa cum am fi putut avea oricare dintre noi. A fost denunțat de către studenţii lui – care au văzut ce a postat – şi, prin urmare, şi-a pierdut locul de muncă. Sunt sigur că şi voi puteţi povesti lucruri similare de aici. Pentru asemenea motive oamenilor le este frică să vorbească. Ceea ce este lesne de înţeles.
Când vorbim despre persecuţie credem că vorbim despre catacombe şi despre creştinii de la început şi, de asemenea, credem că e o poveste minunată şi măreaţă – ceea ce chiar este. Dar poate că am putea să ne gândim un pic mai mult la zilele, săptămânile și lunile ce au condus la dramaticele poveştile ale lui Barbara, Agneza sau Tarcisius – sau ale oricărora dintre martirii voştri preferaţi. La zilele, săptămânile şi lunile care au condus la aceste lucruri; la ostracizarea care a urmat și care, treptat, a crescut conducându-i de la o viață normală la altceva – până ce au ajuns să-și piardă viețile din cauza deciziilor pe care le-au luat. Cred că aici ne aflăm noi chiar acum – nu suntem puşi în faţa leilor, însă ne confruntăm zilnic cu asemenea decizii:
Să scriu asta? Să pun asta pe tweet? Să-i răspund textului acelui prieten care a scris despre viaţă, despre căsătorie sau despre homosexualitate? Dar oare nu-mi urmăresc email-ul, oare nu ne supraveghează?
Ar fi o nebunie să spunem că nu ne supraveghează. Facebook a admis că da, ne monitorizează. Youtube, la fel, puteţi vedea asta. Website-uri ca Life Site News: uitaţi-vă la pagina lor de facebook şi veţi vedea că numărul vizitatorilor lor scade, scade, scade. De asemenea, numărul celor ce urmăresc ziarul The Remnant pe facebook este în scădere. Ce înseamnă acest lucru? Că algoritmii sunt manipulaţi. Nu este nici o teorie a conspiraţiei – toate acestea sunt fapte demonstrabile.
Ei acționează împotriva vocii creştine online – şi voi toţi știţi asta. Iar creştinilor le este frică.
Când am anunţat că voi participa la conferinţa dumneavoastră a fost publicat un anunţ interesant. Poate că cel care l-a scris e in această sală, nu ştiu. Dar este un comentariu interesant – scris pe website-ul nostru – remnantnewspaper.com. Această persoană a scris următoarele:
„Michael Matt este exact tipul de anacronism pe care conservatorii britanici îi detestă la fel de mult ca şi laburiştii. Nu aş fi surprins dacă după conferința lui va fi pus pe lista persoanelor interzise sau pe lista celor ce nu au drept de zbor”.
Dar poate că este o exagerare: iată-mă aici, deci ar fi putut fi o exagerare. Dar poate că, totuși, n-a exagerat pentru că ieri, când eu şi fiul meu eram la aeroport spre a ne verifica paşapoartele, pe ecran au apărut următoarele cuvinte de avertizare:
„Potrivit paşaportului dumneavoastră credem că nu aveţi dreptul sa călătoriţi şi să staţi în Marea Britanie. Vă rugăm apăsaţi aici pentru a furniza mai multe informaţii despre călătoria dumneavoastră”.
De-a lungul anilor am zburat în multe locuri. Nu am văzut niciodată aşa ceva. Poate a fost doar o întâmplare și poate nu a avut nici o legătură, nu ştiu. Dar a fost un mesaj foarte ciudat – că nu am dreptul să intru în Marea Britanie.
Deci se întâmplă lucruri care, chiar dacă sunt sau nu atât de ameninţătoare pe cât sună, m-au tulburat puţin atunci când le-am văzut. Acest lucru are deja efectul său într-un sens orwellian[ii]. Toţi suntem conştienţi de asta; de aceea ne întrebăm cât de departe putem merge, cât de mult putem călători, cât de multe putem spune. Aceasta este deja o formă de persecuţie.
Suntem gata să luptăm?
Întrebarea e – fără să devenim melodramatici – suntem gata să luptăm? Suntem gata să ne împotrivim? Suntem gata să fim diferiţi – cu adevărat diferiţi? Să fim ostracizaţi? Să spunem lucruri pe care ceilalți nu le spun? Mă confrunt zilnic cu asta ca ziarist – unul dintre cei puțini, pentru că avem un ziar mic, nu precum cele foarte mari. Cele foarte mari nu mai spun nimic referitor la lucrurile care contează. Ei vorbesc despre acele lucruri care afectează, în special, partea economică – hrănirea oamenilor săraci, de exemplu, şi lucruri amabile de acest fel. Însă ei nu spun nimic care ar trimite spre contra-revoluția creștină[iii] sau care ar apăra căsătoria și alte lucruri de acest fel. Toate acestea sunt ignorate – de aceea există doar câteva voci care mai vorbesc despre asemenea lucruri.
Cred că trebuie să ne gândim la asta acum. Ce plan avem? Ce strategie adoptăm? Nu are sens să aşteptăm până se înrăutăţeşte situaţia. Lucrurile se înrăutăţesc. Nu are sens să pretindem că lucrurile nu se vor înrăutăţi. Cred că un loc ca acesta e ideal pentru a discuta despre strategie; pentru că dacă ajungem în punctul în care ni se cere să sacrificăm mai mult ni se va cere să ne pierdem prestigiul, statusul social sau chiar vieţile.
Ne vom susţine unii pe alții? Vom rămâne alături de Mântuitorul Christos orice s-ar întâmpla? Sau ne vom risipi? Şi cred că de aceea e important să fie spuse unele din marile poveşti ale acelor creștini ce au stat împreună. E nevoie să avem modele de urmat, în special pentru copiii noştri. În acest punct totul depinde de noi; și nu este vorba doar de situația statului. Situaţia din biserică este fără precedent şi este teribilă.
De noi depinde ca credinţa să supravieţuiască în sufletele noastre. Şi să nu credeţi că suntem speciali – căci asta s-a întâmplat mereu în istoria religiei noastre, a iubitei noastre biserici, unde mici grupuri de creștini au fost chemate să păstreze Credinţa. Deci suntem noi, creştinii de azi, care trăim oarecum în „catacombe” străvechi sau care – într-un fel – ne pregătim să coborâm în ele. Din nou, există un precedent al acestei situații. Sfântul Pavel, în epistola a II-a către Corinteni, ne oferă un model la care nu e plăcut să te gândeşti; însă apostolul ne spune ce trebuie să facem în timpuri ca acestea:
„Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Christos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul. (II Corinteni 6, 14-18).
Acestea sunt cuvintele unui citat din Sfânta Scriptură – sau au fost doar atât până acum. Cred că pentru mulţi dintre noi, văzând cum evoluează lucrurile în lume, aceste cuvinte au o altă semnificaţie acum – sau ar trebui să aibă. Nimeni nu-şi doreşte să dea piept cu toate semnificațiile acelor cuvinte. Totuși când vom face acest salt al unei credinţe puternice? Când vom coborî în catacombe? Căci acum se pare că preferăm să stăm la suprafaţă. Ni se potrivesc faimoasele cuvintele ale Sfântului Thomas Morus care zicea, arătându-se pe sine: „Martirii nu sunt făcuţi dintr-un asemenea material.”
– Va urma –
___
NOTE
[i] Termenul de „contra-revoluție” – inspirat de noțiunea occidentală de „contra-reformă” (opoziție față de nenumăratele erori ale reformei protestante) – se referă la reacția creștinilor care, la nivel social, economic, politic, cultural, se opun distrugerii rânduielilor inspirate de Legea lui Dumnezeu și Evanghelia Sa. Căci „revoluțiile” – așa cum vedem în cazul celei iacobine franceze, din 1789, sau a celei bolșevice rusești, din 1917 – scontează eliminarea completă a religiei creștine din societate.
[ii] Aluzie la faimosul roman 1984 (O mie nouă sute optzeci și patru) a lui George Orwell, roman care descrie o ordine socială dictatorială în care totul este supravegheat și controlat tiranic.
[iii] Vezi prima notă.
