back to top

Secretul lui Cristiano Ronaldo. Las Vegas, 2009

Valul de scandaluri privind agresiunile sexuale din lumea vedetelor reflecta consecintele dezastruoase ale revolutiei sexuale si libertinajului pe care Occidentul le experimenteaza din anii 1960 incoace. Solutia nu este mai multa „libertate sexuala”, ci revenirea la morala crestina privind sexualitatea si familia.

Dezvaluirile facute aproape zilnic de femei din SUA si Europa re-aduc in prim plan hartuirea sexuala sau agresiunile sexuale de-a dreptul, indiferent care ar fi bariera de separare intre cele doua. Dezvaluirile au inceput cu acuzatii aduse de mai multe actrite impotriva producatorului de filme american Harvey Weinstein. Au urmat apoi altele, inclusiv la Parlamentul European. Barbatii au inceput si ei sa faca plangeri similare, acuzind pe unii actori din Hollywood de agresare sexuala. Iar in ultimele saptamini acuzatii deosebit de ingrijoratoare, inclusiv de pedofilie, au fost aduse chiar la adresa lui Roy Moore, candidatul republican pentru Senatul SUA din partea statului Alabama! Alegerile urmeaza sa aibe loc pe 11 decembrie si e prea tarziu sa fie inlocuit. Comentatorii prezic succesul democratilor, ceea ar reduce majoritatea republicana in Senat de la 52-48 la 51-49.

Citește și: VIDEO Kevin Spacey, între homosexualitate și pedofilie

Ce se intimpla? Nu e greu de intuit ca agresarea sexuala a femeilor este o consecinta a revolutiei sexuale. In anii 60 si 70, ani care au cunoscut o explozie fara precedent a pornografiei, prostitutiei si divortului si un declin la fel de drastic al casatoriei, revolutia sexuala a transformat femeile intr-o marfa. In loc ca ele sa se bucure de mai mult respect, demnitatea lor a fost subminata de generatii noi de tineri care nu au stiut cum sa se comporte cu femeile. Nici societatea nici scoala nu i-au invatat aceasta norma elementara de conduita. Asta se vede si in justificarea data de Weinstein pentru comportamentul lui: „am crescut in anii 70”. Au fost ani in care respectul reciproc intre cele doua sexe in Occident s-a atrofiat din cauza feminismului si a revolutiei sexuale, barbatii si femeile devenind vrajmasi. Feministele au cerut sa nu mai fie tratate de catre barbati ca „doamne”, sa nu li se mai dea flori (ori martisoare), sa nu li se mai deschida usa din politete, iar barbatii au raspuns pe masura. Daca pina atunci bunul simt si respectul defineau relatiile dintre barbati si femei, decenta a cedat loc adulterului, escapadelor sexuale, pronografiei si cautarii placerii in relatii sexuale cu persoane multiple.

In timp, acest mod de gandire a incept sa se manifeste nu doar in dormitoare si in cluburile de noapte ci, incetul cu incetul, si la locul de munca. In 1986, in Statele Unite hartuirea sexuala la locul de munca a fost desemnata de catre Tribunalul Suprem ca o forma de discriminare sexuala si interzisa. De atunci, zeci de mii de femei, ori poate si mai multe, au lansat actiuni de hartuire sexuala in instanta. Si nu numai ele. In 2002, Tribunalul Suprem a interzis hartuirea sexuala la locul de munca intre persoane de acelasi sex, iar anual pina la 10% din toate actiunile judecatoresti de hartuire sexuala din Statele Unite implica hartuire sexuala intre persoane de acelasi sex.

Hartuirea si agresiunea sexuala se manifesta si in Romania si ne caracterizeaza si pe noi romanii de multa vreme. Este un comportament pe care il dezaprobam. Cu fermitate. Hartuirea sexuala este un pacat social, un comportament incompatibil cu valorile crestine si bunul simt. O contributie majora a crestinismului la civilizatie a fost interzicerea exploatarii si hartuirii sexuale nu doar in relatiile de casnicie si familie, dar si in societate in general. Daca crestinismul a adus un aport fara precedent la eliminarea hartuirii sexuale, feminismul si revolutia sexuala a zilelor noastre re-institutionalizeaza si re-normalizeaza practicile sexuale din era pagana.

Inainte de a discuta subiectul acesta, insa, comentam despre un agresor sexual mai putin cunoscut – vedeta fotbalului mondial, Cristiano Ronaldo. 

Secretul lui Cristiano Ronaldo

Conform unor articole publicate in aprilie anul acesta de Spiegel International, si pe care le-am mentionat atunci in buletinele noastre informative de marti, in iunie 2009 Cristiano Ronaldo ar fi violat o tanara americana in Las Vegas, platindu-i, in final, o despagubire de $375.000. Ronaldo se afla intr-o vizita in Las Vegas unde a stat citeva zile la Palms Place Hotel, un complex hotelier-cazinou cu 58 de etaje, platind $1.000 pe noapte. Pe 12 iunie a intilnit intr-un bar o tanara americana, cunoscuta sub numele fictiv de Susan K. La vremea aceea ea avea in jur de 30 de ani, era casatorita si se afla in bar cu o prietena. Cristiano si Susan au intrat in discutii; femeia i-a dat fotbalistului numarul ei de telefon. Inspre seara, el a sunat-o si a invitat-o la el in camera. Susan si prietena ei au ajuns in camera lui Ronaldo unde, dupa ce au baut, au intrat cu totii intr-un jacuzzi. Apoi, avea sa declare Susan politiei, pe la 2 dimineata Ronaldo a violat-o, iar dupa ce el a adormit, ea a plecat. A chemat politia si a fost dusa la un spital unde a fost tratata, platind aproape $3.000 pentru vizita medicala.

La scurt timp, Ronaldo a plecat din Statele Unite, banuind ca ceea ce s-a intimplat pe 13 iunie nu va iesi la iveala. Spre sfarsitul anului insa, Susan K a angajat o avocata din Las Vegas. In vara acelui an, Cristiano se transferase de la Manchester United la Real Madrid pentru un contract de 94 de milioane de euro. Deja era un sex-simbol international, fiind adorat de mii de tinere din intreaga lume, i se nascuse si un fiu, dar deja era acuzat de viol. 

Ronaldo si-a angajat avocati in Marea Britanie, Italia si Portugalia. Susan a facut la fel, ambele parti avind impreuna, in final, noua avocati. La inceput, avocatii lui Cristiano au intrat in panica. Ronaldo a negat incidentul, negand chiar ca o cunoaste pe Susan. Avocatii ei l-au amenintat ca il vor da in judecata si vor face acuzatiile publice. Avocatii lui au decis sa negocieze alternativa unei despagubiri. Susan avea nevoie urgenta de ingrijire medicala, consiliere si terapie. In plus fata de consecintele imediate, intre timp ea divortase, iar trauma o impiedica sa munceasca. 

Negocierile au inceput in toamna lui 2009, Susan K solicitand despagubiri initiale de peste $900.000. Ronaldo a reactionat brusc – „it’s got to be less” (adica „trebuie sa fie mai putin”). In ianuarie 2010 avocatii partilor si Susan s-au intilnit in Las Vegas pentru negocieri directe. Ronaldo nu a fost prezent, ceea ce a infuriat-o pe femeie.

In final, partile s-au inteles la suma de $375.000, echivalentul salariului lui Ronaldo pe o saptamina. Au urmat negocieri si discutii privind documentul de impacare („settlement agreement”). In forma lui finala, el are 11 paragrafe si le interzice ambelor parti sa mai discute cazul cu persoane terte ori in public. Ronaldo nu a semnat actul de impacare. A fost semnat doar de avocatul lui, portughezul Osorio de Castro. Plata a fost facuta pe 31 iulie 2010. Spiegel International pretinde ca ar o copie a documentului de impacare. Nu se stie exact cu citi bani s-a ales femeia dupa ce si-a platit toti avocatii si cheltuielile medicale, dar se speculeaza ca, probabil, cu jumatate…

Citelte și: Ce să învățăm din jocul de-a moralitatea al lui Weinstein

Virarea banilor, insa, nu a fost capitolul final al incidentului dintre Susan K si Ronaldo. Un an mai tarziu, in 2011, Susan ii scrie lui Ronaldo si face public incidentul din 2009. Descrie cu lux de amanunte cum a fost violata, inclusiv colierul purtat de Ronaldo in momentul violului, vatamarile corporale pe care ea le-a suferit, sentimentele fata de el – dar si faptul ca… i-ar da banii inapoi daca ar putea. Ar prefera, zicea ea, sa-l dea in judecata si sa faca public totul. 

In final, scrie autorul articolului din Spiegel, e greu sa afirmi cu certitudine daca Susan K spune adevarul sau nu. Cert e ca Susan a fost marcata profund si negativ de un eveniment care nu poate fi explicat ca nimic altceva decit un viol.

„Vrei sa te duci cu omul acesta”?

Cu ani in urma am publicat un comentariu cu titlul „Apostolul Pavel printre oameni”. Comentariul era, de fapt, titlul unei carti cu acelasi nume, Paul among the People (2010), scrisa de Sarah Ruden, o lingvista si experta in literature clasica romana si greaca. Recomandam cartea din nou ca pe un „must”, adica lectura obligatorie. Una din temele centrale ale cartii este sexualitatea crestina si normele sexualitatii umane pe care Apostolul Pavel le-a instituit intre crestinii primului veac.

Ceea ce Noul Testament ne invata privind sexualitatea par niste anomalii in zilele noastre: castitatea pentru adultii necasatoriti, monogamia pentru cei casatoriti, abstinenta pentru adolescenti, Apostolul Pavel asemuind dragostea sotului fata de sotie dragostei lui Hristos pentru Biserica si oameni, pina la moarte. Invatam din cartea lui Ruden ca invataturile Apostolului Pavel privind sexualitatea au fost radicale pentru lumea pagana de acum 2.000 de ani. Pe atunci, dragostea, consimtamintul in relatiile sexuale, castitatea, monogamia ori fidelitatea erau virtuti putin practicate. Agresiunea sexuala nu era neobisnuita si in unele parti ale lumii antice devenise un ritual. Ruden citeaza numerouase pasaje din literatura antica greaca care ne fac sa intelegem cit de raspindit era violul la grecii antici. Nu era neobisnuit pentru un un grup de barbati sa bea toata noaptea iar inspre dimineata sa intre cu forta in casele oamenilor sa le violeze fetele ori baietii. Practica era de fapt atit de raspindita si infricosatoare incit, odata ce se zvonea prin sate ca barbatii incep sa bea, parintii isi ascundeau copiii ca sa nu fie violati.

Privita din acest unghi, avalansa articolelor recente privind hartuirea sexuala in Occident ne da de inteles ca ne reintoarcem intr-o epoca pagana si intunecata pe care crestinismul a abolit-o, dar pe care revolutia sexuala cauta sa o legitimeze si sa o normalizeze – din nou.

Citește și: SINTEZĂ: Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane

Etica sexualitatii crestine de la Pavel incoace este o continuare a eticii sexuale enuntate si practicate in Vechiul Testament. E important sa accentuam lucrul acesta. Prima casatorie mentionata in Biblie defineste si demarca relatiile sexuale si le pune clar in contextul familiei, al dragostei reciproce si al consimtamintului. In Facerea 24 e relatata casatoria fiului lui Avraam, Isaac, cu fiica lui Betuel, Rebeca. In pregatirea casatoriei, un rol esential il au familiile tinerilor. Familiie isi dau acordul ca ei sa se casatoreasca, iar Dumnezeu e si el integrat in planurile de casatorie, casatoria lor fiind vazuta ca o expresie a dragostei reciproce cu scop procreativ. Rudeniile Rebecai o binecuvinteaza cerind lui Dumnezeu sa-i dea copii care sa stapineasca cetatile vrajmasilor lor. Dar elementul cel mai important, dar si cel mai trecut cu vederea in lumea moderna, este consimtamintul viitoarei mirese. Familia consimte ca ea sa se casatoreasca cu Isaac, dar decizia finala nu apartine familiei ci miresei.

Parintii o intreaba „vrei sa te duci cu omul acesta”? iar ea raspunde „da”. (Facerea 24: 58) Tocmai asta este sinteza sexualitatii crestine atit de relevanta astazi. Ea exclude orice forma de constrangere, agresiune si hartuire sexuala si acentueaza consimtamintul, dragostea si respectul reciproc, si rolul central a lui Dumnezeu in casatoria si familia crestina.

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Cele mai recente

Cele mai citite