Noua carte a Monei Charen urmărește istoria mișcării feministe și identifică momentul și modul în care aceasta a derapat. Problema cea mai gravă a feminismului contemporan e că a uitat aproape în totalitate faptul că „egal” nu înseamnă „la fel”.
În cea mai recentă carte a ei, Sexul contează: cum a pierdut feminismul contemporan contactul cu știința, iubirea și bunul simț („Sex Matters: How Modern Feminism Lost Touch with Science, Love, and Common Sense”), publicista titrată și autoarea de bestseller-e Mona Charen îmbină istoria și științele sociale cu analiza filosofică și culturală. Rezultatul e un volum interesant, captivant și plăcut la citit.
În primul capitol al cărții, Greșeala feministă („The Feminist Mistake”), care este lung, dar excelent, Charen analizează critic situația descrisă de cel de-al doilea val feminist, conform căruia pe parcursul istoriei femeile au fost oprimate, iar prin revoluția sexuală au căpătat putere. Întorcându-se în timp chiar înainte de feministele „primului val” (Susan B. Anthony, Elizabeth Cady Stanton etc.), Charen se oprește asupra scrierilor unor femei mai puțin cunoscute, cum ar fi Hannah More (1745-1833), care „nu nega diferențele dintre sexe, dar le îndemna pe femei să-și folosească abilitățile speciale pentru a îmbunătăți lumea.” Conform lui Charen, aici se află problema feminismului contemporan: a uitat că „egal” nu înseamnă neapărat „la fel”.
Charen pune în contrast felul în care feminitatea a fost înțeleasă pe vremuri cu „nemulțumirea isterică” a feministelor din valul al doilea, cum e Betty Friedan, care a sabotat moralitatea mișcării pentru drepturi civile comparând condițiile nefavorabile ale femeilor cu suferința afro-americanilor. Charen e foarte lapidară în privința acestui gest (care a fost repetat de multe ori). Ea spune că „nici un segment de populație din istoria Americii nu a avut de suferit dezumanizarea, persecuția, segregarea și discriminarea la care au fost supuși negrii timp de mai bine de trei sute de ani” și că e jignitor să se pretindă că lucrurile ar sta altfel.
Când Charren ia în vizor Mistica feministă (eng. „The Feminist Mystique”) a lui Betty Friedan, scrisă în 1973, o critică decisiv. Urmând motto-ul lui Friedan, anume că „lucrurile personale sunt și politice”, Charen completează fundalul biografic al manifestului lui Friedan incluzând aici și căsnicia nefericită și reciproc abuzivă a acesteia. Mai mult, după cum demonstrează Charen, cartea și pretențiile ei hiperbolice se bazează pe cercetări suspecte, imprecise și chiar frauduluoase. Din nefericire, acest lucru nu i-a oprit mesajul – mai ales stigmatizarea ideii de mamă cu normă întreagă și ridicarea în slăvi a muncii plătite în afara casei – din a pătrunde în cultura noastră și a o modela.
După ce examinează impactul (în mare măsură negativ) al altor feministe influente, Charen are câteva capitole în care acoperă subiecte precum: misiunea contemporană de a aboli diferența dintre sexe, contopirea larg răspândită a idealurilor pro-femei cu acelea pro-avort, ascensiunea culturii actelor sexuale aleatorii și ceea ce autoarea numește „harababura violurilor din campus”.
Așa cum ne-am obișnuit, nici aici lui Charen nu-i e teamă de incorectitudinea politică. Ea critică vehement „tribunalele de fațadă ridicate de universități” care „s-au lepădat de drepturile sacre care protejează persoana acuzată, printre care dreptul de a fi reprezentată de un avocat, dreptul de a confrunta martorii și prezumția de nevinovăție”.
În ultimele două capitole, Charen privește în ansamblu peisajul aflat în continuă schimbare al tendințelor în materie de căsătorie și copii în Statele Unite, concentrându-se mai ales asupra femeilor care trebuie să aleagă cum își impart timpul între a fi mamă și a avea o carieră. Charen subliniază faptul că statutul de părinte înseamnă în mod obligatoriu sacrificii. Totuși, pe cât de mulțumitoare și plină de sens poate fi munca, concluzia autoarei este că „sursele cele mai bune și mai importante ale identității, sensului și bucuriei, pentru bărbați și femei deopotrivă, se găsesc nu în lumea muncii, ci în căminul și familia noastră”.
Secțiunile de mijloc ale cărții discută subiecte care au mai fost abordate de multe ori până acum și se desfășoară într-o oarecare măsură mai încet decât capitole captivante din introducere și încheiere. Totuși, per total, Sex Matters e o carte plină de informații, care merită citită.
–
Traducere și adaptare după The Public Discourse
