Cei mai mulţi dintre noi preferă să nu se gândească la boli, spitale, sisteme sanitare naţionale – exceptând poate momentele de agonie trupească personală sau ale celor apropiaţi sau cunoscuţi – pentru că marea majoritate a populaţiei nu are nevoie de „service biologic” – cel puţin pentru o mare parte a existenţei lor.
Dar ce se întâmplă atunci când neprevăzutul ne învăluie, când pentru o problemă de sănătate banală sau foarte serioasă ne vedem nevoiţi să apelăm la „servicii de specialitate” amintindu-ne că suntem fiinţe firave?
Este adevărat, astăzi ne putem repara micile sau marile defecte survenite în „caroserie” sau la „computerul de bord”, bineînţeles, ţinând cont de limitările aferente epocii noastre, dar care este preţul pe care trebuie să îl plătim?
Capitalişti din naştere sau prin adopţie, totul se transformă în ochii noştri într-o ecuaţie socio-economico-politică: totul are un preţ pentru că trăim într-o lume a prestatorilor de servicii – inclusiv noi suntem prestatori şi clienţi deopotrivă.
Astfel, în momentele dificile presărate cu disperarea cauzată de disconfort sau durere, ne amintim că suntem norocoşi – sau cel puţin aşa credem iniţial – că am plătit o viaţă întreagă pentru o asigurare medicală obligatorie al cărei scop nu îl înţelegeam, sau că suntem ghinionişti că nu avem suficienţi bani pentru a ne soluţiona mai repede problemele medicale. (Ca să nu mai vorbim de neputinţa ucigătoare a narcisismului existenţial datorat incapacităţii noastre de a ne satisface capriciile pseudo-medicale: nas mai finuţ, fund mai mare, zero riduri, şi – poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat – microcipuri pentru „tunarea” capacităţilor standard înnăscute.)
Să presupunem că un banal accident casnic ne cauzează o rană aparent superficială la încheietura mâinii însoţită de o durere substanţială şi imposibilitatea de a o folosi.
După un timp de „meditaţie” şi discernământ ne vedem nevoiţi să apelăm la un specialist pentru clarificarea gravităţii şi descoperirea tratamentului optim.
Bineînţeles, accidentul a survenit într-un moment cu totul nepotrivit, avem atâtea lucruri pe cap încât nu ştim cum să rezolvăm noua problemă cât mai rapid posibil.
Prima posibilitate: ne tratăm singuri, iar cu puţin noroc scăpăm cu bine, dar cu mai mult ghinion apar complicaţiile si o problemă aparent banală devine destul de serioasă.
A doua posibilitate: având în vedere că suntem prinşi peste cap de alte probleme aparent mult mai importante, dispunând de resursele financiare necesare, conştienţi că este cea mai rapidă soluţie, apelăm la o clinică privată unde în cel mai scurt timp primim toate îngrijirile medicale necesare şi tratamentul optim. După 5 zile situaţia se înrăutăţeşte şi revenim la clinica privată unde suntem din nou primiţi în cel mai scurt timp. Se descoperă o uşoară complicaţie căreia i se găseşte remediul optim.
A treia posibilitate: nedorind să plătim integral pentru serviciile medicale – având acea asigurare medicală obligatorie – ne deplasăm la cel mai apropiat spital public şi aşteptăm ca toţi cei care au probleme mult mai serioase decât noi să fie trataţi, pentru ca ulterior să fim şi noi consultaţi, primim îngrijirile medicale necesare şi tratamentul corespunzător. După câteva zile ne simţim rău, ne întoarcem la spitalul public, dar, nu mai suntem o urgenţă, lucru normal de altfel, şi primim o programare la un medic specialist peste 3 zile, zile ce se scurg parcă mult prea încet, ne încetinesc şi mai mult programul deja bulversat, dar ce putem face?
Nu vrem să ilustrăm un „caz vrednic de manual” şi nici să găsim toate soluţiile posibile la cazul prezentat anterior, ci să ne aţintim privirea asupra sistemelor de sănătate şi a deschide larga poartă a minţii noastre şi astfel să putem conştientiza şi înţelege cu ce avem de-a face sau cu ce vrem să avem de-a face.
Nu dorim să vă ţinem cursuri online despre politicile sanitare sau strategiile de marketing adoptate de diferite sisteme sanitare naţionale sau internaţionale, ci doar să aprindem în fiecare dintre noi focul pasional al unei probleme care nu există pentru majoritatea dintre noi: dorim un sistem sanitar de tip capitalist – în care totul se rezumă la o tranzacţie economică (cineva oferă un serviciu şi celălalt plăteşte); unul semi-capitalist – în care oferim fiecăruia anumite servicii de bază, iar restul contracost; sau unul non-capitalist/non-profit (însă nicidecum socialist) în care moneda oficială pentru plata serviciilor medicale este omenia, altruismul şi nevoia autentică a respectivului serviciu medical?
Dacă până în acest moment lucrurile au decurs, cel puţin aparent, urmând un fir logic, cu siguranţă mulţi dintre cititorii noştri, după ce au respirat profund tresărind pentru a nu intra în aparenta noastră lume utopică şi ideală, aduc “n” obiecţii ultimului sistem sanitar amintit, însă nu dorim nicidecum ca toţi să creadă că noi suntem adepţii unui astfel de sistem, ci doar că în mintea noastră – de multe ori pârjolită de grijile lumii capitaliste în care trăim – apare această idee a sistemului sanitar în care nimeni nu are un profit economic direct, ci întreaga omenire.
Ni se va da peste nas – unul ce nu se încadrează în standardele “finuţe” – spunându-ni-se că fără participarea capitalului privat în domeniul sanitar toţi am fi mai săraci pentru că niciodată un sistem non-profit nu va putea fi viabil pentru că lipseşte competiţia.
Dar ce s-ar întâmpla dacă în locul competitivităţii, al carierei, al afacerilor farmaceutice sau sanitare ar apărea spiritul solidarităţii, al umanităţii, al carităţii, al justiţiei sociale, al iubirii atât de mult cântate în difuzoarele “surround” – sau aceea este doar iubirea sexuală?
Sunt prea multe “supoziţii” pentru ca un astfel de sistem să funcţioneze? Nu spunem că un astfel de sistem ar fi incoruptibil – chiar dacă ar putea fi – sau că este unul ideal, dar ideea de bază am înţeles-o cu toţii: ne-ar prinde bine un sistem sanitar non-profit, unul ultra-privatizat sau unul hibrid “ecologico-biologic”?
(Articol publicat in premieră în EgoPhobia n. 25)
