Cea mai recentă trăznaie care se vrea a fi propusă de Ministerul Educației, „Strategia Națională de Educație Parentală” (SNEP), este o tentativă de re-comunizare și re-ideologizare a școlii publice, în afara oricărei programe existente sau acceptabile și într-un stil nu mult diferit de învățământul politico-ideologic dinainte de 1990, pe care l-am detestat cu toții.
Nici nu e de mirare. Documentul poartă amprenta inconfundabilă a auto-intitulaților „experți în educație și drepturile omului”, formați de rețeaua Soros și care de zeci de ani fac aerul irespirabil în universitățile occidentale. Era doar o problemă de timp până la infiltrarea lor și în structurile administrației publice centrale din România. Acesta este principiul „lungului marș prin instituții”, teoretizat de fondatorii Școlii de la Frankfurt, prin care o minoritate ideologică ajunge să dicteze reformarea societății prin accesul la pârghiile de putere.
Totuși, la prima vedere, proiectul SNEP pare mai degrabă o glumă proastă și o testare a reacției societății. El conține, sub aspect juridic, cel puțin 3 încălcări grosolane ale unor principii constituționale:
1. Al dreptului de întâietate al părintelui în educarea copilului conform propriului sistem de valori,
2. Al neutralității puterii politice față de opțiunile religioase și filosofice,
3. Încalcă însăși opțiunea legislativă a Statului român în ce privește familia, care, contrar celor pretinse de autorii Strategiei de educație parentală, este o realitate cât se poate de obiectivă, fundamentată pe actul juridic al căsătoriei heterosexuale monogame și pe faptul biologic al descendenței.
În plus, agenda SNEP ne arată la ce ne putem aștepta dacă reformarea legislativă a familiei va avea succes. Exemplul Canadei, unde familia a fost practic desființată și transformată într-un construct politic aflat la discreția Guvernului și a activiștilor homosexuali și gender, nu e departe.
Nu credem că există vreun ministru întreg la minte care să își pună semnătura pe o alocare bugetară de 70 de milioane de euro, doar în primul an, pentru așa ceva. Mai ales în condițiile în care școala publică este un dezastru în România. Dacă nu poate fi furnizat un act educațional adecvat și de calitate pentru copii, nu vedem cum ar reuși Statul să educe adulții.
Dacă, însă, proiectul de Strategie va deveni o realitate, cel puțin ca act administrativ, atunci nesupunerea civilă devine aproape o obligație. Abia am scăpat de comunism. Nu vom permite să fie adus înapoi cu o altă față „umană”.
PS: SNEP este ocazia perfectă pentru politicienii care se afirmă „de Dreapta” să ia poziție în apărarea valorilor fondatoare ale acesteia.
