Atât de evidentă a fost cultura morții în Marea Britanie în aceste zile, că ochii tuturor celor care voiau să vadă s-au deschis. Mulți însă nu vor să vadă și privesc în lături în timp ce aparatele de susținere a vieții sunt oprite, iar forța legii este folosită pentru a împiedica pe cei bolnavi să se mute într-un loc mai bun pentru a muri.
„April is the cruellest month, breeding
Lilacs out of the dead land…”
—T.S. Eliot, The Waste Land (Țara pustie)
[N. tr.: „Țara pustie” este o antologie de poezie care evocă rezistenţa în faţa unei conştiinţe acute a prezentului. În traducerea lui Ion Pillat din 1933, sub titlul „Tărâmul pustiit”, strofa completă a poetului englez este aceasta:„Aprilie este luna cea mai nemiloasă, stârnind
Liliacul dintr-un pământ mort, amestecând
Aducerile aminte şi dorinţele, trezind
La viaţă rădăcinile amorţite în ploi primăvăratice.
Iarna ne-a ţinut la căldură, acoperind
Pământul în zăpada de uitare, şi hrănind
Puţină viaţă cu tubercule uscate.”]
23 aprilie este sărbătoarea Sf. Gheorghe, sărbătoarea națională a Angliei.
Pe 23 aprilie 2018 s-au petrecut 3 evenimente.
Consiliul local Ealing, din vestul Londrei, a devenit prima autoritate locală engleză cae a implementat un Ordin de Protecție a Spațiului Public pentru aria din vecinătatea unei clinici de avort. S-a pretins că a fost instituit pentru necesitatea de „a proteja femeile de stres și intimidare”.
Clinicile și grupările pro-avort au făcut lobby pe lângă politicienii locali pentru a-i convinge de nevoia de a declara ceea ce ei numesc zone sigure, iar grupurile pro-viață, zone de cenzură. Politicienilor li s-a spus că grupuri fanatice de pro-lifer-i acostează femeile care intră în clinică, obligându-le să privească imagini cu avorturi în timp ce le fac în toate felurile – sub influența tacticilor importate din Statele Unite. Concluzia politicienilor a fost că simpla rugăciune în fața unei clinici de avort este un act de intimidare.
Clădirile care găzduiesc clinica de avort din Ealing au o istorie bizară. Înainte, în prima parte a secolului XX, se numeau Chapel House (Casa Capelei), un hostel Anglo-Catolic sub patronajul Ghildei Sf. Rafail, cu scopul de a fi „o casă creștină a vindecării spirituale”.
Pentru politicieni, faptul că în ultimii 23 de ani în fața clădirii s-a ținut o veghe pașnică a fost trecut cu vederea. Faptul că în toți acești ani nu a existat nicio arestare sau acuzare a cuiva implicat în veghe, de asemenea. La fel ca și conceptul de adunare pașnică sau de libertate a exprimării. Cei care intrau în clinică în general respingeau persoanele care participau la veghe; însă nu arareori cei din urmă avea contact cu femei gravide dornice să fie ajutate emoțional și practic pentru a-și continua sarcina.
De acum odată cu acest Ordin, alte consilii locale, încurajate de furnizorii de avorturi și de avocații lor, se gândesc să urmeze exemplul din Ealing. S-ar putea ca în curând să fie ilegal în Mare Britanie să oferi ajutor în fața unei clinici de avort.
Al doilea eveniment petrecut pe 23 aprilie 2018 a fost o naștere în familia regală. La un spital privat, de asemenea în vestul Londrei, o echipă de 22 de medici s-a asigurat că al treilea copil al Ducelui și Ducesei de Cambridge se naște în siguranță. Explozia de bucurie a mass-media a fost imediată. Ediții bogate au găzduit evenimentul cu fotografii ale nou-născutului pe prima pagină, iar editorii s-au întrecut în a găsi modalități de a ura bun venit bebelușului regal și a-i complimenta părinții.
În aceeași zi, mai târziu, mai la nord, într-un spital public din Liverpool, un copil de 23 de luni, bolnav, Alfie Evans, a rămas fără aparatele de susținere a respirației, în ciuda rugăminților făcute de părinții săi ca tratamentul să continue.
***
Alfie Evans s-a născut la 9 mai 2016 la Liverpool. În decembrie a fost internat la spitalul de copii Alder Hey din Liverpool, după o serie de crize. Avea să rămână acolo pentru 12 luni. Apoi, la 11 decembrie 2017, spitalul a petiționat Curtea Superioară de Justiție pentru sista ventilația mecanică motivând că continuarea tratamentului nu ar fi în „interesul superior al copilului”.
În februarie 2018, avocații spitalului au motivat că prelungirea tratamentului era „inumană” și lipsită de compasiune. Alfie este în stare vegetativă, au arătat ei, din cauza unei afecțiuni neurologice necunoscute. Pe 20 februarie, Curtea a autorizat oprirea aparatului de susținere a vieții.
La 1 martie, părinții au apelat decizia, dar pe 6 martie, apelul a fost respins. Pe 8 martie, cazul a fost adus în fața Curții Supreme, care, câteva zile mai târziu, a comunicat că refuză să audieze cauza. La fel a procedat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pe 4 aprilie, în Miercurea Patimilor, Papa Francisc a făcut un apel pentru viața copilului. Pe 16 aprilie, părinții au acționat în instanță spitalul pentru „detenție greșită”, acțiune respinsă în aceeași zi de Curtea de Apel. Două zile mai târziu, Tom Evans, tatăl lui Alfie, care este catolic, a plecat la Roma să-l întâlnească pe Papă.
Pe 23 aprilie, lui Alfie i s-a acordat cetățenie italiană, pentru a-i ușura transferul la spitalul italian Bambino Gesu, iar Papa a cerut încă o dată ca suferința părinților lui Alfie „să fie auzită”. O ambulanță aeriană echipată specială a fost trimisă din Italia.
În chiar aceeași zi, medicii de la Alder Hey au întrerupt suportul vital pentru copil.
Pe 24 aprilie, un nou apel făcut de părinții de acum frenetici ai lui Alfie a fost respinsă de Curtea Superioară. Judecătorul a insistat: copilul nu poate fi dus la Roma. A doua zi, ultima încercare de apel a fost de asemenea respinsă. Alfie trebuia să moară în Anglia.
Pe 28 aprilie, după ce mai supraviețuise încă 4 zile, Alfie Evans a murit la spitalul Alder Hey.
***
În doar o săptămână s-au derulat 3 evenimente. O sarcină s-a încheiat cu o mare bucurie. Un consiliu local a decis să pună capăt dreptului la veghe pașnică în fața clinicilor de avort, indiferent dacă femeile care intră acolo o fac voluntar sau sub presiunea lipsei de alternativă. Al treilea eveniment ridică întrebări: de ce ar lupta sistemul medical, susținut de cel juridic, pentru a ține un copil în Anglia pentru ca acesta să poată muri în spitalul din Liverpool? De ce nu a putut pleca la Roma, tot ca să moară, dar cu un nivel mai ridicat de sprijin și încurajare, medicală și spirituală, care erau disponibile pentru el și pentru părinții săi epuizați emoțional?
În situații recente, media a susținut fără rezerve pe cei care doreau să plece în alte țări pentru a-și pune capăt vieții. Mulți din media liberale consideră dreptul la moarte oricând și oriunde dorești ca pe un „drept al omului”, în care statul nu trebuie să intervină și este vociferă când vine vorba despre mutarea acestora dintr-o jurisdicție în alta, din Irlanda în Anglia, de exemplu, pentru avort. Dar aceleași media au păstrat în mare tăcerea sau au expediat rapid cazul lui Alfie Evans. Reportajele din presa britanică, cu câteva excepții, nu s-au concentrat pe dreptul copilului la tratament medical sau pe dreptul său de a muri cel puțin într-un loc al consolării, sau pe dreptul părinților de a-i purta de grijă copilului lor. Nu, ci au ales să se concentreze pe vagi acuzații de „amenințări” la adresa personalului spitalului sau au fost ultragiate de faptul că aceia pe care îi numesc „fundamentaliști catolici” i-au susținut pe părinți.
Numele spitalului Alder Hey ne aduce aminte de un scandal de la finalul secolului trecut. Între 1988 și 1995 s-a relatat că, fără consimțământul părinților, spitalul a recoltat 2080 de organe de la 800 de copii. De asemenea fără acord, spitalul a depozitate 1500 de fetuși proveniți din avorturi spontane sau la cerere sau născuți fără viață. Investigația lansată ulterior a relevat că medicul aflat în centrul scandalului păstra în birou capul unui copil de 11 ani, într-un borcan medicinal.
***
I can’t help it, she said, pulling a long face,
It’s them pills I took, to bring it off, she said.
(She’s had five already, and nearly died of young George.)
The chemist said it would be all right, but I’ve never been the same.
Cultura morții din Marea Britanie este răspândită peste tot. Atât de evidentă a fost ea în aceste zile, că ochii tuturor celor care voiau să vadă s-au deschis. Mulți însă nu vor să vadă. În loc de asta, ei preferă să vadă „fanatici” în fața clinicilor de avort și nu au niciun gând despre ceea ce se întîmplă în acestea. Aceiași ochi privesc în lături în timp ce aparatele de susținere a vieții sunt oprite iar forța legii este folosită pentru a împiedica pe cei bolnavi să-și caute un loc mai bun de a muri.
Moartea lui Alfie Evans a venit la o zi după ce-a de-a 50-a aniversare a intrării în vigoare a Legii Avortului din 1967, care permite avortul legal în Anglia și Țara Galilor și care a introdus juridic noua definiție a persoanei umane.
Azi, Cultura Morții a împlinit al cincizecilea său an de sacrificii umane legale. Într-o țară în care ideea de drepturi individuale este o mantră recitată permanent, este un drept desrpe care nu trebuie niciodată să se discute, ce să mai vorbim să fie protejat: dreptul la viață al copilului care încă nu s-a născut. Se pare că, mai nou, umbra Culturii Morții învăluie pe cei slabi, bătrâni, fără apărare, chiar și pe cei muribunzi… [aluzie la încercările de legiferare a eutanasiei, n.tr.]
În această săptămână, întunecimea de deasupra Albionului a devenit încă și mai impenetrabilă. Dar un lucru este clar, în ceea ce de-acum pare o noapte perpetuă asupra acestei țări: toți demonii sunt aici…
By the waters of Leman I sat down and wept…
Sweet Thames, run softly till I end my song,
Sweet Thames, run softly, for I speak not loud or long.
But at my back in a cold blast I hear
The rattle of the bones, and chuckle spread from ear to ear.
Traducere și adaptare după The Imaginative Conservative.
