back to top

„Tuturor prietenelor mele li s-a recomandat avortul…”

[box] Publicam aici raspunsul unui medic pediatru, E.O. Komarovsky, poate unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți medici din Ucraina, dat unei doamne preocupate de faptul ca tuturor prietenelor sale, cand au devenit insarcinate, li s-a propus sa faca avort. Precizam faptul ca E.O. Komarovsky este pentru vaccinarea copiilor. Sursa: Komarovskiy.net[/box]

Buna ziua, stimate doctor,

Poate ca sunteți singurul doctor in care pot avea incredere sa-i vorbesc despre suferințele mele și sa-l intreb cauzele acestei situații. Pentru ce s-a intamplat acest lucru și se intampla in continuare? In urma cu 13 ani am ramas insarcinata. A fost o veste un pic neașteptata, dar fericita pentru familia mea. La ecografie, mi s-a dat o dovada scrisa: 2 saptamani, 5 zile, și un semn de intrebare. Au refuzat sa ma ia in evidența pana la trei luni, dar deja in a treia saptamana mi s-a declanșat o toxicoza ingrozitoare, dureri abdominale și secreții hemoragice. Pe scurt, am realizat ca trebuie sa insist sa fiu luata in evidența și spitalizata. Am fost trimisa la spital. Acolo, medicul meu (era șefa secției) umbla dupa mine zi și noapte și insista sa fac avort. Ea imi spunea cam așa: „Natura singura alege, copilul poate sa se nasca bolnav, asta daca se va naște viu. Ai nevoie doar de 60 grivne. Și in general, poate ca nici nu ești insarcinata”.

Am refuzat, dar ea insista. Dupa cateva zile a incetat cu insistențele, dar a inceput, dupa cum am avut impresia, o bataie de joc. In fiecare zi, au inceput sa ma examineze, și, uneori, de mai multe ori pe zi, cand veneau studenții la cursuri. Imi era rușine, simțeam ca nu trebuia sa fie așa, dar eram tanara, proasta și speriata. Aveam dureri abdominale tot mai mari și secrețiile hemoragice nu se opreau. Mi se facea cate o injecție pe zi nu știu cu ce. M-am decis sa-i spun soțului și atunci el m-a luat imediat acasa, nemaivoind sa auda de nici un medic.

Dupa aceea am refuzat categoric spitalizarea. Sarcina nu a fost ușoara. Aveam un conflict de factor Rh și am fost avertizata: doar trei sarcini și a treia sarcina cu risc. Am vrut sa nasc singura, dar nu am reușit. Am avut 12 ore de travaliu și cezariana. Totul a decurs minunat, baiatul este deja mare.

Am uitat pentru o vreme aceasta poveste, pana cand prietena meu a venit la mine in lacrimi. Fusese la un medic ginecolog și i s-a spus sa faca avort, deoarece avea o boala cu transmitere sexuala și tratamentul nu va fi posibil, iar daca naște, copilul va fi deformat de la medicamentele pe care le va lua. Ea era pe cale sa se casatoreasca. I-au facut imediat avort, mai ales fara s-o intrebe prea multe, spunandu-i ca nu are nici o alternativa. I-am dat un pic de ragaz și am intrebat-o daca ea și-a facut analize (cum sa identifici atat de rapid o boala venerica?). Ea a izbucnit in plans – viitorul  mire era negativ. A adus dovada ca este sanatos. S-au casatorit, pana la urma, mulțumesc lui Dumnezeu, au facut și doi copii. Dar și pentru aceste doua sarcini, i se propunea sa faca avort, pentru ca ceva nu era in regula.

Sora soțului meu a ramas insarcinata, iar medicul i-a spus: „Ai chlamydia, nu poți naște”. Ea a venit in stare de isterie la mine: ce sa fac? I-am spus: „Mergi la alți trei medici, și dupa aceea vorbim”. Unul (!) din cei trei  i-a spus: „Și soacra-mea, și nevasta-mea și fiica, și nepoata și cațelușa mea, toate au chlamydia. Și toate au nascut. Ține minte, draga mea, cu chlamydia e puțin probabil sa ramai gravida”.  Cumnata mea a nascut o fetița sanatoasa.

Dupa prima sarcina, ne-am decis sa avem un al doilea copil, dar mult timp nu am ramas gravida. Cand familia a inceput sa o ia pe o panta greșita, mi-am dat seama ca mai așteptam un copil. Soțul meu pana nu demult iubitor, bland și bun, dintr-o data s-a burzuluit: mie nu-mi trebuie un alt copil. Nu-i nevoie sa naști. Intotdeauna incercam sa-l conving, sa-i  explic ca sunt impotriva avortului, nu pot trece prin asta. Dar soțul meu tot nu voia un copil.

Am hotarat sa-l conving cu ajutorul unui medic. Am fost la Ohmatdet/„Ocrotirea mamei și copilului” (un institut de stat pentru mame și copii din Ucraina). Am vorbit cu doctorița singura, am strigat, am implorat-o, i-am cerut ajutorul ca sa-i explice ea soțului ca s-ar putea sa nu mai putem avea copii (din cauza conflictului de factor Rh). Ea a fost de acord. Cand am plecat impreuna din biroul ei la soțul meu, ea ne-a spus: „La avort sa veniți la data de..”. Atat.

Nu știu cate zile au trecut, nu-mi amintesc ce mancam și daca mancam, unde era fiul meu. Imi amintesc cum urlam in bucatarie, pe pervazul ferestrei. M-am apucat de fumat. Imi amintesc ca, in spital, mi s-a spus ca embrionul era negru, cel mai probabil era o sarcina oprita in evoluție. Poate voiau sa-mi calmeze astfel conștiința. Nu știu. O luna mai tarziu, am plecat din Kiev. Incepusem sa ma simt rau, m-am dus la doctor și acesta m-a trimis de urgența la ecografie: avortul mi s-a facut in așa fel incat aproape totul a ramas in interior.

Am avut o luna de sangerari și am crezut ca așa ar trebui sa fie, dar s-a dovedit ca am fost pe mana unor macelari și ajunsesem in pragul septicemiei. Intervenție chirurgicala de urgența. Din nou! Aproape ca m-am sinucis. Soțul m-a salvat. De ziua mea a trebuit sa fac a doua oara același avort, dupa care am jurat ca nu voi mai face niciodata in viața mea… Iar mie medicii mi-au spus atunci: copii nu vei mai putea face.

Am plecat in Italia. Medicii au greșit. Șase ani mai tarziu, s-a nascut fetița mea.

Recent, nașa unui copil de-al meu a dat naștere la cel de-al doilea copil. Povestea ei este aceeași la prima și la cea de-a doua sarcina. La a doua sarcina nu putea fi luata in evidența și spitalizata, caci medicii refuzau categoric, spunand ca are deja peste 30 de ani și avea o incompatibilitate a grupei de sange cu a soțului ei. Mergea pentru transfuzii de sange din satul unde locuia, in oraș, la medici privați, a facut o gramada de alte proceduri și, la 9 luni, au fost de acord sa o ia in evidența la o policlinica.

Toate prietenele mele, dar absolut pe toate, au fost sfatuite sa faca avort sub un pretext sau altul.

Doctore, ce inseamna asta??? E un fel de genocid al copiilor? Daca, atunci, cineva mi-ar fi spus: „Nu fa avort!”, l-aș fi ascultat.

Au trecut aproape 7 ani de atunci, și eu  tot visez acest copil. Am coșmaruri, sunt suparata pe mine și pe toata lumea. Dar cat de multe femei nu sunt in situația mea? Și cați copii ar fi putut sa se nasca?

Pe dvs. lumea va asculta, va citește și va crede. Ajutați femeile sa nu faca prostiile pe care le-am facut eu.

Aliona

publicat la 25.09.2014 15:10

Raspunsul dr. E.O. Komarovsky:

Pentru a nu face aceleași prostii este necesar sa ințelegem lucruri foarte evidente.

Sa ne dam seama de ele este dificil, dar necesar. Nu exista alta cale. Dvs. (eu, tu, el, ea, ei, ele, noi) locuiți/locuim pe un teritoriu ocupat de stat. Un stat creat, teoretic, pentru a satisface nevoile vitale ale populației, dar care, in practica, a devenit o structura mafiota, format din funcționari și personal care ii deservește.

Pentru ocupanți sunt interesanți doar acei membri ai cetațenilor inrobiți care sunt capabili sa lucreze și sa plateasca pentru dreptul lor de a munci. Toți ceilalți cetațeni – copii, bolnavi, persoane cu handicap, persoane in varsta – nu sunt interesanți pentru ei. Persoanelor in varsta, uneori, li se acorda o mica atenție (ii hranesc cu hrișca și lapte condensat), pentru ca participa ocazional la alegerea administrației de ocupație (schimbarea unor ocupanți cu alții). Copiii nu intereseaza pe nimeni, in principiu, iar copiii cu dizabilitați, aceștia sunt in general partea populației cea mai nedorita și cea mai enervanta pentru ocupanți.

In cadrul ideologiei de ocupație, s-au creat anumite modele de funcționari publici:

  • deputații, care cumpara voturi;
  • miniștrii, care taie bugetele;
  • judecatori/procurori, care trateaza legea fie in folosul statului, fie in favoarea unui participant in alegeri mai sigur financiar;
  • polițiștii care incalca legea și incurajeaza incalcarea legii;
  • medicii pediatri care recomanda insistent sa nu se faca vaccinurile;
  • obstetricieni care conving oamenii sa faca avort …

In cadrul ideologiei de ocupație ai foarte puține șanse sa intalnești pe cineva care sa-și ia asupra sa responsabilitatea sanatații DVS., a sarcinii DVS., a copilului DVS.

Va trebui sa decideți singura! Și pentru aceasta trebuie sa invațați, sa va interesați, sa ințelegeți ca dvs., anume dvs. și numai dvs. sunteți inaintea lui Dumnezeu și a conștiinței dvs. responsabila de starea de sanatate a copiilor dumneavoastra nascuți și nenascuți.

E nevoie sa citiți un pic și va va fi clar ca medicul, care a spus „Chlamydia – nu poți sa naști” nu este un medic, este un reprezentant al ocupanților. Incepeți sa va opuneți și incetați sa mai fiți tacuta ca un miel. Țineți minte ca medicul care v-a ucis copilul dumneavoastra, din cauza  propriului dvs. consimțamant tacit, va ucide sute de alți copii doar pentru ca sute de femei fie din prostie, fie din naivitate vor aștepta adevar, moralitate și profesionalism de la sistemul de ingrijire a sanatații, evident, imoral și anticonstituțional.

Cu toate acestea, regimul de ocupație este construit intr-un mod foarte sofisticat: ocupanții nu sunt de vina niciodata. Totul este organizat astfel incat sa puteți alege guvernul  dvs. de ocupanți, dvs. dați bani polițiștilor și judecatorilor, dvs. inșiva solicitați avort, și dvs. refuzați in scris vaccinurile. Dvs. inșiva suferiți. Suferiți, indurați, și mergeți din nou la urne pentru a alege un jug mai moale, mai confortabil …

Credeți ca nu exista documente (protocoale), care reglementeaza strict indicațiile medicale pentru avort? Sunt! Dar, urmarirea medicala a unei sarcini complexe inseamna cateva luni de nervi, neințelegeri și nerecunoștința, iar pentru un avort – poftiți banii, chiar acum!

Exista decizii medicale responsabile. Decizii pentru care se afla un anumit risc atat pentru medic, cat și pentru pacient. Medicul poate sa ia astfel de decizii doar atunci cand are ințelegerea pacientului sau are asigurare pentru risc medical.

Asigurarea nu exista. Iar ințelegere nu exista de cele mai multe ori. Medicii incep sa se indoiasca de faptul ca sarcina e ceva normal. Puteți face un avort și uita de el, dar puteți aștepta, și apoi cand se naște un copil cu probleme sau nașterea nu e așa cum trebuie, va trebui sa asculte insulte – de ce nu ați recomandat imediat avortul etc.

Puteți explica, invața, recomanda și sa țineți copilul acasa, dar daca i se face mai rau – vor veni imediat cu intrebari – de ce nu l-ați trimis la spital? Puteți urmari noaptea un pacient cu dureri abdominale, cand diagnosticul nu este clar. Daca dimineața are diaree, va vor spune ce bravo sunteți, iar daca dimineața va trebui, totuși, operat de apendicita, vi se vor scrie o gramada de plangeri, ca nu l-ați operat la timp.

Lipsa unui suport legal pentru relația medic-pacient provoaca adoptarea de decizii evident iresponsabile, dar nepericuloase, pentru lucratorii din medicina:

  • sa nu trateze la domiciliu;
  • injecții in loc de tablete;
  • gips in locul infașarii lejere a copilului;
  • picuratoare in loc de bautul simplu;
  • antibiotice in loc de o batista de nas;
  • operație in loc de o clisma;
  • teorie in loc de vaccinare;
  • 10 comprimate in loc de 5;
  • inca o examinare;
  • inca un consultant;
  • la gradinița nu se poate;
  • educația fizica este contraindicata …

Ei bine și concluzia logica a acestei liste este: avort in loc de naștere. Avortul cu care nu numai ca dvs. nu sunteți de acord, ci mai și platiți din buzunarul dvs.

Explicați-mi, cum ar putea fi altfel in regimul de stat existent și in cadrul actualului model de ingrijire a sanatații?

Altfel, poate nu e sistemic. Dar sunt foarte posibile (și nu rare) cazurile speciale de ințelegere reciproca, comunicare de incredere, responsabilitate comuna, cautarea de soluții, nu de vinovați. Exista, la urma urmei, medici pentru care cuvintele „știința medicala” nu sunt cuvinte goale, ci un ghid de acțiune.

Daca ați intalnit un doctor dispus sa lucreze cu dvs., sa-și faca griji pentru dvs., plin de compasiune, empatic, care va explica ceea ce face – sunteți norocos! Aveți grija de el, mulțumiți-i, nu cruțați nimic.

Și, in orice caz, nu dați proștilor numarul lui de telefon!

***

P.S. Doriți un copil, dar vi se ofera avort. Pentru ajutor in aceste cazuri a fost creat clubul http://klubkom.net/ . Scrie, recomanda, pune intrebari.

Decizii pentru dvs. nu luam. Dar cu siguranța va vom impartași informații care sa va ajute sa luați decizia corecta.

E.O. Komarovsky

Stiri © Asociatia Provita Media

Provita Media
Provita Mediahttp://www.provita.ro
Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

Cele mai recente articole