back to top

Uciderea nou-născuților, una din „valorile societății liberale”?!

Părinţilor ar trebui să li se permită să-şi omoare bebeluşii dacă doresc asta, pentru că această practică nu diferă cu nimic de avorturi, se precizează într-un articol publicat în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uehiro de Etică Aplicată.

Bebeluşii nu sunt persoane în toată puterea cuvântului şi un au un “drept moral la viaţă”. Astfel, părinţii ar trebui să aibă dreptul să-şi omoare bebeluşii, dacă doresc asta.

Acestea sunt ideile de bază dintr-un articol apărut în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată, potrivit telegraph.co.uk.

Articolul intitulat “Avorturile făcute după naştere: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul?” a fost publicat de către doi cunoscuţi ai lui Săvulescu, profesorii Alberto Giubilini şi Francesca Minerva ai Universităţii Melbourne. Săvulescu a declarat că că cei doi autori au primit ameninţări cu moartea după ce au publicat articolul, din partea unor “fanatici care se opun valorilor unei societăţi liberale”.

Cei doi cercetători au argumentat că statusul moral al unui nou-născut este echivalent cu cel al unui fetus. Nici unul dintre aceştia n-ar avea caracteristicile care îi conferă unui individ dreptul la viaţă. În loc să fie persoane în toată puterea cuvântului, aceştia sunt persoane potenţiale.

Autorii susţin că avorturile făcute după naştere (adică uciderea bebeluşilor) ar trebui permisă în toate cazurile în care sunt permise şi avorturile, nu doar în cele în care copiii se nasc cu malformaţii. Giubilini şi Minerva au oferit ca exemplu copiii născuţi cu sindromul Down, punctând că numai 64% dintre cazurile de copii născuţi cu sindromul Down sunt identificate cu ajutorul testelor prenatale. Odată născuţi copiii, părinţii nu pot decât să-i păstreze, iar asta reprezintă o “povară inacceptabilă” pentru familii şi pentru societate.

O logică a nebuniei

Propunerea de ucidere a bebelusilor este pur si simplu consecinta logica a uciderii copiilor nenascuti, asa cum o si recunoaste, de altfel, însuși Savulescu. Acest gen de articol, pe langa faptul ca e sinistru in sine, continand idei de-a dreptul naziste, flagrant naziste, poate fi cel mai bun argument al miscarilor pro-viata.

Da, cei doi autori nu fac decat sa duca pana la capat ideile abortionistilor, anume ca 1) faptura om are dreptul sa fie considerat persoana la un moment ulterior venirii sale la existenta, moment stabilit pe criterii arbitrare si ca 2) parintii biologici si societatea au dreptul sa condamne la moarte, sa ucida aceasta persoana careia nu ii acorda statutul de om! Si ca ar mai fi – culmea fariseismului satanic – si… etic sa procedeze astfel!

Iata la ce monstruozitate se poate ajunge daca nu se recunoaste persoana inca din momentul facerii sale! De indata ce intervin limitari, de indata ce persoana devine “negociabila”, definita prin conventie sociala, in mod arbitrar, este rezumata la o chestiune de saptamani, luni, atunci se face loc pentru GENOCID.

Si inca nu este totul. In fata valului de critici care, totusi, s-au adus articoului infiorator din Journal of Medical Ethics (!) Savulescu, pe langa faptul ca infiereaza fanaticii si hate speech-ul (!) adresat lor, afirma ca ideea uciderii bebelusilor ESTE DEJA PRACTICATA! Unde altundeva decat in Olanda, unde se pare ca eutanasierea bebelusilor cu malformatii este LEGALA!

Intr-adevar, in Olanda exista un asa-zis protocol Groningen care precizeaza circumstantele in care un doctor, la cererea parintilor, poate administra o injectie letala bebelusului diagnosticat cu o dizabilitate.

Asemenea idei nu au precedent decat in politicile eugeniste ale nazistilor, in declaratiile halucinante ale unui G. B. Shaw (care dorea eliminarea din societate a persoanelor inutile) si in romanele Parintelui Savatie Bastovoi despre societati totalitare bazate pe eutanasierea celor batrani (vezi Diavolul este corect politic). De altfel, unul din autorii articolului chiar sustine eutanasia.

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente

Cele mai citite