Organizația juridică Alliance Defending Freedom (ADF) a depus săptămâna trecută o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în numele lui Tom Mortier, prin care legislația belgiană ce permite eutanasia este considerată a încălca Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 2, „Dreptul la viață”). Mama d-lui Mortier a fost eutanasiată de către un medic pentru „depresie netratabilă”, deși nu era bolnavă terminal. Mortier a aflat despre eutanasie abia a doua zi după deces, când a fost înștiințat telefonic.
Robert Clarke, consilier juridic în materie de litigii al ADF, a declarat:
„Guvernul are obligația de a apăra viața, nu de a asista promovarea morții. Individul poate pretinde că trebuie să poată face orice poftește, dar acest lucru nu anulează responsabilitatea guvernului de a-i proteja pe cei slabi și vulnerabili. Încurajăm Curtea Europeană să sprijine acest principiu, care este în deplină concordanță cu Convenția europeană a drepturilor omului.”
Oncologul Wim Distelmans a ucis-o pe Godelieva De Troyer, cetățeană belgiană care nu era bolnavă terminal, pe motivul unei „depresii netratabile”, în aprilie 2012, după obținerea acordului din partea a trei alți medici, neimplicați anterior în îngrijirea femeii. Dr. Distelmans, care o trata pe De Troyer de peste 20 de ani, a refuzat cererea acesteia de a fi eutanasiată în septembrie 2011, dar în urma unei donații de 2.500 EUR către Life End Information Forum, o organizație la care Distelmans era cofondator, acesta i-a executat cererea de a muri pe motiv de depresie. Donația dă naștere unui aparent conflict de interese.
Nimeni nu l-a contactat pe Mortier înainte de moartea mamei sale, în ciuda faptului că, în baza declarațiilor acestuia, depresia ei se datora în mare parte nu numai despărțirii de un bărbat, ci și sentimentului de distanțare față de familie.
Distelmans nu are nicio calificare psihiatrică și niciunul dintre medicii implicați nu avea o relație medic-pacient de durată cu De Troyer. În plus, comisia înființată de guvern pentru investigarea eventualelor nerespectări ale legii privind eutanasia a fost condusă, de la crearea sa, de către Distelmans. În ciuda dovezilor care indică abuzuri răspândite ale legii, comisia nu a trimis niciodată vreun caz către procuratură.
După cum explică cererea ADF:
„Instituțiile Consiliului Europei au arătat o opoziție consecventă față de legalizarea sinuciderii asistate și eutanasiei. […] [S]ingura obligație pozitivă a unui stat este obligația pozitivă de a proteja viața.”
Cererea argumentează că legislația belgiană, care acum permite chiar și eutanasierea copiilor, a mers prea departe:
„[B]alanța s-a înclinat neacceptabil în favoarea autonomiei personale, pe spezele importantului interes public și ale obligației statului în temeiul Articolului 2 (privind dreptul la viață).” [al Convenției Europene a Drepturilor Omului]
Roger Kiska, consilier senior al ADF, a declarat:
„Persoanele care suferă de depresie au nevoie de compasiune și dragoste, nu de o prescripție medicală pentru deces. Statul are datoria de a institui măsurile de siguranță necesare pentru ca pacienții suferinzi să primească îngrijirea adecvată din partea medicilor, precum și oportunitatea de a se consulta cu membrii familiei.”
Organizația ADF este de asemenea implicată într-un alt proces la CEDO, în care apără dreptul Elveției de a fi refuzat medicamente pentru sinucidere unei femei care nu suferea de nicio boală fatală. Cazul respectiv, Gross contra Elveției, este foarte similar cu un caz anterior, Haas contra Elveției, în care, în 2011, CEDO a respins unanim reclamația conform căreia Elveția ar avea obligația să asiste persoanele în vederea sinuciderii. (după LifeSiteNews)
Vezi și:
