În ultimele zile ale anului 2018 am citit una dintre cele mai agresive acuze aduse secularismului şi ateismului european peste care am dat vreodată. Am dat peste ea în cartea „Şapte tipuri de ateism” (Seven Types of Atheism), recent publicată, a filozofului John Gray, fost profesor la London School of Economics.
Ceea ce face cartea aceasta si mai dureroasă si neplacută pentru cei care nu cred in Divinitate este ca autorul ei este un ateu convins. Voi scrie mai multe despre acest subiect, însă mai târziu, când timpul îmi va permite. Pentru moment vreau să accentuez că, în timp ce John Gray este critic la adresa religiei, în general, el este şi mai critic – fără perdea, aş spune – faţă de secularism, secularişti şi de gândirea ateistă, în general. Gray concluzionează că ateismul şi secularismul au fost mai dăunătoare umanităţii şi mai responsabile pentru cataclismele ei (inclusiv pentru războaie, foamete, masacre şi genocid), decât toate religiile lumii la un loc. Potrivit lui Gray, şi mai lamentabil este faptul că a luat secularismului şi ateismului doar câteva sute de ani să dobândească acest statut nefast.
Din perspectiva mea, ca persoană care candidează la Parlamentul European pentru alegerile din mai 2019, consider că această carte este problematică pentru secularism, iar concluziile autorului sunt îngrijorătoare. M-am întrebat, de asemenea, dacă viitorul Europei ar putea fi deservit mai bine având în vârful piramidei puterii mai mult ateism şi secularism, sau ar fi mai bine deservit de credinţă, prudenţă, sobrietate valorică şi valori creştine?
Consider că cei care îmi citesc articolele în mod regulat ştiu unde mă poziţionez în privinţa aceasta. Nu doar credinţa este ceea ce mă face să cred că valorile creştine sunt răspunsul potrivit, ci şi un eveniment unic care s-a petrecut în viaţa mea în decembrie 2017, în Peru. Este vorba de un incident care mi-a redat speranţa că şi Norvegia, care în acest moment este cea mai secularizată şi atee ţară din lume, poate deveni din nou o naţiune fervent creştină, aşa cum a fost în Secolul XIX, când a trimis un număr mare de misionari în toată lumea.
Acelaşi incident îmi dă speranţa că acelaşi Dumnezeu care poate schimba Norvegia, poate să schimbe, spre mai bine, întreaga Uniune Europeană. Rugându-ne pentru Norvegia, vă îndemn, totodată, să ne rugăm si pentru Uniunea Europeană şi să facem din lucrul acesta o prioritate în anul 2019.
NOTĂ: Istorioara de mai jos am scris-o în ianuarie 2018 şi o postez din nou, la sfârşitul anului, în forma ei originală.
Rugăciuni pentru Norvegia
În a doua jumătate a lunii decembrie 2017 am petrecut câteva zile într-un sat de pescari de pe coasta de nord din Peru, relaxându-ma, odihnindu-ma, alergând și citind Cuvântul lui Dumnezeu.
Seara mergeam la închinare la două din mai multele, dar micuțele, biserici evanghelice din sat. În afară de mine mai era acolo și un alt „gringo”, un tânăr pana in 35 de ani.
În prima seară în care am participat la biserică nu am vorbit cu el, dar urmatoarea data am vorbit. S-a apropiat de mine întrebându-mă de unde sunt și ce făceam acolo in Peru. I-am spus că sunt în vacanță și, când m-a intrebat, i-am spus că sunt creștin. Si-a deschis sufletul și în următoarele 15-20 de minute, aproape fără oprire, mi-a relatat povestea vieții lui. Una care a rămas imprimata în amintirea mea si pe care nu am vrut să o uit și care, am vrut să o împărtășesc cu cei care-mi citesc postările ocazionale de pe Facebook, pentru a-i încuraja și pentru a-i îndemna să se roage pentru Norvegia. Și pentru țările lor. Rugăciunea nu este zadarnică și, așa cum spune apostolul Pavel într-una din epistolele sale, rugăciunea nu este „lupta împotriva aerului”.
Tânărul mi-a spus numele sau, pe care insa l-am uitat, dar a sunat a nume scandinav. Mi-a spus că era din Norvegia, se căsătorise cu o femeie peruana, avea doi copii cu ea și a hotărât că este în interesul familiei sale, și mai ales al copiilor, să-i creasca în Peru. Soția lui, pe care nu am cunoscut-o, era din partile nordice ale lui Peru. Ei au decis că nu-și pot crește copiii în mediul secularizat al Norvegiei și au vrut să-i creasca într-un mediu tradițional familist. Peru este cu siguranță locul potrivit pentru asta, fapt ce explică relocarea lor acolo, unde locuiesc într-un sat din apropiere.
El mi-a spus că l-a primit pe Hristos și a devenit creștin acum doi ani. I-am văzut dragostea si credinta pe care o avea pentru Hristos, în comportamentul său, precum și in conversatia inflacarata, aproape neîntrerupta . Am ascultat doar și i-am răspuns pe scurt la câteva întrebări. El s-a născut și a crescut într-o casă si o familie de creștini. Părinții lui luterani, au participat cu credincioșie și în mod regulat la biserică. Nimeni din cartierul său nu a pretins sa nu fie creștin și majoritatea vecinilor frecventau biserica. Inclusiv el.
Dar, pe măsură ce Norvegia a devenit din ce în ce mai secularizata în anii nouăzeci, când a urmat școala, lucrurile s-au schimbat dramatic și drastic în rău. El și-a pierdut religia, credința și pe Dumnezeu. Învățăturile agresive seculariste din școlile din Norvegia au făcut practic imposibil pentru el și pentru colegii săi să își mențină credința în Dumnezeu. Au devenit atei în masă.
S-au înstrăinat de părinții lor, de alți credincioși, de trecut, de tradiție și de Biserică. Au ajuns la convingereacă nu există Dumnezeu, ca nu a existat nici inainte, și asa au început să ridiculizeze totul și pe toți cei care au rămas atașați de Dumnezeu, de religie și de valorile tradiționale. Copiii și tinerii din Norvegia au fost puși sub tutela statului secularizat, gândind în termeni secularizati, vorbind în termeni secularizati și respingând orice valoare ori lucru creștin.
Anii nouăzeci și prima decadă a noului secol au fost ani de depravare, decadență și imoralitate în Norvegia și în Scandinavia. Tânărul norvegian, de asemenea, a îmbrățișat valorile seculare și s-a comportat la fel ca majoritatea covârșitoare a tineretului secularizat al Norvegiei.
După liceu a avut un serviciu bun, muncind în câmpurile petroliere din Marea Nordului. A lucrat foarte multe ore suplimentare și a câștigat salarii exorbitante. Ce să facă cu banii? Statul asigura nevoile cetățenilor, asa ca banii au devenit pentru el un mijloc de a satisface plăcerile carnale. În curând, prietenul meu norvegian s-a orientat spre alcool, droguri, imoralitate sexuală și călătorii frecvente spre plajele din sudul Europei. În mijlocul tuturor acestor lucruri nu se gândea la Dumnezeu. Si el devenise complet secularizat. Pentru el Dumnezeu nu exista. Nu avea nevoie să fie responsabil. El devenise, ca dealtfel majoritatea covârșitoare a tineretului norvegian al zilei sale, distant și lipsit de orice sentimente religioase.
Dar părinții lui continuau să se roage pentru el. S-a căsătorit și viața maritala și, mai ales, nașterea copiilor săi, l-au facut sa-și dea seama că stilul său de viață secularizat nu era compatibil cu cresterea unei familii sau a avea o căsătorie stabilă. A început să se gândească și să cantarească. Soția lui credea în Dumnezeu și se ruga și pentru el. Treptat, el a suferit transformarea radicală cunoscută atât de bine pentru noi toți din Parabola Fiului Risipitor din Evanghelia lui Luca. S-a pocăit. El și-a mutat familia în Peru, dar, pentru a-și intretine familia, se întorcea periodic în Norvegia pentru a lucra, a câștiga bani și apoi a reveni în Peru pentru a fi cu familia și pentru a-și crește copiii acolo. Un lucru admirabil, intr-adevar.
Prietenul meu norvegian mi-a dezvaluit detalii suplimentare despre Norvegia contemporană, pe care nu le știam și care m-au pus pe ginduri și să mă rog pentru Norvegia. Oamenii cu virsta din anii ’60, ’70 și ’80, spunea el, se roagă zilnic pentru Norvegia. Când această generație de credincioși creștini norvegieni vor muri, a adăugat el, nu va mai fi nimeni care să se roage pentru Norvegia și poporul ei. Ceea ce înseamnă, a continuat el, că Norvegia va muri în 50 de ani. Avortul, imoralitatea sexuală, hedonismul si declinul populației, spunea el, ucid Norvegia într-un ritm alarmant. Ceea ce generații de generații au construit de-a lungul mai multor secole, inclusiv grupul etnic de ființe umane Norvegian, este posibil să dispară înainte de sfârșitul secolului XXI.
Dar el a oferit un detaliu suplimentar despre Norvegia, care m-a cutremurat. Generația sa și a copiilor săi sunt atei, nu știu cum să se roage și nu ii intereseaza nici Dumnezeu nici rugăciunea. Cine se va ruga pentru Norvegia, a întrebat el retoric, după ce generația părinților și bunicilor lui vor fi murit?
V-ati gândit vreodată la asta? Sunt convins că mulți dintre cititorii mei se roagă pentru România, Statele Unite, Polonia, Norvegia sau țările în care trăiesc. V-a trecut vreodată prin minte că poate veni un moment in istorie în care nu va mai fi nimeni care să se roage pentru țara, orașul sau comunitatea în care locuiți? Sau pentru Europa? Sau Statele Unite? Este un gând înspăimântător, fără îndoială. Să ne rugăm, deci, ca această perspectivă să nu devină o realitate.
Rugați-vă pentru Norvegia!