Evocare: „Ioan Alexandru avea harul să susțină valoarea vieții cu darul poetic pe care i-l dăduse Dumnezeu”

1.429 views
1
DISTRIBUIȚI

Interviu cu dl Silviu Despa, co-fondator, împreuna cu poetul Ioan Alexandru, al primei organizatii pro-vita din Romania (1990), autor al documentarului „Mai presus de moarte, in Iubire”

Silviu Despa
Silviu Despa

– Cum s-a format miscarea pro-vita in Romania?

Tocmai lucrez la o carte despre misiunea crestina a lui Ioan Alexandru si am gasit notitele de la interviul ce mi l-a acordat imediat dupã ce s-a întors de la Oslo unde a participat la Congresul Mondial pentru Salvarea Vietii între 9 si 13 mai 1990. Aici s-a formulat o declarație care s-a trimis la O.N.U.: Declaratia drepturilor copilului nenascut. Ioan Alexandru la acest Congres a contribuit cu un referat care a avut un succes extraordinar. Temele abordate în referat au fost Sfanta Treime, castitatea si Puterea rugãciunii. Tot atunci Ioan Alexandru a aflat ca România se afla printre tarile cu cea mai ridicata rata a avorturilor din lume. Intors în tara, m-a invitat acasa la el sa-mi povesteasca impresiile lasate de acest Congres.

La sfarsitul convorbirii mi-a spus ca astazi infiintam o miscare Pro Vita de salvare a vietii în România si am sa-l citez: „Nu putem amana nici cu o ora infiintarea pentru ca poate intr-o ora amanata mor niste copii. O înfiintam imediat, imediat. Si imediatul inseamnã acum. A salva viata cuiva imediat înseamna sa o salvezi acum ori niciodata.” Aceasta a fost scanteia care a aprins pasiunea pentru pruncul nenascut dar si compasiunea pentru femeile mintite în ce priveste viata pe care o poarta in pantec. In aceeasi saptamana, in data de 15 mai 1990, am purces la formarea unei structuri organizate a acestei miscari, la sfarsitul unui curs de la Universitate, cu participarea studentilor si celor care frecventam cursul facultativ. S-a hotarat ca patron spiritual sa fie Constantin Brancoveanu împreuna cu cei 11 copii, „martir si parinte al neamului”.

– Care a fost contributia poetului si omului de cultura Ioan Alexandru?

– Este evident ca a fost fundamentala. El este radacina intregului arbore de  organizatii de tip pro viata din Romania. Ca poet crestin, avea harul sa sustina valoarea vietii cu darul poetic pe care i-l daduse Dumnezeu. Ca om de cultura, a stiut sa racordeze spiritualitatea romaneasca la cotidianul acelor timpuri.

– De cine a fost sustinut în Parlament in pozitia sa pro-vita? De ce nu a fost sustinut?

– Desi inca de la constituirea organizatiei pro vita am fãcut cunoscut ca aceasta se adreseaza tuturor partidelor si confesiunilor, tuturor acelora ce vor sa salveze viata, Ioan Alexandru nu a fost sustinut nici macar de propriul partid care avea in titulatura sa „crestin-democrat” si in care ne-am implicat dupa revolutie. As vrea sa mentionez ca Ioan Alexandru a avut o contributie fundamentala la infiintarea PNTCD, facand jonctiunea intre primul partid nascut din revolutia din ’89, partid de factura crestin-democrata si partidul istoric national-taranesc format de fosti detinuti politici. El a fost cel care în ’90 la Bruxelles, prin acest partid, a racordat Romania la internationala crestin-democrata. Dar sa revin. Am organizat prima conferinta pro vita publica la Universitate, urmata de un miting la care au participat alãturi de el, ca parlamentari, Matei Boila si, cred, Petre Dugulescu, iar din partea Bisericii Ortodoxe a fost pr. Constantin Galeriu si, bineinteles, studenti si tineret. Nu a fost sustinut de nici un partid din motive electorale si de imagine, crezandu-se ca acest demers pro vita va fi asociat cu politica demografica din timpul dictaturii regimului ceausist. De altfel, asa s-a si intamplat mai tarziu, când s-a propus o initiativa legislativã de interzicere a avorturilor din partea senatorului Ioan Moisin.

In anul 1995, cand Ioan Alexandru era bolnav in Bonn, am facut lobby in Parlamentul Romaniei  pentru o lege in favoarea vietii si familiei care descuraja practica avortului iar de ziua de 1 iunie a acelui an am adunat semnaturi de adeziune de la  parlamentari din diferite partide politice care au sustinut cauza copilului nenascut. Acestia faceau parte din grupul de rugaciune din Parlamentul Romaniei. As putea sa nominalizez pe Matei Boila, Alexandru Paleologu, Petru Dugulescu, Ioan Roman, Tudor Dunca, Ion Berciu si altii.

„Am vazut imagini de groaza cu copii muribunzi uitati de lume in garile si orfelinatele comuniste”

– Care au fost organizatiile pro-vita, in 1990, si ce-si propuneau?

Ioan Alexandru
Ioan Alexandru

– Daca tinem cont de cronologia aparitiei organizatiilor care au militat pentru viata din ’90, as dori sa incep si sa mentionez contributia pe care a avut-o un britanic, Alfred Gregory Eagers, pentru salvarea vietii copiilor nimanui, abandonati in orfelinatele comuniste. Pictor cu convingeri crestine si pasionat de Romania ce reprezenta organizatia Caring for Life International, a venit cu tiruri de ajutoare si suport medical pentru salvarea vietii copiilor pentru care sansa de supravietuire era minima. Am colaborat un timp cu el. L-am cunoscut in casa lui Ioan Alexandru. Atunci am vãzut imagini de groaza cu copii muribunzi uitati de lume in garile si orfelinatele comuniste.

Tot în acea perioada l-am cunoscut si am colaborat cu Emanuel Cosmovici, care reprezenta organizatia catolica Caritas. L-a invitat in tara pe Jean Vanier, un canadian crestin, care si-a dedicat viata celor cu handicap si a creat Arca, o organizatie de salvare a vietii si sufletelor acestor oameni marginalizati de societate.

Asociatia noastrã Pro Vita initial a fost înscrisa cu sediu la casa parohiala a Bisericii Sf. Gheorghe cel Nou, iar mai apoi am primit un sediu într-un bloc de la poalele Patriarhiei, locul de rugaciune si intalnirile cu membri rãmanand mormantul lui Brancoveanu si pridvorul Bisericii Sf. Gheorghe. Au venit apoi cativa activisti pro life  americani, din care s-a distins un cuplu de misionari, William si Peggy Desloge, care s-au alaturat noua. Au venit cu materiale si am elaborat impreuna o strategie de consiliere în camerele post- si pre-avort ale spitalelor din Bucuresti. Mai tarziu se vor stabili in Brasov, unde pun pe picioare o casa maternala si un studio video.

La putin timp, dupã ce Ioan Alexandru s-a imbolnavit, controlul Asociatiei Pro Vita a fost preluat de catre preotul Tanase Nicolae, care mai infiintase în zona Valenii de Munte o asociatie „Pro vita pentru nascuti si nenascuti”. Activitatea ei s-a limitat apoi la sustinerea celei din provincie. In aceasta situatie, am creat primul centru de consiliere pre- si post-avort din tara, in care voluntarii informau despre stadiile de dezvoltare a copilului în pantecele matern, riscurile la care se supune femeia datorita avortului si date despre planificarea naturala a familiei precum si oferte de consiliere si ajutor femeilor aflate în criza de sarcina. Tot atunci am inceput lobby-ul pentru a influenta legislatia tarii în favoarea vietii si familiei. In acest scop, am pus la dispozitia membrilor Parlamentului si mass-media materiale, respectiv proiecte de legi care pledeaza pentru viata si familie. În acest demers, pe langa Peggy si Billy Desloge, am avut suportul si experienta organizatiei Global Parteners, o altã initiativa americana. Intr-o faza ulterioarã m-am dedicat proiectelor media lasand activitatile de consiliere în raspunderea Clinicii Pro Vita.

– Cunoasteti vreun sustinator din acea perioada a ideilor pro-vita, pe langa poetul Ioan Alexandru?

– Erau desigur persoane particulare, in primul rand cei care am constituit miscarea. Acestia proveneau din diferite confesiuni crestine precum Dr. Mihai Oprescu, Victor Negara, Aurel Simionescu, preotul Tanase Nicolae, Matei Aurel, Nelu Marcu, Gabriel Klimowicz si multi altii. Exista o simtire comuna in spiritul valorilor crestine  care ne legau. Stiam in numele cui vrem sa salvam viata si sufletele acestor nevinovati. Am fost insufletiti de Ioan Alexandru prin harul cuvantului sau si rugaciunile ridicate la cer pentru pruncuti. Mai erau si cei din grupul de rugaciune din Parlamentul Romaniei pe care o parte din ei i-am pomenit. Parintele Constantin Galeriu, personalitate proeminenta a Biserici Ortodoxe, inainte si dupã revolutie, a fost de asemenea un sustinator ardent al vietii nenascutilor, precum si pr. Ilie Moldovan si pr. Vasile Mihoc din Sibiu.

„Veneam dintr-o lume fara educatie in ce priveste respectul fata de viata”

– Cum explicati faptul ca, dupã liberalizarea avortului in Romania, in 1989, situatia a devenit exploziva, cu aproape 1 milion de avorturi pe an oficial (si poate neoficial erau chiar mai multe), si nici un partid politic sau nici un om politic nu a tras un semnal de alarma, nu a reusit sã initieze vreun proiect de lege prin care stopeze macar excesele?

– Stiti foarte bine ca prima lege care au dat-o politicienii dupa revolutie a fost liberalizarea avorturilor. Democratia si libertatea a fost asociata, în randul unui segment de populatie fara credinta, cu imoralitatea si iresponsabilitatea fatã de viata celuilalt. Veneam dintr-o lume fara educatie in ce priveste respectul fata de viata. O lume fara Dumnezeu, lipsita de  sens spiritual. Dictatura comunista a interzis avorturile din motive demografice, de propasire a fortei de munca, nu din respect pentru sanctitatea vietii. Oamenii erau constransi de o lege si atat. Asa ca aceasta situatie exploziva se datoreaza liberalizarii avorturilor la un moment cand natiunea romana traia, în marea ei majoritate, intr-o lipsa totala de sens spiritual. Acest demers cu consecinte nebanuite pentru Romania a primit girul dat de presedintele tarii de atunci prin semnarea Decretului nr.1 punctul 8 din decembrie 89. Am recomandat printr-o interventie scrisa la Presedintia Romaniei cai de diminuare a ratei avorturilor efectuate la cerere, însa nu am primit nici un rãspuns. Avortul putea fi limitat si descurajat printr-o lege a ‘consimtamantului informat’ astfel incat sa nu fi ajuns la situatia ca Romania sa fie prima tara in lume la omorarea pruncilor. […]

– Ce actiuni, in mod concret, ar putea fi fãcute de catre sustinatorii pro-vita in prezent, in Romania, astfel incat efectele activitatii lor sa se cunoasca?

– Sunt cateva domenii in care, in mod concret,  organizatiile non-guvernamentale de tip pro-vita pot fi eficiente: educatia pentru viata in scoli, consilierea femeilor in criza de sarcina, oferirea de ajutor moral si material femeilor insarcinate, case maternale, adoptia copiilor abandonati, livrarea de informatii in mass-media despre realitatea si consecintele avortului, propunerea de proiecte legislative care pledeaza pentru viata si familie si bineinteles inainte de toate misiunea pe care o are fiecare crestin, indiferent de biserica din care face parte, sa faca cunoscut temeiul pentru care dorim sa salvam o viata de om, anume pentru eternitate si pentru Hristos Domnul vietii.

© Interviu realizat de Larisa Iftime, Asociatia Provita Media

/p/p

1 comentariu

LASĂ UN RĂSPUNS