Este adevărat că avorturile provoacă o vătămare din punct de vedere psihologic femeilor care trec prin această experiență? Instituțiile medicale și științifice cele mai avansate de astăzi, inclusiv American Psychological Association (APA), American Medical Association (AMA), National Academy of Sciences (NAS) și Academy of Medical Royal Colleges (AMRC) din Marea Britanie, ne asigură că nu, printr-o serie de afirmații similare care spun, potrivit NAS, că „femeile care fac un avort [nu] au probleme de sănătate psihică mai mari decât femeile care duc până la termen o sarcină nedorită”.
Dar comparația dintre avort și nașterea unui copil nedorit trece cu vederea un fapt bine documentat, dar rareori acceptat: multe avorturi – cel puțin unul din șapte în Statele Unite – sunt ale copiilor din sarcini despre care mamele afirmă că sunt dorite, nu nedorite. Dacă aceste avorturi sunt mai dureroase decât cele din sarcinile nedorite, atunci prin faptul că sunt ignorate, instituțiile de sănătate înțeleg în mod subtil adevăratul nivel de vătămare psihologică post-avort asupra femeilor.
Recent am cercetat datele din studiul National Longitudinal Study of Adolescent to Adult Health (studiul Add Health) pentru a vedea dacă o sarcină dorită afectează nivelul durerii psihologice resimțite după un avort. Rezultatul cercetării a fost publicat la sfârșitul anului trecut sub forma unui articol în revista medicala europeană Medicina. Studiul Add Health, recunoscut pe scară largă ca adunând cele mai reprezentative date culese din rândul populației Statelor Unite, este utilizat în mii de cercetări academice empirice. În plus față de măsurile extinse privind sănătatea mintală oferite de Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie (APA), Add Health a interogat aproape 4000 de femei în trei momente de-a lungul vieții – la vârsta de 15, 22 și 28 de ani, iar întrebările au fost următoarele: dacă au fost vreodată însărcinate, cum s-a terminat sarcina și dacă au dorit să aibă un copil când au rămas însărcinate.
Adunând aceste date, am descoperit că până la vârsta de 28 de ani riscul de tulburare afectivă – însemnând depresie, anxietate sau gânduri serioase de sinucidere – era de aproape patru ori mai mare (69% versus 18%) pentru femeile care avortaseră un copil dintr-o sarcină dorită, comparativ cu cele care duseseră sarcina până la capăt. În mod cert, avortul copiilor din sarcinile dorite provoacă mult mai multă afecțiune psihică, iar copiii născuți din sarcini dorite provoacă mult mai multă bucurie, comparativ cu sarcinile nedorite.
Avortul copiilor doriți apare cel mai adesea din cauză că, deși mama s-ar putea să-și dorească copilul, ceilalți implicați sunt cei care nu-l doresc. În datele examinate din studiul Add Health, una din cinci femei care a făcut o dată un avort declară că a oprit o sarcină pe care și-o dorise. În anchetele asupra pacientelor întocmite de instituțiile medicale care fac avorturi, mai mult de o treime dintre femei declară că au făcut pe placul partenerului sau al părinților când au decis să avorteze. O cercetare făcută de Institutul pro-life Elliott estimează că „30 până la 60% dintre femeile care au avortat au făcut-o sub presiunea altor persoane.”
Pot fi, de asemenea, și alte tipuri de presiune. Într-un sondaj care chestiona asupra experienței de la clinică, cele mai multe femei declarau că se simt nesigure în privința întreruperii de sarcină sau grăbite să facă avortul, iar două treimi declarau că nu au primit deloc sau foarte puțină consiliere. Filmul Unplanned, lansat în 2019, bazat pe relatarea la persoana întâi a unei foste directoare de clinică specializată în avorturi, Abby Johnson, dramatizează cu un ochi rece și detașat procesul tipic care are loc în cazul admiterii pacientelor să facă avort, care are de-a face mai mult cu presiunea financiară implicată de avorturi decât cu monitorizarea atentă a femeilor pentru detectarea unor probleme certe sau potențiale de sănătate mintală. Multe femei este de înțeles că ajung să aibă remușcările sau regretul specific cumpărătorului în privința deciziei de a face avort.
Cercetarea mea empirică este în mod semnificativ prima care examinează avortul copiilor din sarcini dorite. Pentru cei mai mulți cercetători din această zonă de interes, aceste avorturi sunt invizibile deoarece nu se conformează mitului nescris al „avortului terapeutic”, în funcție de două tipuri de sarcini: sarcina dorită, când toți copiii sunt născuți, și sarcina nedorită, când toți copii sunt avortați.
Criticii și editorii au afirmat în repetate rânduri că „nu văd sensul” sau sunt „uimiți” de ideea ca o femeie poate privi retrospectiv și poate spune că de fapt ar fi vrut să păstreze copilul pe care l-a avortat, deși admit că femeile în mod obișnuit duc până la capăt sarcini nedorite și că „foarte multe femei își exprimă o anumită confuzie legată de avort” în clinică. Mai mulți comentatori mi-au spus că o femeie care a avortat probabil că prin definiție nu și-a dorit sarcina și astfel, în interviurile din studiul Add Health, nu ar fi putut răspunde așa cum în mod clar a răspuns. Studiul care arată poziția organizației AMRC se referă la această polarizare și admite explicit că toate sarcinile care se termină cu un avort sunt nedorite, excluzând din discuție cele mai dureroase tipuri de avort.
Încercarea de a trece cu vederea cele mai tulburătoare tipuri de avort nu este singurul punct orb al experților în medicină. Chiar dacă ar fi adevărat că femeile nu „au probleme de sănătate psihică mai mari” când fac un avort comparativ cu ducerea la termen a sarcinii, astfel de afirmații ratează total adevărul. Premisa sănătății mintale pentru avortul legal atât de răspândit este nu doar că acesta nu ar afecta psihic femeile, ci că acestea ar avea un beneficiu de pe urma lui, comparativ cu ducerea la termen a sarcinii.
Deși cercetătorii au dezbătut îndelung dacă problemele de sănătate mintală ale femeilor după avort sunt semnificativ mai mari sau mai mici, până acum, după 45 de ani de cercetare, niciun singur studiu (din ceea ce știu) nu a stabilit un beneficiu psihologic relevant din punct de vedere statistic pentru femeile care au făcut un avort comparativ cu cele care au născut un copil. Declarațiile privind avortul „nevătămător” ratează să ia în considerare și faptul că un „avort terapeutic” care să îmbunătățească sănătatea mintală a femeii – care este premisa Deciziei Roe vs. Wade din Statele Unite și justificarea pentru avortul legal din majoritatea țărilor occidentale – nu are dovezi la bază.
Ceea ce este în beneficiul sănătății mintale a unei femei însărcinate, afirmă în mod repetat studiile, este nașterea copilului. În studiul meu riscul tulburării afective a fost cu 29% mai mic până la 13 ani după ce unul sau mai mulți copii s-au născut din sarcini dorite și cu 12% mai mic chiar când un copil din sarcină nedorită a fost adus pe lume. Efectul psihologic deplin al unui avort, prin urmare, trebuie măsurat nu doar prin gradul absolut de durere pe care o femeie poate (sau nu) să o simtă, ci și prin costul de oportunitate al pierderii beneficiului psihologic – născut din bucurie, dintr-un întreg proces de creștere și educație, chiar și din zbatere – oferit de un copil pe care nu l-a avut.
