Partea I | Partea a II-a | Partea a III-a | Partea a IV-a | Partea a V-a | Partea a VI-a | Partea a VII-a (ultima)
XII. 9. Sfintele Scripturi și învățătura Bisericii condamnă fără echivoc relațiile homosexuale, văzând în ele o pervertire păcătoasă a naturii umane create de Dumnezeu.
„De se va culca un bărbat cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire” (Leviticul 20:13). Biblia relatează despre o pedeapsă grea la care Dumnezeu a supus poporul din Sodoma (Facerea 19: 1-19) tocmai pentru păcatul sodomiei. Sf. Pavel, descriind starea morală a păgânilor, caracterizează relațiile homosexuale ca încadrându-se printre cele mai „neruşinate patimi” şi perversiuni care pângăresc trupul: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Romani 1: 26-27). „Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”, scria Apostolul către poporul din Corintul depravat (1 Corinteni 6: 9-10).
Tradiția patristică denunță în mod clar și categoric orice manifestare a homosexualității. Învățătura celor doisprezece Apostoli, lucrările Sfântului Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa și Fericitului Augustin și canoanele Sfântului Ioan Postitorul – toate reflectă învățătura neschimbătoare a Bisericii potrivit căreia relațiile homosexuale sunt păcătoase și trebuie condamnate. Persoanele implicate în astfel de relaţii nu au dreptul să fie membri ai clerului (Grigorie cel Mare, Canonul 7, Grigorie de Nyssa, Canonul 4, Ioan Postitorul, Canonul 30). Adresându-se celor care s-au întinat cu păcatul sodomiei, Sfântul Maxim Grecul îi îndeamnă: „Priviţi la voi înşivă, blestemaţilor, la ce plăcere murdară vă dedaţi! Căutaţi să lepădaţi cât mai curând posibil această prea dezgustătoare şi puturoasă plăcere a voastră, să o dispreţuiţi și să-i condamnaţi fără încetare pe cei care susțin că este nevinovată, ca pe nişte vrăjmaşi ai Evangheliei lui Iisus Hristos, care pervertesc învățătura Lui. Curățați-vă de această patimă infamă prin pocăință, lacrimi fierbinţi, milostenie – cât de multă puteţi – și prin rugăciune curată… Urâți din tot sufletul această nemernicie, ca să nu fiți sortiţi chinurilor iadului și morţii veșnice.”
În dezbaterea despre statutul așa-numitelor minorități sexuale în societatea contemporană se tinde ca homosexualitatea să fie recunoscută nu ca o perversiune sexuală, ci doar ca fiind una dintre „orientările sexuale” care au dreptul egal de a fi manifestate public şi respectate. Se susține, de asemenea, că înclinaţiile homosexuale sunt determinate de o predispoziție individuală înnăscută. Biserica Ortodoxă pornește de la convingerea neclintită că uniunea maritală instituită de Dumnezeu între bărbat și femeie nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu manifestările de perversiune sexuale. Ea consideră că homosexualitatea constituie o denaturare păcătoasă a naturii umane, care poate fi remediată prin nevoinţă duhovnicească, ce conduce la vindecarea și creșterea duhovnicească a persoanei. Dorințele homosexuale, la fel ca alte patimi care chinuie omul căzut, sunt anihilate prin Împărtăşanie, rugăciune, post, pocăință, prin lectura din Sfintele Scripturi și din scrierile patristice, precum și prin comuniunea cu credincioși care sunt gata să ofere sprijin duhovnicesc.
Tratând cu responsabilitate pastorală persoanele cu înclinații homosexuale, Biserica se poziţionează cu fermitate împotriva tendinţei de a prezenta aceste înclinaţii păcătoase ca fiind „normale” și, mai mult, ca fiind „calităţi” cu care aceste persoane trebuie să se mândrească și care pot fi luate chiar ca model. Din acest motiv, Biserica denunță orice propagandă a homosexualității.
Fără a nega nimănui dreptul fundamental la viață, la respectul faţă de demnitatea fiinţei umane și la participarea la treburile publice, totuşi, Biserica consideră că cei care promovează înclinaţiile homosexuale nu trebuie admiși în funcţii în domeniul educaţional și nu trebuie să li se îngăduie să desfăşoare alte activități cu copii și tineri, să ocupe posturi superioare în Armată și în instituţiile de corecţie.
Uneori, înclinaţiile sexuale pervertite se manifestă sub forma sentimentului nefiresc al apartenenței la sexul opus, consecinţa fiind încercarea persoanei respective de a-și schimba sexul (transsexualitatea). Dorința cuiva de a-şi schimba sexul care i-a fost dat de Creator poate avea consecințe vătămătoare asupra dezvoltării ulterioare a acestui om. „Schimbarea de sex” prin tratament hormonal și prin operație chirurgicală a condus în multe cazuri nu la soluționarea problemelor psihologice, ci la agravarea lor, provocând o profundă criză interioară. Biserica nu poate încuviinţa o astfel de „revoltă împotriva Creatorului” și nu poate recunoaşte ca fiind validă schimbarea artificială a sexului. Dacă „schimbarea sexului” unei persoane are loc înaintea botezului său, el sau ea poate fi admis(ă) să participe la această Taină ca orice alt păcătos, dar Biserica îl/o va boteza ca aparținând sexului cu care s-a născut. Hirotonirea și cununia oficiată în Biserică nu sunt admise în cazul unei astfel de persoane.
Trebuie făcută diferenţa între transsexualitate şi identificarea greșită, în faza embrionară, a sexului cuiva, dintr-o eroare a medicilor cauzată de dezvoltarea patologică a caracteristicilor sexuale. În acest caz, remedierea pe cale chirurgicală nu constituie o schimbare a sexului.
