Am început să identific un tipar comun de viață printre femeile pe care le cunosc: ele au note aproape perfecte la școală, sunt sportive, au un grup de prieteni apropiați, o viață de credință vie și o familie care le adoră. Ele doboară recorduri sportive la școală, îi impresionează pe profesori cu performanțele lor și sunt mereu surse de inspirație pentru alții când vine vorba de sârguință și etica muncii. În mijlocul tuturor acestor lucruri minunate însă, pe nesimțite ies la iveală semnele unei probleme latente: schimbări dramatice în dietă, ore multe de antrenament, multe straturi de bluze una peste alta, probleme de personalitate, lipsă de energie, absența ciclului menstrual. Asemenea lucruri trec de obicei neobservate.
Situația continuă în felul acesta până când într-o zi tânăra femeie se prăbușește în leșin. Trupul ei pur și simplu cedează. Se dă vina pe dezechilibre hormonale și insuficient somn, tânăra își propune să-și schimbe stilul de viață. Dacă are noroc, medicii își vor da seama și vor admite că toate aceste comportamente sunt semne ale instalării unui necruțător stăpân de sclavi: dismorfia corporală și dereglările alimentare.
În timp ce mortalitatea directă cauzată de dereglările de nutriție e mai puțin obișnuită – doar una din 500 de femei sub vârsta de patruzeci de ani moare din această cauză, morbiditatea sau boala fără vindecare este endemică. Se estimează că una din cinci femei va suferi de dezechilibre nutriționale, cu toate că mulți cred că cifra este subestimată. Aceste afecțiuni apar cel mai adesea în adolescență sau prima tinerețe, anii decisivi pentru maturizarea aparatului reproducător. Era COVID 19 a fost mai cu seamă crudă și a adus cu sine izolare socială, creșterea numărului de internări și a listelor de așteptare pentru consultații la clinici.
În cercurile mele de cunoștințe, explicațiile standard se aplică doar rareori. La doar puține din prietenele și cunoștințele mele se poate spune că problema e cauzată de goana după trupul perfect în bikini, de dorința de a atrage privirile bărbaților sau de a posta pe Instagram fotografii cu trupuri sculptate perfect. Acestea sunt femei credincioase, inteligente și bune. Însă într-un anume fel au devenit și ele profund convinse de ideea că trupurile lor ocupau prea mult spațiu și aveau nevoie să scadă în dimensiuni.
Cultura morții s-a infiltrat printre noi într-un fel pe care rareori îl conștientizăm. Deghizată sub haina grijii față de „sănătate și stare de bine”, dismorfia corporală și tulburările de nutriție au convins femeile că trupul lor trebuie manipulat, maltratat și făcut cât mai mic cu putință. Luptându-se să supraviețuiască, trupul adesea își stopează procesele reproductive. Mai mult sau mai puțin conștient, această ură față de corp ascunde în sine și multe păreri îndoielnice cu privire la fertilitate. Sunt în joc aici aceleași puteri.
Lucrurile se întâmplă la fel și la scara mai mare a întregii societăți. Ostilitatea față de actul de a da naștere vieții este spiritul din umbră al încercărilor de a elibera femeile de discriminarea reproductivității asimetrice. În lupta pentru eradicarea oprimării și inegalității, mulți au identificat obstacolul ca fiind de natură fizică, presupunând că acesta va dispărea deîndată ce fertilitatea va putea fi ținută sub control strict. Acum, la decenii de la instaurarea regimului global al contraceptivelor, este drept să recunoaștem că planul nu a funcționat. Nu am devenit mai puțin nefericiți, ci dimpotrivă.
Reacceptarea trupului ca pe un dat bun și afirmarea deplină a unicității biologice unice a femeii sunt singura cale spre adevăratul feminism.
Darul trupului nostru
Indiferent dacă o femeie naște sau nu copii, fertilitatea ei e o realitate care determină felul în care ea vede lumea într-un mod real și concret. Rolurile sociale ale bărbaților și femeilor sunt flexibile, însă orientarea spre maternitate sau paternitate curge din realitatea corporală a omului. Nu ar trebui să lăsăm variabilele să obstrucționeze această realitate.
Anticii Aristotel și Platon mai ales, au recunoscut reproducerea ca fiind imitarea divinității, chiar și în cele mai simple ființe care sunt plantele. Fiecare ființă, reluând lucrarea Celui care nu se mișcă dar care mișcă toate lucrurile, tinde să obțină o existență eternă, neschimbătoare prin crearea unei alte ființe aidoma ei. Dumnezeu este însăși ființa, esența Lui este existența. A fi pur și simplu înseamnă a participa în ființarea divinului, iar a fi generator de viață înseamnă a acționa ca un împreună-creator cu Dumnezeu în aducerea în existență a unor ființe viitoare. Acesta e un concept dezvoltat pe deplin în tradiția metafizică a creștinismului. Iată cum forța generatoare este calitatea cea mai impresionantă a ființelor vii. Poate că de aceea percepem în general dispariția speciilor, infertilitatea și moartea ca tragedii. Și totuși putem fi adesea păcăliți să credem altfel.
Ostilitatea aceasta împotriva fertilității își are începuturile tocmai în grădina Edenului, unde apare foarte clară misiunea anti-viață a șarpelui. El o strânge cu ușa pe femeie în mod intenționat și este în stare să tulbure ordinea creată, promovând haosul și entropia. Abilitatea de a da viață a Evei reflectă creativitatea lui Dumnezeu, o forță pe care bărbatul o controlează mai de la distanță, ceea ce face ca amenințarea mai mare să vină de la femeie. Cu toate că dieta diabolică a lui Satan nu avea aprobarea divină, ispita care spunea că este mai de dorit, mai atrăgătoare și mai în control a fost irezistibilă. Totuși, într-un minunat paradox al milei, Dumnezeu poruncește ca puterea de a da viață a femeii să fie cea care să ducă în cele din urmă la distrugerea distrugătorului vieții.
Oamenii au eșuat adesea în a cuprinde acest mister. Maniheismul și gnosticismul – ambele dorind a asocia materia cu răul și spiritul cu binele – au amenințat viziunea creștină clasică asupra trupului, cunoscută încă din primele secole ale Bisericii. Aceste filozofii scot și azi capul la lumină. Cu ale cuvinte, tindem să dăm vina pe trup pentru toate lucrurile. Când ne doare, obosește, râvnește sau decade, căutăm să ne detașăm de adevărata problemă. „Mă doare capul”. „Trupul mi-e așa de obosit”. Încercăm să ne disociem de neajunsurile lui, de parcă trupul ar fi lanțul care ne leagă de mortalitatea și imperfecțiunea noastră. Vorbind despre moarte, mulți creștini anticipează eliberarea din trupuri și chiar se bucură de ea, de parcă învierea trupului ar fi menționată doar într-o notă de subsol și nu în partea centrală a poveștii.
Când dăm vina pe trup, sufletul simte o falsă eliberare, aproape o stare de neprihănire. Însă cu cât dăm mai mult vina pe trup, cu atât ne împlinim mai puțin pe noi înșine. Esența umanității, unitatea între trup și suflet e subminată atunci când blamăm trupul și tindem să ne distanțăm de el. a considera trupul ca pe un instrument al minții, unul care trebuie să reflecte preocupările minții este o viziune irațională asupra naturii umane și este – în practică- imposibilă. Trupurile noastre nu vor executa niciodată exact acele acțiuni pe care le dorește mintea.
Căutarea după sănătate
Dacă femeia devine convinsă că trupul ei e sursa nesiguranțelor pe care le trăiește și că-și poate ține în frâu natura ei trupească prin dietă și exerciții fizice, va continua la nesfârșit ciclul învinovățirii. În căutarea după „sănătate”, multe femei se supun unor regimuri inumane de reguli urmate cu scrupulozitate și disciplină. Înțeleasă corect, sănătatea slujește menținerii virtuților trupului, care se manifestă la rândul ei printr-o unitate trupească funcțională și integrată. Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi, acest lucru se traduce prin eforturi îndârjite de a ciopli din trupurile noastre și de a reduce din spațiul pe care-l ocupă și literalmente din greutatea lui.
Tiparul acesta este unul comun în rândul tinerelor femei din diferite medii și convingeri. Învățăm să vedem în imaginea proiectată a trupurilor noastre un scop care, odată atins, ne va satisface. Ne lăsăm îmbătate de vocile care ne spun care metode „funcționează”. Influencerii de „fitness și frumusețe” sunt plătiți ca să ofere recomandări femeilor mai impresionabile. Odată ce vizualizăm materiale video sau dăm „like” la postări care promovează diete extreme sau exerciții fizice, algoritmii deștepți ai aplicațiilor din social media ne vor alimenta cu tot mai multe. Ne tot spunem că trupul nostru e prea mare, prea ridat, prea gras, prea plin de cicatrici și prea desfigurat. Fotografiile unor trupuri perfecte ne întăresc această convingere. Aproape toate am căzut pradă nevoii de a posta pe Instagram pentru a ne obține afirmarea, lucru care întreține o buclă de feedback alimentată de dopamină. Odată ce vreo câteva din cunoștințele tale comentează că ești drăguță, pur și simplu vrei să tot auzi asta iar și iar.
Virtutea, se pare, nu generează atâtea clickuri. Probabil că dieta de care ducem lipsă e mai degrabă una de hrană spirituală. La început, când Adam și Eva sunt condamnați să-și câștige pâinea cu sudoarea frunții și să aducă viață din pământ cu durere, nu trupul era vinovatul. Alegerea liberă a părinților noștri de a încălca legea divină a venit nu din trup, ci din voința lor răsturnată.
Geneza ne spune că Dumnezeu se uită la toate cele ce le-a creat și le numește bune. De fapt, abia după ce a creat bărbatul și femeia, trup și suflet, El numește creația „foarte bună”. Cu toate că trupul ajunge rănit ca urmare a Căderii, nimic din materia creată nu a devenit rău în sine, ci doar deosebit de vulnerabil la efectele păcatului.
Tulburarea de alimentare e o boală mentală și o cruce greu de dus. Cântecul ei de sirenă e cât se poate de real. Și cum putem combate această tentație? Decât să ne ignorăm sănătatea sau să ne anulăm abonamentul la sala de fitness, răspunsul începe de la o întoarcere la ce însemna respectarea trupului ca fiind „foarte bun”, iar sănătatea ca pe un factor important care ne ajută să păstrăm această bunătate.
Sănătatea e o virtute a caracterului nostru, prin care acționăm în mod deliberat într-un fel care ne împlinește natura noastră. Ea constă în găsirea unui echilibru între mâncat, băut și mișcare prin care ne păstrăm funcționalitatea. În mod unic, sănătatea e o valoare direct legată de ființă-ființare, căci prin sănătate noi continuăm să existăm ca atare. După cum afirmă Toma de Aquino, existența și bunătatea sunt convertibile, pentru că toată ființa e menținută în existență de Dumnezeu și participă în El, care este bunătatea prin excelență. Așadar, pur și simplu a exista echivalează cu a fi bun, după cum afirmă Geneza. Susținerea vieții și funcționarea ca organism sunt deci inextricabil legate împreună cu viața cea bună și integrarea în Însuși Dumnezeu.
Pentru o recuperare a fertilității noastre
Pentru femeie, al cărei trup este din punct de vedere reproducător mai complex, capabil să susțină atât viața ei, cât și a altuia, este cu atât mai adevărat acest mister al ființei-existență, al bunătății și generativității. Avem nevoie de cultivarea uimirii în fața acestui mister, prin cuvintele și acțiunile noastre. Limbajul trupului, văzut ca dar pentru lume, așa cum este formulat în Teologia trupului a Papei Ioan Paul al II-lea poate fi de mare ajutor aici, însă doar dacă ne gândim mai general la trup și nu doar la sex.
Femeile trebuie să contribuie la crearea unei culturi a vieții în opoziție față de cultura morții. O cultură a vieții trebuie să admită că „modelul trupului” care circulă azi este fundamental neospitalier vieții. E uimitor cât de mult ne idealizăm un tip de trup care adesea dispune de prea puțină grăsime pentru a susține ciclul menstrual. Cunosc cel puțin o jumătate de duzină de tinere care au cicluri foarte dereglate sau chiar absente, la o vârstă la care trupurile lor ar trebui să fie în plină fertilitate. Mentalitatea noastră contraceptivă a dat naștere unei mulțimi de femei care aleg dinadins această stare. Însă un sistem reproducător sănătos e văzut de mulți specialiști în sănătate ca fiind cel de-a cincilea semn vital la femei, după temperatură, puls, respirație și tensiunea arterială. Dacă trupului femeii i se ia această putere de a da viață, de ce continuăm să credem că ea se va simți mai vie decât este normal?
Cum își vor putea femeile recăpăta fecunditatea, însăși capacitatea lor de reproducere? Felul în care vorbim despre trupurile noastre și în care ne purtăm cu ele este crucial. Nu vrem să sugerăm că trebuie să umblăm tiptil în preajma cuvintelor cheie, ci doar să recunoaștem că suntem fără îndoială afectați de comentarii în bine sau în rău. În mod ideal, comportamentele virtuoase și atitudinile pozitive despre trup încep de acasă. Respectul se practică prin limbaj și acțiune. Dacă vrem să redeșteptăm admirația noastră pentru creație și creatorii de vieți, nu vom mai putea continua să urâm trupul sau să dăm vina pe el. Trupul femeii este cununa Creației, ocupând statutul râvnit de ultimul executat, dar primul intenționat.
Marele paradox al feminismului recent este că el încearcă să pună femeile pe loc egal cu bărbații, prin manevra de a le fura natura dătătoare de viață. E vremea să respingem această minciună atât de dăunătoare și de periculoasă. Fertilitatea nu e o limitare. Ea este un dar.
