Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU) a luat ieri o decizie cu implicații foarte importante, și anume că Uniunea Europeană nu poate accede în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Opinia nu este încă online – deocamdată este disponibil doar un comunicat de presă. UPDATE 28 decembrie 2014: Decizia CJUE în limba română.
Întrucât se impun explicații și clarificări, Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, sau pe scurt Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este un acord multilateral ai cărui semnatari sunt statele membre ale Consiliului Europei. CEDO a intrat în vigoare în 1953 și cuprinde 47 de state-părți. Brațul legal al CEDO este Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cu sediul la Strasbourg), cu același acronim, CEDO, iar cel politic este Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. A nu se confunda cu CJUE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cu sediul la Luxemburg) și nici cu Parlamentul European, Consiliul European sau Consiliul Uniunii Europene, acestea din urmă organisme ale UE unde sunt membre doar 28 de state. Ne cerem scuze, dar nu noi am inventat acest stufăriș de titulaturi și atribuții, stupid și confuz, caracteristic de altfel birocrației europoide!
Judecătorii CJUE au stabilit că nu există nicio bază legală în Tratatul Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona) care să permită UE ca entitate să devină parte semnatară a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Având în vedere zecile de materiale publicate aici pe tema judecătorilor Curții CEDO care își depășesc tot mai des atribuțiile devenind din magistrați, legiuitori (vezi spre ex. interviul cu directorul European Center for Law and Justice, Gregor Puppinck), vestea este bună pentru noi.
Curtea CEDO nu va putea deci să impună UE propria interpretare a drepturilor omului inspirată din „activismul judiciar”. În același timp, este de reținut că CJUE are o competență mult mai restrânsă decât Curtea CEDO și nu se poate ocupa de litigii care nu sunt de competența Uniunii Europene (cum ar fi problematica avortului, de exemplu, care este considerată o politică a subsidiarității și lăsat în seama statelor membre). La fel de important este că judecătorii CJUE emit hotărâri care sunt mult mai puțin tributare ideologic (vezi spre exemplu cazul Greenpeace c. Brustle, din care s-a născut Inițiativa cetățenească Europeană „Unul dintre Noi”.)
Întrebarea la care așteptăm acum un răspuns este cine va avea ultimul cuvânt de spus în materie juridică: CEDO sau CJUE? În trecut au existat spețe în care aplicanții („reclamanții”) au contestat legislația UE la CEDO. Spre exemplu, cazul Matthews c. Regatul Unit, în care CEDO a decis că excluderea locuitorilor Gibraltarului de la participarea în alegerile pentru membrii britanici ai Parlamentului European a fost o violare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Deși adresat formal guvernului britanic, contestația s-a făcut la adresa unui act legal al Uniunii Europene… (va urma)
