Lumea zilelor noastre este prinsă între două posibilități în ceea ce privește viitorul: pe de o parte, o alianță multipolară care vine în apărarea statelor naționale suverane și este organizată în jurul unei paradigme bazate pe gândire în perspectivă, optimism în materie științifică și cooperare reciproc avantajoasă, și, de cealaltă parte, o paradigmă unipolară bazată pe guvernare mondială, depopulare și gândire cu sumă nulă, care promovează un program de resetări majore, pandemii controlate și războaie.
În prezent, este mai important ca oricând să înțelegem aceste două paradigme antagonice. Un punct important de plecare în acest sens se regăsește în mentalitatea alarmantă a arhitecților Marii Resetări, care, în acest moment, împing societatea către „a patra revoluție industrială” în cadrul căreia se consideră că, din cauza automatizării și a inteligenței artificiale, marea parte a omenirii va deveni „demodată”.
Această perspectivă a fost descrisă în repetate rânduri de filozoful de frunte al Forumului Economic Mondial, Yuval Harari, după cum urmează:
„Este posibil ca tehnologia să afecteze societatea umană și chiar sensul vieții umane în numeroase feluri, de la crearea unei clase inutile la nivel mondial și până la apariția colonializării datelor și a dictaturilor digitale”.
În primul articol din această serie am analizat reorganizarea mișcării eugenice după cel de al Doilea Război Mondial, în urma cererii formulate de Sir Julian Huxley, și anume ca „inimaginabilul să devină, din nou, imaginabil”.
În această a doua parte vom face un salt puțin mai mare înapoi în timp pentru a înțelege mai bine care a fost cauza apariției pervertirii științei cunoscute sub denumirea de „eugenie”, ca nouă religie bazată pe știință în secolul al XIX-lea, înainte de a trece la partea a treia (De la Russell către Wiener: Ascensiunea ciberneticii și a transumanismului).
Ipotezele sistemului închis al darwinismului social
Există câteva elemente fundamentale care trebuie să fie înțelese cu privire la știința eugeniei, cunoscută și ca „știința purificării fondului genetic uman prin eliminarea contaminării nedorite”, care a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Această „știință” a apărut în urma aplicării teoriilor lui Darwin privind selecția naturală și „supraviețuirea celui mai bine adaptat” în procesul de eliminare, de către societatea umană, a celor inadaptați și s-a bazat pe anumite ipoteze fundamentale, printre care se numără:
- ipoteza că umanitatea este un sistem modelat în întregime de forțele materiale ale constrângerilor de mediu și ale geneticii
- ipoteza că acest sistem este în mod fundamental închis și, de aceea, entropic (supus legilor imuabile ale câștigurilor în scădere, ghidate de o moarte termică inevitabilă)
- ipoteza că forța creatoare a mutațiilor genetice care ghidează apariția unor mecanisme biologice noi este în mod fundamental aleatorie
- ipoteza că acest caracter aleatoriu nu poate fi evitat decât prin apariția unei noi epoci a inginerilor sociali care gestionează umanitatea la toate nivelurile acesteia – economic, psihologic, cultural și chiar genetic.
Contemplarea unei epoci viitoare în care știința eugeniei ar urma să înlocuiască religiile lumii, astfel cum cugeta în 1905 fondatorul școlii, Sir Francis Galton (vărul lui Charles Darwin):
„Este ușor să dăm frâu liber imaginației bazându-ne pe ipoteza unei acceptări sincere și complete a eugeniei ca religie națională”.
Progresele majore care au condus la schimbarea paradigmei până la sfârșitul secolului al XIX-lea au avut drept rezultat o nouă eră petrochimică/electronică. Beckerel, Roentgen, Curie, Rutherford, Planck și Einstein, prin noile lor descoperiri în domeniul fizicii atomice, au contribuit, de asemenea, la schimbarea ideii pe care omenirea o avea despre spațiu, timp, energie și materie.
Aplicarea în practică a acestor descoperiri sub forma progresului științific și tehnologic în slujba umanității a distrus rapid bazele „legilor populației” ale lui Thomas Malthus, care presupuneau că invenția umană nu ar putea niciodată să domine limitele naturii, necesitând întotdeauna o „păstorire științifică” în măsură să controleze creșterea populației de la un nivel situat deasupra controlului exercitat de națiuni.
Însă, în pofida faptului că se întrezărea o speranță autentică pentru o nouă eră a descoperirilor și a progresului, era în joc ceva necurat.
Acesta a fost momentul în care factorii de conducere care reprezentau Imperiul Britanic erau preocupați cu soluționarea unei provocări existențiale: suveranitatea națională se dovedise mult mai puternică decât anticipase oligarhia financiară din Londra și își făcea apariția ceva nou care putea să submineze pentru totdeauna sistemele geopoliticii hobessiene „cu sumă nulă”.
Menținerea uniunii, în mare parte datorită unei alianțe strategice Rusia-SUA, a condus la o înfrângere de răsunet a forțelor britanice în Londra, pe Wall Street, în slavocrația din sud, precum și în Canada Britanică.
Pe măsură ce politicienii de frunte adepți ai lui Lincoln adoptau cu rapiditate „sistemul american de economie politică” pentru a-și elibera națiunile de manipularea Imperiului, tot cu rapiditate își făcea apariția un nou sistem global. În timp ce sistemul american era un sistem fundamental deschis, bazat pe progres tehnologic nelimitat și pe faptul că banii erau aserviți suveranității naționale, sistemul britanic era fundamental închis, bazat pe cultul banilor și pe controlul acestora de către finanțiști privați, pe sclavia prin îndatorare și pe tranzacții speculative. În timp ce primul sistem punea accent pe producție, celălalt se baza exclusiv pe jefuire în mod parazitar.
Henry C. Carey (consilierul economic principal al lui Abraham Lincoln) a prezentat în mod explicit această dihotomie în momentul în care a prevăzut natura globală a războiului civil iminent din SUA, în lucrarea sa Harmony of Interests (Armonia intereselor) din 1852:
„Lumea se află în fața a două sisteme. Unul urmărește să sporească ponderea persoanelor și a capitalului în comerț și transporturi, și, prin urmare, să reducă ponderea persoanelor și a capitalului în producerea de mărfuri cu care să se facă comerț, evident în condițiile unor câștiguri diminuate pentru munca tuturor. În timp ce celălalt urmărește să sporească ponderea persoanelor în activități de producție și să reducă ponderea persoanelor în comerț și transporturi, în condițiile unor câștiguri mai mari pentru toți, oferind muncitorilor salarii bune, iar proprietarilor de capital profituri substanțiale…
Unul dintre sisteme urmărește pauperizarea, ignoranța, depopularea și barbaria; celălalt sistem urmărește creșterea bogăției, a confortului, a inteligenței, a acțiunilor concertate și a civilizației. Un sistem prefigurează războiul universal, iar celălalt pacea universală. Unul este sistemul englezesc; pe celălalt îl putem numi cu mândrie sistemul american, întrucât este singurul conceput vreodată cu scopul de a îmbunătăți și în același timp egaliza condiția oamenilor din întreaga lume.”
În 1872, pe când se ocupa cu coordonarea unui grup de economiști din întreaga lume care acordau asistență unor zeci de guverne pentru punerea în aplicare a acestui sistem, Carey a scris un tratat economic de combatere a teoriei malthusiene, denumit Unity of Law (Unitatea dreptului). Acesta a fost tratatul în care binecunoscutul economist și-a expus în întregime teoria sa cuprinzătoare cu privire la știința economică ca sistem fără sumă nulă de cooperare și de creștere economică creativă în cadrul marilor culturi:
„Marile popoare ale lumii ar trebui, fiecare în parte, să profite de dezvoltarea competențelor psihice și fizice ale fiecăreia dintre ele; astfel, fiecare și toate națiunile dobândesc competențe sporite de autoconducere pe măsură ce fiecare obține competențe din ce în ce mai mari în ceea ce privește controlul și dirijarea marilor forțe ale naturii; armonia tuturor intereselor naționale ar trebui să fie la fel de perfectă și de completă cum știm că este cea a persoanelor care formează națiunile.”
Înainte de 1890, viziunea optimistă a lui Carey cu privire la o nouă epocă a civilizației a fost exprimată perfect de William Gilpin, primul guvernator al statului Colorado și totodată fost bodyguard al lui Lincoln, prin propunerea sa de rețea feroviară globală din 1890 (Cosmopolitan Railway), care cuprindea studii aprofundate cu privire la proiecte de cale ferată care unesc toate colțurile lumii în cadrul unei noi culturi a progresului științific și tehnologic pentru toți. Gilpin a precizat în mod explicit că acest sistem urma să fie finanțat de bănci naționale, ceea ce va asigura credite pe termen lung în scop productiv, protecționism și educație universală pentru binele fiecăruia și al tuturor.
Gilpin a scris următoarele despre această viitoare lume postcolonialistă:
„Armele măcelului reciproc sunt date la o parte; pasiunile sângeroase sunt ținute sub control, constatându-se că o majoritate a familiei umane acceptă învățăturile esențiale ale creștinismului ÎN PRACTICĂ… S-a descoperit că există loc pentru virtute industrială și putere industrială. Masele civilizate ale lumii vin laolaltă; ele se luminează reciproc și fraternizează pentru a reface relațiile umane în armonie cu natura și cu Dumnezeu. Lumea nu mai este o tabără militară mânată exclusiv de principiile militare ale forței arbitrare și ale supunerii abjecte. Din aceste descoperiri și evenimente concomitente extraordinare se naște o ordine nouă, măreață, a relațiilor umane.”
Imperiul contraatacă
Imperiile nu dispar niciodată fără luptă, iar Imperiul Britanic nu a făcut excepție de la această regulă. Înainte ca Războiul Civil orchestrat de britanici în SUA să se încheie, la centrul ideologic de comandă de la Cambridge și Royal Society se reformula o nouă strategie imperială măreață.
Aceste rețele au generat un nou tip de administrare imperială sub forma Clubului „X” al lui Huxley (Huxley’s X Club) (c.1865), condus de un tânăr și talentat mizantrop pe nume Thomas Huxley (cunoscut și ca „Buldogul lui Darwin”), a cărui sarcină a fost aceea de a formula o nouă strategie măreață pentru menținerea Imperiului.
Cunoscând faptul că cel mai important război se poartă la nivelul conceptelor științifice susținute de societate (deoarece standardul nostru de autoreglementare politică se bazează în final pe standardele și legile care se găsesc în natură, fiind fundamentate pe acestea), Clubul „X” al lui Huxley a urmărit să aducă laolaltă toate ramurile majore ale fizicii, biologiei, economiei și sociologiei sub umbrela unei singure interpretări coerente bazată pe știința gradualistă, descriptivă și reducționistă.
Aceasta ar fi fost o nouă știință unificată, coerentă din punct de vedere intern, care ar fi aplatizat dovezile aferente tuturor salturilor creative care modelează întreaga natură biologică și nebiologică. Acest grup a realizat că, dacă natura ar putea fi modelată ca un proces închis, în declin și aleatoriu, atunci aceasta ar fi, de asemenea, lipsită de orice noțiune efectivă în materie de principii, justiție sau moralitate. Acest concept al naturii ar putea fi utilizat de imperii pentru a justifica pentru totdeauna exploatarea victimelor lor.
Deși teoriile lui Malthus (și corolarele lor economice din lucrările lui Mill, Smith și Ricardo) își îndepliniseră până atunci sarcina de a oferi o „justificare științifică” a Imperiului, era nevoie de ceva mai sofisticat, deoarece lumea începea să perceapă rapid înșelătoria, astfel cum a demonstrat Carey în lucrarea sa citită pe scară largă, „Unity of Law” (Unitatea dreptului) (1872):
„Dl. Malthus a fost determinat să inventeze o lege a populației prin intermediul căreia să îi exonereze pe cei bogați și puternici de orice responsabilitate pentru situația existentă, dându-le asigurări că sărăcia și nenorocirea de care erau înconjurați din toate părțile sunt rezultatul faptului că Creatorul a trimis pe pământ un număr mare de oameni pentru care nu a asigurat o masă unde să li se permită să mănânce, nici materiale cu ajutorul cărora să se poată îmbrăca. A oferit astfel teoria cu ajutorul căreia autorii de mai târziu au putut dovedi, așa cum se dorea, că, în Insulele Britanice, omul a devenit „un drog, iar „populația o pacoste”.
Pentru a pune în mișcare noua strategie imperială măreață, au fost activate imediat două noi grupuri de reflecție.
Primul dintre cele două grupuri se numea Societatea Fabian (Fabian Society), înființată în 1884 de un grup de intelectuali adepți ai eugeniei, condus de Sidney și Beatrice Webb, alături de George Bernard Shaw, autorul expresiei „măncători care nu sunt buni nici de abator”.
Curând după aceea, grupul a atras în rândurile sale personalități imperiale de prim rang, printre care H.G. Wells, elevul lui Thomas Huxley, Lordul Halford Mackinder, John Maynard Keynes și Lordul Bertrand Russell. Apoi, grupul a înființat o școală cu ajutorul căreia să îndoctrineze tineri talentați din elita mondială, numită Școala de Economie din Londra (London School of Economics).
În 1902, cel de al doilea grup de reflecție, numit Round Table Group (Grupul mesei rotunde) a fost înființat la Oxford sub controlul „ultranaționaliștilor” George Parkin și Lord Alfred Milner. La scurt timp după aceea, în tot Commonwealth-ul anglo-saxon au fost create filiale ale „Mesei Rotunde”, așa cum se descrie în lucrarea Anglo-American Establishment (Ordinea anglo-americană) a profesorului Carrol Quigley, publicată post-mortem.
Acest grup a fost finanțat din averea magnatului rasist al diamantelor Cecil Rhodes, autorizarea în acest sens fiind stabilită prin testamentul lui Rhodes din 1877:
„Să formăm același tip de societate, o Biserică pentru extinderea Imperiului Britanic. O societate ai cărei membri ar trebui să se regăsească în fiecare colț al Imperiului Britanic și să propovăduiască un singur scop și o singură idee. Ar trebui ca membrii societății să se regăsească în universitățile și în școlile noastre și prin mâinile lor să treacă tinerii englezi; chiar dacă doar un singur tânăr, poate, dintr-o mie, ar avea mintea și trăirile necesare pentru un astfel de scop, acesta ar trebui să fie încercat în toate felurile; ar trebui să fie testat pentru a se vedea dacă este rezistent, dacă are elocvență, dacă nu ține cont de detaliile mărunte ale vieții și, dacă se dovedește a fi așa, atunci să fie ales și obligat prin jurământ să servească pentru tot restul vieții în țara sa. Acesta ar trebui apoi să fie susținut, dacă nu are mijloace, de către Societate și trimis în acea parte a Imperiului unde se consideră că este nevoie de el.”
Trustul Rhodes s-a stabilit la Oxford, unde tinerele talente din întregul Commonwealth au primit burse Rhodes și au fost ulterior depersonalizate prin tehnici de spălare a creierului, devenind o nouă generație de înalți preoți imperiali, ghidați de edictul lui Rhodes care prevedea înființarea unei noi Biserici a Imperiului Britanic.
Aceste grupuri de reflecție urmau să coordoneze politica britanică, aceasta urmărind un dublu scop, și anume:
1) distrugerea oricărei gândiri creative de tip sistem deschis în economia politică și în știință,
2) subjugarea rasei în fața unei noi ordini feudale globale gestionate de o clasă de stăpâni.
În manifestul său intitulat Imperial Federation (Federația Imperială) (1892), George Parkin, cel care avea să devină co-fondatorul și administratorul Trustului Rhodes, a scris despre prăbușirea inevitabilă a Imperiului în cazul în care nu sunt anihilate „forțele dezintegratoare” ale statelor naționale suverane:
„Capacitatea noastră de organizare politică a ajuns la limită? Aceasta este întrebarea întrebărilor pentru poporul britanic. În viitor, din toată gama de posibile variații politice, nu există o problemă de o mai mare importanță, nu doar pentru poporul nostru, ci pentru întreaga lume, ca întrebarea dacă Imperiul Britanic va rămâne o unitate politică… sau dacă, cedând forțelor dezintegratoare, va permite ca fluxul vieții naționale să se despartă în mai multe canale separate.”
Aceste noi grupuri de reflecție nu au pierdut nicio secundă în punerea în aplicare a noii strategii mărețe.
Una dintre principalele forțe care urmau să coordoneze știința ani-creație a Imperiului a fost liderul Societății Fabiene și apostol de la Cambridge, Lordul Bertrand Russell și discipolul său David Hilbert. Aceștia au lansat în 1900 un nou proiect care urmărea să închidă întregul univers într-o cutiuță matematică lipsită de orice vitalitate creativă.
Această cutiuță avea să primească curând după aceea denumirea de „cibernetică” și „teoria sistemelor informaționale” din partea discipolilor lui Russell și Hilbert. Acest sistem va servi mai târziu drept bază pentru dezvoltarea transumanismului, a inteligenței artificiale și a celei de-a patra revoluții industriale.
(Va urma)
