[box type=”shadow”]Extras din cartea „Războiul împotriva familiei”, de William D. Gairdner, BPS Books, Toronto, Canada, 1992.[/box]
Partea a II-a | Partea a III-a | Partea a IV-a
„Tot ceea ce încercăm să facem este să luăm conotația morală și prejudecățile din homosexualitate” ─ Marie Laing, membru New Democratic Party, Alberta, Canada
„[Am] un devotament sănătos pentru depravare” ─ Gerald Hannon, activist homosexual, Toronto, Globe and Mail, 4 aprilie, 1992)
Tocmai la timp pentru Crăciunul anului 1978, „Gay Bob”, prima păpușă homosexual din lume, cu cercel albastru și bronzat de soarele Californiei, a fost pus discret pe rafturile de jucării din New York și San Francisco. Privirea lui sterilă întâlnea ochii confuzi a mii de copii altminteri fericiți, ai căror părinți se luptau să le explice inexplicabilul. Dar inventatorul său, Harvey Rosenberg, care a vândut peste 2000 de păpuși „Gay Bob” în primele două luni, nu avea acest gen de probleme. Motivația din spatele creației sale, a spus Rosenberg, extaziat de popularitatea lui Bob, a fost convingerea că toată lumea ar trebui să aibă curajul să se ridice și să spună ‘am dreptul să fiu ceea ce sunt’.
Cu toate acestea, „Gay Bob” a fost mai mult decât o afacere de bani. A fost o capitulare jalnică în fata pansexualismului modern ― adică a ideii, promovate cu cea mai mare înverșunare de mișcarea homosexuală în întreaga lume și de mulți „sexologi”, că sexul, indiferent de modul în care, sau cu cine, sau cu ce, este bun. Prezența lui Bob pe raft pentru cea mai mare celebrare a anului creștin a fost un atac direct asupra normalității așa cum este ea percepută de către copii, un afront la valorile a milioane de familii, precum și o expresie simbolică a războiului civil ce face ravagii în valorile lumii creștine. A fost, de asemenea, o mișcare foarte inteligentă. Propagandiștii din lumea întreagă s-au adresat direct minților tinere, proaspete, însetate de aprobare și dornice de a digera orice sistem de gândire pe care adulții doresc să le impună.
Nu ar trebui ca sexualitatea umană să se împletească intim cu scopurile superioare, morale ale vieții, să fie protejată și îndreptată în serviciul unor obiective sociale și spirituale și de procreație? Sau este sexualitatea umană, ca și o mare parte din ceea ce constituie valorile umane, doar o chestiune personală, cu nici un scop mai larg în care societatea ar trebui să aibă un cuvânt de spus? Răspunsul la această întrebare este răspunsul la întrebarea cum trăiește un popor.
La momentul când „Gay Bob” apărea, Platforma națională pentru drepturile homosexualilor din Statele Unite (scrisă în 1972 și susținută și de homosexualii canadieni) schimbase deja modul în care oamenii percepeau sexul și homosexualitatea. Platforma lor stridentă solicita, printre altele:
- eliminarea tuturor legilor care reglementează „vârsta pentru sex consensual”, permițând astfel adulților să aibă sex cu copii consensuali de orice vârstă sau de orice sex;
- abrogarea tuturor legilor împotriva sodomiei și împotriva prostituției infantile și a adulților;
- dreptul homosexualilor de a adopta în mod legal și de a avea custodia copiilor minori;
- abrogarea tuturor legilor care restricționează sexul și/sau numărul de persoane care intră într-o căsătorie.
Ar trebui să precizez că, în calitate de cetățeni ai unei țări libere, homosexualii trebuie să aibă aceleași protecții juridice ca orice alt cetățean atâta timp cât își păstrează pentru ei înșiși înclinațiile, dar niciodată aceleași privilegii. Și eu știu că există o mulțime de homosexuali respectabili, generoși și talentați. Dar nu asta este chestiunea aici. Problema este că homosexualii au încălcat pactul implicit al unei societăți conservatoare, care a fost întotdeauna de a tolera comportamentul privat nefiresc, dar niciodată de a-l aproba; și nici de a-i conferi vreo importanță publică; și cu siguranță nu de a forța acceptarea acestuia de către majoritate.
Dar, prin utilizarea conceptelor de drepturi individuale (ale omului) împotriva majorității pentru a legitima comportamentele nenaturale, homosexualii atacă în mod intenționat acest pact, și conceptul de familie naturală. Obosiți de stigmatul ‘nenatural’, homosexualii radicali doresc acum afirmarea valorilor și a comportamentului lor; ei doresc aceleași privilegii sociale și legale care revin celor care urmează normele morale ale societății, și sunt hotărâți să le obțină prin schimbarea însăși a moralității, chiar dacă asta înseamnă să distrugă societatea tradițională.
Așa că această discuție nu este despre indivizii homosexuali care își văd de treabă. Şi nici nu intenționează să rănească sentimentele cetățenilor homosexuali onorabili, dintre care mulți sunt la rândul lor extrem de tulburați de comportamentul homosexual și de agenda radicală. Mai degrabă, este vorba despre efectul teribil de distructiv al lobby-ului homosexual asupra instituțiilor noastre sociale și morale cele mai stimate. Aceste rânduri sunt un contra-atac asupra întregului proces și filozofiei homosexualității.
Pare de necrezut dar homosexualii radicali au devenit tot mai influenți începând din 1960, astfel încât, în 1977, Comisia federală privind drepturile civile a cerut (până în prezent fără succes) scăderea vârstei consensuale, de la 14 ani pentru actele heterosexuale și 18 ani ─ la acea vreme, pentru actele homosexuale, la 12 ani pentru ambele. O astfel de lege ar fi dat oricui „dreptul” de a abuza sexual copii consensuali în orice fel imaginabil, fără teamă de interferența părinților. Cu alte cuvinte, în conformitate cu o astfel de lege, tu, în calitate de părinte, nu puteai împiedica în mod legal o persoană de 40 de ani să-ți seducă fiul sau fiica de 12 ani dacă el sau ea „era de acord”.
În Olanda, din 2007, vârsta consimțământului pentru sex homosexual este de 12 ani ─ atâta timp cât părinții nu se opun în mod oficial. Astfel de legi, oriunde s-ar putea să apară în istorie, reprezintă întotdeauna o dezertare flagrantă a Statului de la obligația tradițională de a proteja familia și autoritatea părintească sănătoasă, de a ocroti copiii de părinții răi, de a apăra exclusivitatea sexuală a familiei și actul normal de procreare. Și presiunea continuă în același ritm.
Cum a fost posibil ca principiile de bază ale liberalismului occidental să fie preluate de astfel de grupuri speciale de interes care, cu ajutorul Statului, au deturnat aceleași principii liberale împotriva familiei ca instituție socială? Iată doar un exemplu de modul în care funcționează: homosexualii susțin că, în conformitate cu Carta canadiană a drepturilor și libertăților1 este discriminatoriu să impui diferite vârste de consimțământ bazat pe „orientarea sexuală”.
Ei bine, după două decenii de succese uimitoare în revoluția homosexuală împotriva societății și a familiei, vecinii nu au fost surprinși când, în august 1988, un anume Terry Pagel din Port Angeles, Washington, a fost ridicat de către poliție pentru sodomizarea unui copil de 13 ani plasat în mod legal în grija sa (‘foster care’) de către Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din acest stat. Departamentul a știut tot timpul că Pagel era homosexual, și a fost, de asemenea, conștient de faptul că un alt băiat în vârstă de 16 ani, de asemenea plasat în grija lui Pagel, fusese cu câteva luni în urmă condamnat pentru sodomizarea aceluiași băiat de 13 ani, în casa lui Pagel. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al departamentului, după cum se pare un apărător pasionat al așa-numitelor drepturi ale homosexualilor, a declarat că departamentul nu are „absolut nici o intenție de a schimba politica sa” privind plasarea copiilor cu probleme unor homosexuali declarați. (New Dimensions, ianuarie 1990). Pagel a susținut în apărarea sa că nu a forțat seducția băiatului de 13 ani de către băiatul mai în vârstă, și, prin urmare, potrivit raționamentului său, el nu a făcut nici un rău. De observat că el a utilizat scuza de „alegere liberă” (‘free choice’) în atacul său asupra tradiției.
Cu un an înainte, David Allen Lidsey din Florida, un „tată” în vârstă de 42 de ani, care a „adoptat” 11 băieți tineri, a fost descoperit că îi abuza sexual în mod curent. El a spus în drum spre închisoare, „am obținut mai mult de la acești băieți decât de la libertate”. Un alt homosexual, Robert Tucker, care a murit de SIDA la 57 de ani, adoptase în mod legal 17 băieți (Philadelphia Gay News, 1991).
[Nota traducătorului: un australian care, împreună cu partenerul său, a „cumpărat” un băiețel pentru 8.000 de dolari, l-a abuzat sexual de la vârsta de doi ani până la vârsta de șase ani și l-a „împrumutat” altor pedofili din Australia, Statele Unite, Germania și Franța, a fost condamnat, în 2013, la 40 de ani de închisoare în Statele Unite. Cei doi bărbați, care locuiau în California, au folosit documente falsificate în încercarea de a-l adopta. Băiețelul a fost educat să creadă că tot ceea ce i se întâmplă este normal și a fost invățat că, dacă este întrebat, să mintă și să ofere răspunsuri „corecte”. Detalii.]Sunt unii care spun că o mulțime de heterosexuali obișnuiesc să comită abuzuri de acest gen asupra copiilor așa că de ce sunt supărat când homosexualii o fac? Eu le răspund, DA, un număr alarmant de astfel de cazuri au avut loc deja (deși homosexualii, în mod proporțional, sunt mult mai predispuși la astfel de abuzuri). Copiii sunt vulnerabili la abuzurile și perversitățile adulților de ambele sexe. Cu toate acestea, până în jurul anilor 1870, societatea a încercat întotdeauna să-i protejeze pe cei mici prin elaborarea unor coduri morale stricte ─ și legi ─ împotriva proliferării unor astfel de acte, prin definirea lor ca fiind nefirești, și pedepsirea lor severă.
Dar acum, pentru prima dată în istoria civilizației moderne, am devenit atât de slabi din punct de vedere moral ─ așa de intimidați de noțiunea aberantă a „drepturilor” (bazate pe un concept al libertății fără legătură cu responsabilitatea sau datoria față de societate) ─ încât homosexualii au fost, fără îndoială, capabili să redefinească asemenea acte ca naturale și acceptabile. În consecință, noi astăzi adoptăm legi pentru a proteja astfel de acte, sau ceea ce este același lucru ─ eliminăm legile care le interziceau.
La urma urmei, este o mare diferență între a face ceva ce știi că este greșit, și a face ceva greșit, dar apărându-l ca pe ceva corect. Dar aceasta este direcția derivei noastre morale. Ca națiune, noi ne dăm deoparte de la sarcina grea de a face față și de a înfrunta o societate din ce în ce mai anormală. […]
Cum e posibil un astfel de conflict între moralitate și lege în națiunile democratice unde, în sondaj după sondaj, majorități covârșitoare declară că homosexualitatea este greșită și anormală? Generații după generații au spus-o întotdeauna de-a lungul istoriei scrise. Cu toate acestea, ne-am transformat, într-un ritm uimitor, în societăți homofile care, în numele unei presupuse „egalități”, subminează de zor familia naturală.
– Va urma –
_________
- Canadian Charter of Rights and Freedoms, concepută și inclusă în Constituție în 1982 datorită eforturilor depuse de guvernul prim-ministrului canadian Pierre Elliott Trudeau.