PRO VITA București

Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Evocare Ioan lexandru, la 24 de ani de la fondarea mișcării PRO VITA

La 15 mai ale ficărui an, membrii mișcării pentru apărarea vieții îl evocă pe profesorul Ioan Alexandru, poet și gânditor creștin, ebraist erudit, co-fondator al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și parlamentar din partea acestui partid în primele legislaturi...

Despre credința trăită la extrem: „O dimineață în cer”, de Sarah Williams

"Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte şi lucrurile slabe, ca să le facă de ruşine pe cele tari." (1 Corinteni 1:27) O viaţă fericită s-a transformat peste noapte în cel...

Reprezentanţii societăţii civile creştine şi candidatul independent Iulian Capsali au semnat Memorandumul pentru Familie

"Am scăpat de otomani, dar am devenit vasali față de corectitudinea politică!" Sâmbătă, 10 mai, a fost semnat la București Memorandumul pentru Familie, un document-program prin care 26 de asociații și organizații non-guvernamentale creștine îl mandatează pe Iulian Capsali să...

Cetatea Hazor, distrusă de Dumnezeu pentru uciderea pruncilor

Descrisă în cartea lui Iosua (11:10-13) ca fiind capitala orașelor-stat din Canaan, Hazor fost cucerită de Iosua în ceea ce a fost considerată ca una din cele mai importante victorii ale israeliților în campania lor spre Țara Făgăduinței, promisă...

Ești creștin? HAI LA VOT!

Se apropie alegerile europarlamentare din 25 mai. Cum votăm? Ca de obicei, așa cum majoritatea dintre noi am procedat de 24 de ani încoace, influențați de promisiuni sau de norul de fum aruncat în așa-zisele „dezbateri” din media? Dar, de...

Rusia: intenții de restricționare drastică a practicii „mamei surogat”

Parlamentarii ruși dezbat o nouă lege privind maternitatea-surogat (gestația pentru altul), lege care ar urma să restricționeze puternic această practică, actualmente haotică, scrie RT.com. Astfel, va fi interzisă „închirierea” mamelor surogat, va fi necesar un acord obligatoriu din partea...

Statul american Mississippi adoptă una din cele mai restrictive legi ale avortului din țară

Statul american Mississippi are de ieri una din cele mai restrictive legi ale avortului, după ce guvernatorul Republican Phil Bryant a promulgat legea care interzice avortul după 18 săptămâni de gestație, informează LifeSiteNews.com. Legea, care va intra în vigoare pe...

Olanda a ales între dreptul copilului și libertatea de expresie

Ziarul Le Monde informează despre decizia Curții Supreme din Olanda (Hoge Raad), luată vinerea trecută: Curtea a interzis definitv activitatea asociației Martijn, înființată în 1982 cu scopul de a determina opinia publică să accepte relațiile sexuale dintre adulți și...

„Legalizarea avortului nu îmbunătățește sănătatea maternă”. Declarație la reuniunea Comisiei ONU pentru Populație și Dezvoltare

Organizațiile americane Consiliul pentru Studii ale Familiei (Family Research Council), Asociația Americană a Obstetricienilor și Ginecologilor Pro-vita (American Association of Pro-Life Obstetricians and Gynecologists) și Institutul Catolic pentru Familie și Drepturile Omului (C-FAM) au remis împreună o declarație în...

Induced pluripotent stem (iPS) cells debate in Brussels

Membrii și afiliații Innovative Medicine Initiative (parteneriat public-privat european în domeniul cercetării și dezvoltării med&farma) găzduiește la Bruxelles un forum printre ale cărui teme de dezbatere este și cel al celulelor stem pluripotente, o alternativă etică la celulele stem...
spot_img

Urmăriți-ne