Provita Media

Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

Cum promovează marile organisme internaţionale avortul în lume

Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, Londra, 2002. Traducere și adaptare: Asociația Provita Media, www.provita.ro Naţiunile Unite Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945, de către 51 de ţări, inclusiv...

(Din nou despre) CONTROLUL POPULAŢIEI

In 2008, istoricul american Matthew Connelly a publicat o carte pe aceasta tema, intitulata Fatal Misconception – The Struggle to Control World Population. (“Confuzie fatala – Lupta pentru controlul populatiei lumii”), in care se gasesc multe raspunsuri la aceste...

O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal

Larisa Iftime (Provita Media) scrie pentru cotidianul BOR "Lumina" un nou articol pe tema actuală a diagnosticului prenatal, re-adus în atenţie de recentul caz de la maternitatea Giuleşti, unde s-a "aranjat", profitându-se de o lege ambiguă şi impotentă, pentru...

Despre controlul populaţiei la nivel internaţional

Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, Londra, 2002, în traducerea Asociaţiei Provita Media. A se vedea pe aceeaşi temă volumul "Războiul împotriva populaţiei". Într-o mare măsură, filozofia controlului populaţiei îşi are...

Studiu: Pilulele contraceptive epuizează organismul femeilor de vitaminele esenţiale şi antioxidanţi

Un studiu realizat de către Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie al Colegiului de Medicină „Albert Einstein” din Spitalul Bronx-Lebanon a constatat că femeile care folosesc contraceptive hormonale au un nivel semnificativ mai mic de vitamine esenţiale şi antioxidanţi, comparativ...

Autorităţile ruandeze vor oferi bărbaţilor din această ţară sterilizarea

Guvernul Ruandei şi-a exprimat intenţia de a controla rata natalităţii în ţară prin atragerea de bărbaţilor la sterilizare voluntară, relatează BBC. Şapte sute de mii de bărbaţi ruandezi sau o şeptime din populaţia masculină a ţării va deveni infertilă...

Un copil din Marea Britanie s-a născut sănătos, după o intervenţie chirurgicală cardiacă fetală

Medicii britanici au efectuat cu succes o operaţie pe inimă unui copil nenăscut, arată Daily Mail. Băiatul s-a născut sănătos după patru luni de la operaţie. În mai 2010, o mamă gravidă în săptămâna 21-a de sarcină din oraşul...

Parlamentarii francezi susţin: „Procrearea nu este o industrie”

Un număr de 35 de deputaţi din Adunarea Naţională a Franţei au lansat un apel, amintind colegilor lor, în preajma discutării Legii bioetice, că prima datorie a unei legi privind bioetica este de a „proteja drepturile fundamentale ale persoanelor,...

Teoria genurilor a feminismului subversiv

Elisabeth Montfort, fost deputat european şi preşedinte al „Alianţei pentru un nou feminism european”, explică urmările periculoase ale teoriei „genurilor”. Această „adevărată revoluţie antropologică” riscă să creeze „noi drepturi arbitrare şi fără vreo legătură cu binele comun şi cu...

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA taie finanţarea organizaţiilor care promovează sau fac avorturi

Camera Deputaţilor a Congresului SUA taie finanţarea pentru organizaţii ca Planned Parenthood, UNFPA şi ONG-urile internaţionale, care promovează sau fac avorturi. Camera Reprezentanţilor, sub conducere republicană, a confirmat poziţia sa pentru apărarea vieţii. Camera a votat un buget pentru...
spot_img

Urmăriți-ne